În acest weekend, 42 de șoferi au fost înlăturați de la volan, fiind depistați în stare de ebrietate

399
0

În zilele de sâmbătă și duminică, 42 de șoferi au fost înlăturați de la volan, fiind depistați în stare de ebrietate, iar 3884 de conducători auto au fost documentați pentru ignorarea regulilor de circulație rutieră, informează Poliția Republicii Moldova.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Potrivit sursei citate, 1489 de procese contravenționale au fost întocmite pentru depășirea limitei de viteză; 142- pentru necuplarea centurii de siguranță; 602- pentru nerespectarea indicatoarelor de semnalizare rutieră;  128- pentru neacordarea priorității legale pietonilor și 448- pentru oprirea în locuri interzise.

De asemenea, polițiștii Inspectoratului Național de Securitate Publică au intervenit în 300 de cazuri, fiind solicitați prin intermediul Serviciului Național Unic de urgență 112.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE