Vicepremierul Nicu Popescu salută decizia de astăzi a Parlamentului European: „Un puternic semn de sprijin pentru Republica Moldova și pentru drumul european pe care l-am ales”

491
0

Viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe și Integrării Europene, Nicu Popescu a transmis următorul mesaj cu ocazia adoptării rezoluției de către Parlamentul European cu privire la începerea negocierilor de aderare la UE

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

 „Salut decizia de astăzi a Parlamentului European de aprobare a rezoluției privind începerea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, un puternic semn de sprijin pentru Republica Moldova și pentru drumul european pe care l-am ales.

 De asemenea, rezoluția este o recunoaștere a progreselor noastre substanțiale în implementarea celor nouă recomandări ale Comisiei Europene, din momentul obținerii statutului de țară candidat. Odată cu realizarea acestor progrese importante, mizăm pe sprijinul statelor membre ale Uniunii Europene în vederea obținerii unei decizii favorabile în cadrul ședinței Consiliului European din luna decembrie, care să permită începerea negocierilor de aderare.”

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE