Un bărbat, bănuit că ar fi organizatorul contrabandei cu peste 180 mii dolari depistați la postul vamal Vulcănești, reținut

213
0

Serviciul Vamal, de comun cu Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), anunță reținerea unui bărbat bănuit că ar fi organizatorul contrabandei cu peste 180 mii dolari din Ucraina, la postul vamal Vulcănești, la sfârșitul lunii martie, informează Serviciul Vamal.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Bărbatul cu vârsta de 32 de ani a fost supus perchezițiilor – la domiciliul și în mijloacele de transport ale acestuia. Urmează ca PCCOCS să solicite aplicarea arestului preventiv în privința învinuitului, care anterior a fost cercetat și pentru huliganism și pentru conducerea mașinii în stare de ebrietate.

În ceea ce-i privește pe ceilalți patru bărbați care au tăinuit banii în vamă, aceștia continuă să fie investigați în stare de arest preventiv, timp în care beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii. Măsura a fost dispusă urmare a contestării de către PCCOCS la Curtea de Apel Chișinău a refuzului demersului procurorilor de către Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE