Lidia Kulikovski: „Dacă am condus o bibliotecă, am vrut să fie cea mai bună. Dacă eram o simplă bibliotecară, făceam același lucru”

1298
0

Ziua de 19 decembrie 2023 a fost o zi de mare sărbătoare la Biblioteca municipală „B. P. Hasdeu” din Chișinău. Sala cu coloane aproape că devenise neîncăpătoare pentru invitați și pentru toți doritorii de a participa la lansarea cărții „Biblioteca de mâine”, o carte de interviuri protagonistă a căreia este Lidia Kulikovski, doctor în biblioteconomie, conferențiar universitar. Doi scriitori valoroși, Maria Pilchin și Dumitru Crudu, s-au gândit să facă o carte în care să o ia la descusut, în sensul cel bun și folositor,  pe doamna care și-a lăsat inima și sufletul în bibliotecă, a trăit, printre cărți, pentru carte și cuvântul scris și a dorit să-și împărtășească experiența tuturor, dar, în primul rând, celor mai tineri.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

 Noutatea evenimentului a fost că doamna Kulikovski nu a dorit să asculte laudele celor care au ieșit la microfon și a preferat să i se adreseze întrebări. Drept că pe lângă întrebări i s-au adresat și laude, pe care distinsa doamnă Lidia Kulikovski le merită din plin.

Surpriza începerii evenimentului a constat în faptul că moderatorii Maria Pilchin și Dumitru Crudu, „au improvizat” o mică abatere de la tradiționalul început.

„Nu știu dacă voi ieși la microfon, zicea Maria Pilchin cu microfonul în mână, pentru că îmi place să stau aici după coloană. Eu sunt Maria Pilchin și dumneavoastră nu mă cunoașteți. Așa s-a întâmplat că Dumitru Crudu, pe Dumitru Crudu toată lumea îl cunoaște, a avut o idee strălucită, de a face această carte de dialoguri cu Lidia Kulikovski. Dumitru Crudu le găsește de lucru la toți, el te pune la treabă și cartea a ieșit bine. Dumitru Crudu cred că încă n-a ajuns, dar vine el”, zicea în glumă Maria Pilchin.

Dumitru Crudu de această dată chiar venise la timp, nu glumesc, și, mergând în fața publicului, a rostit o frază sacramentală: „Noi am făcut cartea, să vorbească deci cartea; de ce să mai vorbim și noi?”.

Maria Pilchin, venind alături de Lidia Kulikovski și Dumitru Crudu, a continuat: „Lidia Kulikovski a fost foarte generoasă cu noi și ne-a deschis ușa pentru aceste discuții. Este o carte de dialoguri, o carte unde noi am întrebat-o despre biblioteconomie, biblioteci, cărți și scriitori. Am și bârfit, bârfa culturală fiind foarte bună, pentru că din ea apar ideile”.

Dumitru Crudu a fost cel care a adresat prima întrebare protagonistei: „Doamna Kulikovski, dumneavoastră sunteți punctuală?”

L.K. „ Charles Dickens spunea într-o carte a sa că a făcut ceva în viață, a realizat câte ceva datorită faptului că a avut niște obiceiuri. Obiceiul ordinii, efortului perseverent mă ajută să mă concentrez pe un subiect aparte. Vreau să vă spun că piramida obiceiurilor mele este inversă. Ei, prima în listă este concentrarea. Colegii de lucru (doamna Kulikovski, la numai 72 de ani, este director adjunct al Bibliotecii „B. P. Hasdeu”) știu că dacă îmi deschid ușa și sunt concentrată, pot tresări de tocmai mă apucă inima. Vreau să vă spun că îmi lipsește perseverența efortului. De câte ori am avut de rezolvat ceva, am depus din această cauză un efort mai mare. Perseverența îmi vine doar atunci când o fluier eu, adică atunci când deja mă constrânge cineva. Altceva ce mă caracterizează  este viteza cu care fac lucrurile. Când eram studentă, eram prima la alergări și fetele alergau din urma mea. Acest obicei mi-a trecut la făcut sarmale, la spălat, la grăit…

Dacă era Dickens bibliotecar, ar fi clacat. Noi, bibliotecarii, nu clacăm, pentru că putem ieși din orice ghinion. Mi-e rușine că mai am și alte obiceiuri. Nu sunt nici ordonată, nici punctuală. Sunt chiar leneșă câteodată, dar viteza mă salvează. Uneori mă salvează curajul. Iată așa, când îmi trebuie mie să fiu concentrată, ordonată, profesionistă și punctuală, șuier o dată și aceste calități vin imediat și mă ajută”.

Între timp, cu o mică întârziere, au ajuns Moni Stănilă și Alexandru Vaculovschi, care au adus de la librăria „Prut”, unde Moni Stănilă este redactor-șef, cărți pentru toată lumea dornică de a procura un exemplar de carte. Bineînțeles că au fost evidențiate meritele editurii, dar și ale Ministerului Culturii care a susținut financiar apariția cărții.

„Cartea are un titlu provocator, „Biblioteca de mâine”. De aceea vreau să vă adresez următoarea întrebare: Posedați arta previziunii”,  a întrebat-o pe Lidia Kulikovski Maria Pilkin.

L.K. „Există două categorii de oameni care fac previziuni: oameni care nu știu ce să facă și de ce și oameni care nu știu ce se va întâmpla în viitor, dar fac previziuni. Mie îmi place să fac previziuni la domeniul meu: la carte, la viitorul cărții, la viitorul bibliotecii și al domeniului în general. Mă ajută cărțile pe care le caut, caut să le înțeleg și să transmit conținutul lor altora. Îmi plac în mod deosebit cărțile de literatură fantastică. Pentru că nu sunt scriitoare fantastă și nici vrăjitoare, fac doar previziuni de scurtă durată. Dacă ai multe cărți citite, poți face și previziuni. Cât privește biblioteca, trebuie să fac previziuni pentru viitorul ei, pentru că viitorul vine neanunțat, neașteptat și nu ne întreabă. Or, orice previziune, pe termen scurt sau lung, pregătește oamenii. Cu acest scop fac eu previziuni pentru bibliotecă.

 M.P. Dacă v-ați prins, formatul acestei întâlniri este aproape de cel al conferinței de presă. Vă îndemn să nu ezitați și să adresați întrebări. Doamna Kulikovski nu a dorit să ieșiți la microfon pentru laudatio. Pe cât de performantă va fi întrebarea dumneavoastră, pe atât va fi de apreciată. Deschidem ușa întrebărilor. 

Vasile Botnaru: Dumneavoastră nu aveți niciun temei să fiți modestă și nici nu sunteți, pentru că la modul în care vă produceți în general eu v-am admirat tot timpul. Cum credeți, modestia este un cusur sau o virtute?

L.K. Unii o consideră virtute, dar din punct de vedere profesional nu trebuie să fii modest. Altfel ești călcat în picioare, nu ca om, ci ca participant la activitatea din domeniu. Totdeauna am simțit că, în domeniul în care muncesc, nu trebuie să fiu modestă.

Dumitru Crudu o invită la microfon pe Moni Stănilă, dar, mai întâi, o întreabă: De ce trebuie să fie citită această carte?

Moni Stănilă: Editura a fost onorată de această carte și nu invers. Orice editură din Moldova ar fi dorit să publice o carte semnată de acești trei autori în care apare povestea vieții Lidiei Kulikovski și a dragostei ei cu cărțile. Cred că această carte merită să fie citită, pentru că însăși Lidia Kulikovski este un monument bibliografic până să avem editată această carte. Cred că oricine are ce să învețe din experiența ei. Toți am învățat de-a lungul timpului nu doar ca autori de carte, ci și ca oameni. Este bine că a apărut această carte de Sfântul Nicolae pe vechi și a venit ca un cadou.

L K. Am așteptat să fie lansarea vara și mi-am cumpărat  o rochie frumoasă din Spania, să fiu ca o spanioloaică, dar n-a fost să fie. Toamna mi-am cumpărat bluză și pantaloni largi și frumoși ca ai lui Maiakovski și, dacă m-a prins iarna, am venit la lansare în rochia pe care o vedeți și pe coperta cărții.

M.S. Sunt datoare și eu cu o întrebare. Cât de plăcută sau dificilă este munca alături de Maria Pilchin și Dumitru Crudu?

L.K. Maria Pilchin este bună ascultătoare, activă. Ea precizează, îi place să deschidă paranteza între paranteze și te îndreaptă pe drumul cel drept.

Am conlucrat foarte bine. Ne întâlneam săptămânal, dar eu eram sceptică, nu eram convinsă că va apărea cartea, dar uite că a apărut.

Dumitru Crudu îmi punea niște întrebări despre cenzură, deportați, securitate. Stai tu Kulikovski și gândește-te ce să răspunzi. Până la urmă, ne-am descurcat foarte bine și le mulțumesc atât pentru idei, cât și pentru faptul că au fost empatici. Uneori îmi părea că am fost chemată la TVR și ei mă menajau, se străduiau să-mi intre în voie…

D.C. În timpul interviurilor ne serveați cu mere, pere, struguri. Când veți citi cartea, vă sfătuiesc să consumați aceste fructe.

Elena Prus: Doamna Lidia Kulikovski este pentru mine întruchiparea lucrurilor contradictorii. Poate și pentru dumneavoastră. Care sunt cărțile care v-au marcat în acest an?

L.K. La vârsta mea onorabilă, eu mai mult recitesc. Am recitit Marc Aureliu, „Gânduri către mine însumi”, un interviu în care el se întreabă, el răspunde. A trăit între anii 140 – 180 și citea cărți și la spectacole, pentru că, spunea el, spectacolele te plictisesc. Ultimul roman pe care l-am citit acum este cel al lui Francesc Miraells, „Biblioteca de pe lună”. Trei generații de oameni nu mai știau ce e cartea. Totul era digital…

E.P. Aș mai vrea să menționez la dumneavoastră bucuria de a trăi într-o piesă pe care o întruchipați, desăvârșirea. Trăiți într-o bibliotecă unde vreți să faceți o activitate performantă. Felicitări!

L.K. Dacă am condus o bibliotecă, am vrut să fie cea mai bună. Dacă eram o simplă bibliotecară, făceam același lucru.

Mariana Harjevschi: Ne simțim onorați că sunteți alături de noi. Pentru bibliotecă este o mare bucurie faptul că a apărut această carte. Este o carte autobiografică, dar văzută în bibliotecă, alături de cărți și de echipa bibliotecii municipale. Întrebarea mea este următoarea: De unde vă vin aceste idei neobișnuite, noi, inovative? Care vă sunt izvoarele, sursele de inspirație?  Și totuși încă o întrebare: Dacă ați vedea biblioteca în 3D, cum ar arăta ea?

L.K. Specialiștii în neurologie au descoperit că partea conștientă a creierului omenesc este mai mică decât cea inconștientă. Uite că inconștientul ăsta nu ține minte nimic și, dacă citești, ai libertatea să înțelegi ce vrei. Cam așa vin ideile, dar ele vin totuși din cărți, din lecturi. În orice carte pe care o citesc găsesc ceva util și mă gândesc cum aș putea să aplic acest ceva în domeniul biblioteconomic. Cărțile sunt materia primă pentru noi.

Referitor la a doua întrebare. Mă și tem să mă gândesc la o bibliotecă  foarte modernă, pentru că în astfel de biblioteci în Occident aproape că nu există bibliotecari. Eu nu sunt pentru așa ceva. Altceva e să ai aparate, să ajuți utilizatorul, să fii la dispoziția lui.

Iulian Filip: Lidia Kulikovski a fost întrebată de unde îi vin ideile. Când am avut posibilitatea să ieșim din „satul” nostru, Lidia Kulikovski a profitat și în fiecare an a călătorit în patru, cinci țări, nu cu statutul de turist, ci cu cel al persoanei care caută idei. „Biblioteca de mâine”, dacă ajungi la Helsinki, acolo o vezi.  Cu zece ani în urmă, pentru mine această bibliotecă era deja de mâine, de foarte, foarte de mâine. Întrebarea mea ar fi următoarea: Ce pastile lua Lidia Kulikovski înainte de a vedea aceste lucruri care la noi nu se aplică și nu se înțeleg? Colo o ruină, dincolo o ruină, cineva vrea să înghită un întreg bloc al Bibliotecii Naționale, pentru că i se pare prea mult pentru o bibliotecă care are o colecție de carte ce depășește de trei ori capacitatea de acumulare, de organizare a activității.

Lidia Kulikovski mi se pare acum mai tânără, mai flexibilă. Lecția aceasta trebuie s-o însușim și s-o înțelegem. Vine etapa când trebuie să știi a împărți și a găsi cui să împarți. Atunci când ți-ai crescut o echipă, înțelegi că experiența trebuie s-o împarți aplicativ. Aceasta se numește continuitate.

L.K. Încet, încet ne mișcăm înainte, exact și corect. Când eram tânără și zburdalnică, nu luam vreo pastilă. Acum iau vreo nouă pe zi.

Elena Cebotari: Ce ne puteți spune despre inteligența artificială?

L.K. Am urcat deja în trăsura care mă duce spre 80 de ani, dar am să-ți răspund. Eu, de fapt, am trăit această experiență. Eram în Occident, la o expoziție tehnologică. În mijlocul sălii – capul profesorului Dowell. Când am ajuns în dreptul lui, l-am salutat cu „bună ziua”, ca moldoveancă ce sunt, și mi-a răspuns: „Bună ziua!”. Am văzut un film la Luxemburg, la o expoziție de tehnică virtuală, despre cum iese puiul din ou, tot procesul. Când i-au dat drumul într-o poețică, am simțit mirosul de la noi de la țară, de acasă… În bibliotecă sunt multe aplicații de inteligență artificială pe care le utilizăm.

O voce din sală:  Dumitru Crudu v-a întrebat în carte despre KGB. Vă rugăm să ne spuneți ce legătură ați avut?

În anii nouăzeci m-au rugat  să le ajut cu clasificarea zecimală a cărților. Venea omul lor o dată pe lună la noi.

D.C. Reprezentanții acestei instituții veneau și la întâlnirile cu cititorii?

L.K. La Securitate era un responsabil de cultură care venea, dar pe urmă și-a atras informatori din interior care se duceau o dată pe lună și raportau.

D.C. Au fost și astfel de oameni?

L.K. Au fost, dar acum nu mai lucrează. Îi știam pe toți, pentru că eram prietenă cu curatorul.

Elena Taragan: Vreau să vă întreb despre o somitate în biblioteconomie, Ion Stoica, cu care ați avut o relație foarte amicală și care v-a citit teza de doctor. Aș vrea, ca un moment publicitar al cărții, să ne vorbiți despre această legătură.

L.K. Pe domnul Stoica l-am cunoscut la conferințele din Europa din anii 1994, 1995. Despre bibliotecile organizate de noi pentru minoritățile naționale s-a auzit și la Washington. Aveam un slogan: Dacă am făcut ceva și nu se știe Moscova, Londra și Parisul, degeaba e! În Statele Unite trebuia să prezint modelul chișinăuean pentru conlocuitorii noștri. Slăbisem trei kilograme într-o zi! Domnul Stoica, care știa engleza încă din copilărie, a fost cel care mă liniștea. Aveam mari emoții, deși învățasem engleza în trei luni și  învățasem și discursul aproape pe de rost. Când am văzut că iese o azeră nemulțumită, iar reprezentantului Chinei i se oprise microfonul, m-am speriat de-a binelea.

M-am prezentat și am spus că vin dintr-o țară foarte mică ce se află între România  și Ucraina, dar care are un aparat de conducere mai mare decât îl are China. Au râs cu toții și au aplaudat. M-am descurcat, pentru că am prins imediat la curaj. Domnul Stoica ne-a dus pe urmă la Banca Mondială și ne-a făcut cunoștință cu bibliotecarii americani.

În anul 2000 am intrat la doctorat. Dumnealui mi-a citit teza și mi-a devenit recenzent. După prima lectură, mi-a trimis vreo trei pagini cu greșeli. M-am felicitat în gând că, învățând singurică să scriu cu grafie latină, am comis… așa de puține greșeli. Pe urmă, a venit la noi la bibliotecă, și-a lansat cărțile.

Ivan Pilchin: Biblioteca e sinonim cu Lidia Kulikovski și invers. Vă cunoaștem ca om cu spirit de inițiativă și curaj. Ați scris în revista „BiblioPolis” despre Biblioteca municipală în anii1912-1913. Cum vedeți dumneavoastră biblioteca anului 2023?

Biblioteca va fi, cu siguranță, atunci pe lună. Mă tem de biblioteca secolului viitor. Nu cumva să se întâmple ca în romanul „Biblioteca de pe lună”. Lumea nu știa cum arată o carte. Când ajungeau călătorii de pe pământ pe lună și întrebau cum arată o carte, li se spunea  că are de la 300 de grame până la un kilogram, că se îngălbenesc, se înroșesc, iar apoi le cad paginile ca frunzele din copac. Din această cauză mă și tem să fac previziuni.

Vasile Șoimaru, deputat în Parlamentul Republicii Moldova: Lidia Kulikovski m-a ajutat foarte mult prin intermediul fratelui ei, și al meu, Vlad Pohilă, Dumnezeu să-l odihnească. Lidia Kulikovski a ridicat această bibliotecă ca de la pământ la lună, de la numele ei de „Jdanov” la „B. P. Hasdeu”. I-am adus un brăduț al Unirii de la Alba Iulia. Acum cinci ani, la centenarul Uniri, am adus o sută de brăduți pe care i-am transmis ca să fie sădiți în toate satele unde s-a născut măcar un deputat care a votat Unirea de la 1918. Acum am adus 105 brăduți doi dintre care îi voi da Lidiei Kulikovski, unul fiind pentru cimitirul din sat unde este înhumat regretatul ei soț. Întrebarea mea este următoarea: Cum este biblioteca fără Vlad Pohilă, și cum te simți tu fără Vlad Pohilă?

L.K. Până în prezent, când scriu, mă sfătui cu Vlad și regret enorm că nu pot să-i arăt ce fac, pentru că el era omul care mă îmbărbăta. Uneori îmi spunea că am descoperit într-o carte ceea ce nici autorul, poate, nu a înțeles. Vlad zicea că fiecare bibliotecar trebuie să dea câte două articole la revistă, iar când îi spuneam că nu reușesc, că sunt prea ocupați bibliotecarii, el râdea și adăuga că îi va ajuta să scrie el.

Violeta Bunescu, director adjunct  al Programului „Novateca”: Cum va fi bibliotecarul de mâine  și cum va răspunde el cerințelor utilizatorului?

Bibliotecile noastre, mai ales cele din zona rurală, și-au revenit datorită ajutorului acordat de Programul „Novateca”. A fost un program de formare la care au participat bibliotecari pasionați, care au devenit formatori și continuă să lucreze mai departe. Bibliotecarul de mâine va fi unul instruit, cult, erudit și utilizatorul va avea în el toată încrederea. Cred că această flacără a cunoașterii nu se va stinge niciodată!

Maria Bivol: Vreau să vă întreb cât de mult vă place dumneavoastră să adresați întrebări și dacă întrebările pe care le primiți sau le adresați au vreun rol anume?

L.K. Îmi place să adresez întrebări și să răspund la ele. Sunt foarte bune instrumente de comunicare informațională, dar și de aflare a păsului bibliotecarilor, mai ales a celui nerostit. Dacă vreți să știți, eu îmi pun întrebări și mie. Când nu fac ceva vreo săptămână, două încep să mă cert: „ Kulikovski, ce stai?! Ia răsuflecă-ți repejor mânecile!”. Mă biciuiesc eu însămi, cum vedeți. Pun întrebări și atunci când citesc cărți. Le scriu pe câmpurile cărților, dacă-mi aparțin.

La sfârșit, vreau să vă spun că m-a bucurat enorm prezența tuturor. Asta înseamnă că lumea se trage la noi, iar comunitatea bibliotecarilor este unită, sudată chiar. Despre cartea  pe care am așteptat-o ce pot să vă spun? O carte apare atunci când îi vine timpul. Și a venit un timp frumos, uitați-vă ce soare luminos e afară… Mulțumesc Editurii „Prut” pentru că a inclus un bibliotecar în această frumoasă colecție.  Faptul că au inclus un bibliotecar în colecție este o recunoaștere a importanței profesiunii noastre. Ministerul Culturii a făcut a doua recunoaștere. De fapt, s-a construit o punte pe care poate păși de acum înainte orice bibliotecar care vrea să-și spună povestea. O poveste de succes.

 

 

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE