Starea de urgență în R. Moldova ar putea fi prelungită pentru o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 2 octombrie 2023. O hotărâre în acest sens a fost aprobată în cadrul ședinței Cabinetului de miniștri, la propunerea Comisiei pentru Situații Excepționale, prezidată de prim-ministrul Dorin Recean. Documentul urmează a fi prezentat spre adoptare Legislativului.
Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.
SUSȚINENecesitatea prelungirii stării de urgență a fost determinată de riscurile persistente la adresa securității țării noastre, ca urmare a războiului brutal al Federației Ruse împotriva Ucrainei, și pentru asigurarea continuă a serviciilor de infrastructură, energie și gaze.
Membrii Comisiei pentru Situații Excepționale au menționat că, înaintea sezonului sezonului rece, există riscul ca forțele armate ruse să intensifice atacurile cu rachete de croazieră și drone asupra infrastructurii energetice din țara vecină, ceea ce a ar putea duce la perturbarea aprovizionării cu energie electrică în Republica Moldova, așa cum s-a întâmplat și anul trecut.
Dependența de infrastructura energetică din sudul Ucrainei reprezintă o vulnerabilitate majoră cu impact asupra stabilității și echilibrului energetic din Republica Moldova, precum și cu potențial impact economic și social. În acest context, prelungirea stării de urgență ar permite Guvernului să ia măsuri pentru a asigura, a menține și a consolida securitatea energetică a Republicii Moldova.
De asemenea, au fost luate în considerare potențialele riscuri în domeniul securității cibernetice și informaționale, a infrastructurii de comunicații și de transport, care ar putea afecta negativ economia națională și mobilitatea populației.
Tot astăzi, membrii Comisiei pentru Situații Excepționale au alocat 3,3 milioane de lei, din Fondul de intervenție al Guvernului, pentru înlăturarea consecințelor pagubelor provocate de ploile și rafalele de vânt din 25 iulie 2023. Din aceste mijloace financiare, 2,4 milioane de lei vor fi distribuite Primăriei comunei Sărata Galbenă, raionul Hîncești, pentru reparația capitală a acoperișului grădiniței din localitate. Alte 197 mii de lei au fost alocate Primăriei satului Temeleuți, raionul Florești, pentru reconstrucția acoperișului deteriorat al galeriei gimnaziului, iar 660 de mii de lei vor fi distribuite Primăriei satului Ciripcău, raionul Florești, pentru reconstrucția acoperișului deteriorat al cantinei gimnaziului.
În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.
SUSȚINE