Încă din antichitate imaginea ochiului a fost legată de fetișism și de manipularea talismanică. Asemenea mostre de ochi mari și stilizați, expresivi prin percutanța privirii, intenționat amplificată și de plastician găsim în toate muzeele. Maestrul Mihai Bețianu, aproape în toată creația sa, și, cu precădere în acest portret excelează prin a aduce ochiul în centrul portretului. Pare să nu mai conteze nici cine este protagonistul. Ochii domină.
Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.
SUSȚINEOchii domină întreg portretul, domină prin profunzimea dar și prin rotunjimea lor… În contrapondere cu rotunjimea merelor, presupuse a fi chiar din Eden… Și ca să vezi, protagonistul chiar este indiferent, nu-i mai pasă de merele ademenitoare. Are în mână mărul păcatului, mărul cunoașterii. Îl privește, îl percepe ca pe globul Pământului, conștient că va face ce va vrea cu el…
Deci… maestrul deține lumea toată! Cu toată poezia, cu toate versurile și prozele ce vor urma… Și pare să nu-l mai intereseze nimic, nici stânca, nici marea… nici alte făpturi ce ar mișuna în preajmă… Are lumea întreagă la picioarele lui…
Aureliu Busiuoc avea lumea lui la picioare încă pe atunci, când nu erau scrise nici Spune-mi Gioni, nici Hronicul găinarilor, nici D-ale vânătorii… Pe la cei patruzeci de ani când avea totul înainte… când scria poezii vesele, pline de umor, uneori și satiră… N-ați întâlnit un om ciudat pe stradă? / Interesant! Eu îl zăresc mereu / Și s-ar putea ca el să nu vă vadă / Cât despre voi… mă rog… Acela-s eu. /
El se căuta… se căuta pe sine… căuta poetul… pe care l-a descoperit : Într-un palton de modă foarte nouă, / Cu ochi vioi ori triști. Un om înalt / Cătând atent la firele de rouă / Ce nu se văd prea lesne pe asfalt.
Doar poetul poate citi în frunze: Păcat. Altfel el v-ar ruga, desigur / Ca frunzele să nu le mai călcați / Că-i greu să cercetezi atâta singur / Prin frunzele ce are-o toamnă-n braț. / Și orice frunză moartă încă-i vie / Cu sângele ba roșu, ba gălbui, / Și orice frunză poartă-o poezie, / Dar numai una singură e-a lui.
Probabil și maestrul Mihai Bețianu a citit versurile: Și ce-ași putea de ochii tăi ascunde, / Când i-am băut cu sete pân-la fund? Iată de ce l-a perceput mai altfel, mai altfel îl vedem în acest portret pe tânărul Aureliu Busuioc. Și iată-mă singur pe-o stâncă / La tine, cu glas neștiut, / Privindu-ți revolta adâncă. / Mărunt de uimire și mut.
Oare cine ar fi spus mai frumos: Fiecare om cu umbra lui. / Doar în zilele cu umbră generală, / ca un semn de mare procopseală / nimeni nu e umbra nimănui.
Evident, doar un poet ce are tot Pământul în mână poate și are dreptul la replică: O, nu! Cum poți ști tu, o, apă, / Secretul ce doar noi îl știm: / Nu timpul din suflete sapă, / Ci-i sufletul mare în timp!
Deși, Poeții sunt suciți în felul lor: / Ei râd atunci când rănile îi dor, / Urâtul ei îl caută-n frumos, / Și toate cele ei le fac pe dos. / C-așa-s poeții toți din veac de veac, / Suciți de tot în tot ce vor și fac. / Și doar atunci, când stau și ei în șir / Să-și prindă locul lor la cimitir, / Poeții par cu lumea într-un gând. / Dar… tot se-mping să intre fără rând.
Și ce vesel îi va fi epitaful lăsat în pagină încă la cincizeci de ani:
… PE MORMÂNTUL MEU
Viața e ca fumul, / Gloria un vis: / Mi-am citit volumul / Și-am murit de râs…
Mihaela PERCIUN, scriitoare, muzeograf MNLR
În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.
SUSȚINE
