Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a convocat joi, 17 august, ședința ordinară a Consiliului Suprem de Securitate (CSS), la care s-a discutat despre securitatea energetică a țării și pregătirea pentru sezonul rece. Membrii CSS au vorbit despre măsurile întreprinse de instituțiile statului pentru asigurarea cu gaze naturale și energie electrică în perioada următoare, despre mersul realizării proiectelor majore de investiții în domeniul energetic și despre programele de eficiența energetică, scrie un comunicat al Serviciului de presă al președenției Republicii Moldova.
Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.
SUSȚINEÎn urma informațiilor prezentate de autoritățile competente, membrii CSS au venit cu mai multe decizii și recomandări. Statul trebuie să fie pregătit să asigure consumatorilor accesul continuu la resursele energetice – gaze, electricitate, agent termic – în orice condiții și context regional. La fel, în caz de necesitate, să poată oferi ajutorul necesar categoriilor vulnerabile de cetățeni. Astfel, obiectivul prioritar și în acest an va fi achiziționarea gazelor la cele mai avantajoase prețuri de pe piață și formarea de stocuri suficiente.
Prin eforturile făcute de autorități, Republica Moldova își întărește securitatea energetică, iar instituțiile competente, indiferent de orice scenariu, vor putea livra cetățenilor energie electrică și căldură în sezonul următor de încălzire.
În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.
SUSȚINE