Comisia Europeană va majora asistența financiară privind consolidarea supremației legii și a mecanismelor anticorupție în Republica Moldova

312
0

Asistența financiară nerambursabilă oferită de Comisia Europeană în vederea consolidării supremației legii și a mecanismelor anticorupție va fi majorată. La ședința de astăzi, membrii Comisiei politică externă și integrare europeană au aprobat avizul consultativ pentru inițierea negocierilor și aprobarea semnării unui amendament la Acordul de finanțare dintre Guvernul Republicii Moldova și Comisia Europeană.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Astfel, se propune majorarea finanțării nerambursabile de la 8,4 milioane de euro la 10,8 milioane de euro. Totodată, perioada de executare a Acordului va fi extinsă de la 84 la 102 luni de la momentul intrării în vigoare a documentului, iar durata implementării operaționale va fi extinsă de la 60 la 78 de luni.

Acordul de finanțare dintre Guvernul Republicii Moldova și Comisia Europeană privind consolidarea supremației legii și a mecanismelor anticorupție în Republica Moldova a fost semnat la 24 iulie 2019. Acesta are drept scop dezvoltarea toleranței zero față de corupție în rândul cetățenilor Republicii Moldova. De asemenea, se urmărește consolidarea mecanismelor de investigare și urmărire penală, precum și a funcțiilor de recuperare a bunurilor, declararea averii, conflictelor de interese și prevenirea corupției.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE