Guvernul sporește nivelul de siguranță a cetățenilor: Companiile aeriene vor transmite datele pasagerilor până la efectuarea zborului

336
0

Companiile aeriene vor transmite, în prealabil, datele despre călători către Unitatea de Informații privind Pasagerii, care va fi instituită în cadrul Poliției de Frontieră. O hotărâre, în acest sens, a fost aprobată de Executiv în vederea consolidării securității interne, prevenirii și contracarării activităților teroriste.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Astfel, datele vor fi transferate imediat ce apar informațiile relevante, dar nu mai devreme de 48 de ore și nu mai târziu de 24 de ore înainte de plecarea programată. În cazul în care datele privind înregistrarea pasagerilor nu sunt disponibile, transportatorul aerian va trimite actualizări la fiecare 2 ore.

În același timp, companiile aeriene vor livra informațiile necesare imediat după îmbarcarea pasagerilor în aeronava care se pregătește pentru decolare.

Datele vor fi transmise exclusiv prin metoda „push” – livrarea automată de informații personalizate – și vor fi stocate timp de 5 ani. Informația colectată va fi utilizată strict în scopurile stabilite, cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului și legislației în domeniul protecției datelor cu caracter personal.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE