ARBI a CNA a sechestrat bunuri în valoare de circa un milion de lei

369
0

Trei mijloace de transport, o construcție locativă și una nelocativă, un teren pentru construcție și numerar, în valoare totală de circa un milion de lei, au fost sechestrate de Agenția de recuperare a bunurilor infracționale (ARBI) din cadrul CNA, săptămâna trecută, informează serviciul de presă al CNA.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Acestea au fost indisponibilizate în baza unor delegații recepționate de la Direcția Generală Urmărirea Penală a CNA, Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS) și Direcția Generală Teritorială Sud a CNA. În prezent, Agenția are în executare 90 de delegații pe 62 de cauze penale în privința a 129 de subiecți cu statut procesual.

De asemenea, Direcția generală asigurare operativă a efectuat nouă expertize judiciare. Ofițerii de urmărire penală au propus pentru transmitere în judecată patru cauze penale și au pornit o cauză penală.

În prezent, organul de urmărire penală al CNA gestionează 400 de dosare.

Direcția legislație a recepționat 31 de proiecte de acte normative pentru expertizare și a remis autorilor 20 de rapoarte de expertiză și 24 de avize. În prezent, se lucrează pe 36 materiale, recepționate de la autorități.

Direcția analitică a efectuat două analize operaționale și a inițiat cinci, alte 103 de studii sunt în procedură.

Reprezentantul Serviciului juridic al CNA a participat la 15 ședințe de judecată, iar Direcția testarea integrității profesionale a eliberat 124 de caziere de integritate.

Direcţia educaţie anticorupţie a desfășurat 12 activităţi de informare și sensibilizare cu privire la riscurile și consecințele implicării în acte de corupție.

La linia națională anticorupție au fost recepționate 30 de apeluri. Totodată, 1348 de materiale au fost înregistrate în cancelaria Centrului.

În penitenciare se află 7 persoane, arestate în dosarele CNA și o persoană este plasată în izolatorul Centrului.

 

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE