Ministerul Agriculturii anunță că fermele din republică își pot îmbunătăți eficiența. Proiectul AGGRI lansează primul apel de granturi de până la 1 milion USD

371
0
Ferma din Pocșești, Strășeni. Foto: Victoria Popa

Primul apel de depunere a cererilor pentru granturi oferite de proiectul AGGRI este acum deschis. Valoarea maximă a unui grant ajunge la 1 milion USD, cu condiția ca suma să nu depășească 50% din valoarea investiției eligibile, potrvit unui comunicat al Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Proiectul AGGRI încurajează construcția sau modernizarea exploatațiilor zootehnice, dotarea acestora cu tehnologii de ultimă generație, precum și achiziționarea animalelor de prăsilă. Mai mult, se pun la dispoziție fonduri pentru eficientizarea energetică a exploatațiilor, inclusiv pentru implementarea unor tehnologii precum stații de biogaz și panouri fotovoltaice.

Pentru a beneficia de resurse financiare, producătorii trebuie să îndeplinească anumite condiții. Este esențial să fie înregistrați și să activeze în teritoriul controlat de autoritățile Republicii Moldova, cu excepția municipiilor Chișinău și Bălți.

De asemenea, solicitanții trebuie să fie deținători legali ai bunurilor ce fac obiectul stimulării prin grant, având un termen de arendă sau comodat de minim cinci ani.

Un alt aspect important este existența unui plan de afaceri, cu perspective economice și financiare viabile pe termen lung. Solicitanții trebuie să-și asume responsabilitatea financiară, contribuind cu minimum 50% din valoarea subproiectului investițional.

Lista completă a criteriilor de eligibilitate, precum și documentele care urmează a fi prezentate împreună cu cererea pot fi consultate în Manualul de alocare a granturilor.

Dosarele vor fi depuse la oficiile teritoriale ale Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură în perioada 15 ianuarie – 17 mai 2024.

 

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE