ANRE a aprobat contractul de locațiune a rețelelor de transport al gazelor naturale semnat între SRL „Moldovatransgaz” și SRL „Vestmoldtransgaz”

465
0
În cadrul ședinței Consiliului de Administrație din 12 septembrie 2023, ANRE a aprobat contractul de transmitere în locațiune către SRL „Vestmoldtransgaz” (subsidiara „Transgaz” România) a rețelelor de transport al gazelor naturale gestionate până în prezent de către SRL „Moldovatransgaz” (subsidiara S.A. „Moldovagaz”).
Astfel, SRL „Vestmoldtransgaz” obține, din data de 19.09.2023, nu doar posibilitatea de gestiune a rețelelor de transport pe întreg teritoriul Republicii Moldova, dar și statutul de operator cu ulterioara certificare la nivel european conform cerințelor Pachetului energetic III.
În perioada imediat următoare, în conformitate cu dispozițiile legislației în vigoare, SRL „Vestmoldtransgaz” va depune la ANRE o cerere de certificare conform modelului de operator de sistem independent, proces care după examinarea de către Agenție urmează să fie avizat și de Secretariatul Comunității Energetice.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE