La Ungheni a fost creat un centru regional pentru protecția supraviețuitoarelor violenței

565
0

La Ungheni a fost deschis un adăpost pentru supraviețuitoarele violenței în bază de gen. Centrul de Asistență și Protecție a Femeilor Supraviețuitoare ale Violenței în Familie va oferi cazare și asistență pentru fetele și femeile din raionul Ungheni și celor din raioanele învecinate. Clădirea în care se află adăpostul a fost renovată și dotată în cadrul unui proiect finanțat de Guvernul Japoniei prin Fondul Organizației Națiunilor Unite pentru Securitate Umană și implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), în parteneriat cu Organizația Internațională pentru Migrație (OIM).

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Centrul regional de la Ungheni are o capacitate de șase camere/18 paturi și oferă cazare de până la jumătate de an, iar în cazuri excepționale, până la un an.

Găzduirea este doar un element al serviciilor multidimensionale prestate, împreună cu asistența juridică și socială, consilierea psihologică și vocațională, educația financiară, digitală și pentru însușirea deprinderilor de viață independentă.

Estimativ, de serviciile centrului regional vor beneficia anual peste 150 de persoane, dintre care 35 vor fi și cazate.

„Japonia promovează conceptul de securitate umană în cadrul asistenței sale umanitare și de dezvoltare. Prin acest concept, punem accentul pe necesitatea de a proteja persoanele din grupurile cele mai vulnerabile și de a le abilita, astfel încât să se poată întreține singure și demnitatea umană să fie păstrată. Sper din toată inima ca femeile și fetele să se simtă în siguranță fizică și emoțională odată ce vor avea acces la serviciile acestui centru, care le va oferi un mediu de sprijin și încurajare. De asemenea, sper că împreună putem reuși să diminuăm considerabil violența în bază de gen prin abilitarea femeilor și fetelor și prin promovarea schimbării”, a spus Yoichiro Yamada, Ambasadorul Japoniei în Republica Moldova.

Bugetul alocat, în valoare de aproximativ 60.000 de dolari, a permis transformarea clădirii unui centru comunitar într-un adăpost.

Spațiul a fost renovat și restructurat, astfel încât acesta să corespundă standardelor de calitate și să fie accesibil pentru persoanele cu dizabilități.

Echipa Centrului a fost instruită, pentru a oferi servicii calitative supraviețuitoarelor violenței în bază de gen și altor beneficiare.

„Înființarea Centrului Regional de Asistență și Protecție a Femeilor Supraviețuitoare ale Violenței în Familie la Ungheni, realizată prin eforturile de colaborare ale partenerilor locali și internaționali, aduce un sentiment de alinare știind că va oferi sprijinul atât de necesar pentru mai bine de 150 de femei care au supraviețuit violenței în bază de gen și altor forme de abuz. Suportul multidimensional oferit, în special prin serviciile juridice, sociale și de sănătate mintală, precum și prin intermediul echipei mobile, este o inovație care reflectă pe deplin abordarea cuprinzătoare a securității umane pe care o promovăm la PNUD”, a menționat Daniela Gasparikova, Reprezentanta rezidentă PNUD în Republica Moldova.

Autoritățile susțin că în Republica Moldova se atestă o insuficiență a locurilor de plasament, în special de lungă durată, pentru femeile care suferă din cauza violenței și pentru copiii lor, iar acoperirea geografică a acestor servicii este neuniformă.

Inițiativa PNUD de a sprijini crearea unui centru specializat la Ungheni vine ca o soluție la aceste două provocări. Centrul va fi în subordinea Agenției Teritoriale de Asistență Socială Centru-Vest, iar activitatea acestuia va fi supravegheată de recent creata Agenție Națională pentru Prevenirea și Combaterea Violenței împotriva Femeilor și Violenței în Familie, instituție responsabilă de implementarea, monitorizarea și evaluarea politicilor de prevenire şi combatere a violenței împotriva femeilor.

„Centrul dat este ca un refugiu. Poate să mă sune și noaptea un primar că este o mamă cu copii care are nevoie de cazare și noi știm că putem s-o aducem aici. Violența este un fenomen grav și într-adevăr este o problemă pentru noi. Centrul este foarte necesar, noi o să-l susținem, specialiștii sunt deja salariați de noi, beneficiarele primesc suport bănesc din partea statului, avem proceduri foarte clare. Este important că vor putea fi direcționate aici și femeile din raioanele Călărași și Nisporeni. Urmează să promovăm serviciile Centrului, să consolidăm echipele multidisciplinare din localități, încât să știe cum să refere cazurile spre Centru și acest proces este foarte necesar și benefic”, a declarat Marina Croitoru, Directoarea Agenției Teritoriale de Asistență Socială Centru-Vest.

Cu sprijinul PNUD și al Guvernului Germaniei, a fost creată și o echipă mobilă care prestează servicii nu doar în localitățile din raionul Ungheni, dar și în cele din raionul Călărași. Alte patru echipe mobile au sprijinul PNUD pentru a opera în diferite regiuni ale țării.

Echipa mobilă, formată din psiholog, asistent social și consilier juridic, se deplasează în localități și oferă consultații individuale și de grup refugiaților din Ucraina și femeilor din medii vulnerabile la violență în bază de gen. Cazurile complicate identificate sunt asistate până la soluționarea acestora, iar persoanele eligibile beneficiază de cursuri gratuite de recalificare profesională, cursuri de alfabetizare digitală, de antreprenoriat. Beneficiarelor le este oferită posibilitatea co-finanțării afacerii, a salariului în perioada de probă la angajare și primesc vouchere pentru servicii medicale.

În 2020, PNUD a înființat în UTA Găgăuzia un Centru regional pentru supraviețuitoarele violenței în bază de gen. Autoritățile locale din Găgăuzia au fost sprijinite să creeze 20 de echipe multidisciplinare, care au un rol esențial atât în prevenirea, cât și în combaterea fenomenului violenței în familie, prin identificarea, sprijinul și referirea supraviețuitoarelor către serviciile existente.

Violența de gen continuă să fie răspândită în Republica Moldova. Chiar dacă țara are politici solide și un cadru legal pentru prevenirea și abordarea violenței de gen, rata ridicată a violenței între parteneri (73%) arată discrepanța dintre politici și experiențele trăite de fete și femei. Peste o treime dintre femeile cu vârsta de peste 15 ani au trăit experiența violenței fizice și/sau sexuale din partea partenerului.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE