Circa 3000 de fermieri, care au fost afectați de consecințele crizelor din 2022, vor primi suport financiar unic

538
0

 Executivul a aprobat azi, 14 august 2023, procedura de acordare a ajutorului unic pentru fermierii micro și mici, afectați de consecințele crizelor din 2022, pentru a evita insolvabilitatea acestora și a oferi mai multă predictibilitate pentru asigurarea securității alimentare.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Ajutorul financiar va fi acordat fermierilor care au pregătit solul și au însămânțat culturi de prima grupă (grâu și orz, ovăz și triticale), produse primare ce stau la baza produselor social importante, dar și în componența furajelor pentru animale. Prețul actual oferit pentru aceste  tipuri de mărfuri este unul care nu acoperă investițiile, iar fermierii riscă să nu-și poată realiza angajamentele contractuale.

„Acordarea suportului financiar îi va ajuta pe circa 3000 de fermieri, care au în posesie suprafețe de până la 1500 ha. Aceste ajutoare vor facilita lucrarea a circa 280 de mii ha de terenuri însămânțate cu culturi de prima grupă, conform declarațiilor statistice. Calcularea și acordarea ajutorului în termeni restrânși va facilita și va amplifica acțiunile fermierilor, asigurând continuitate lanțului alimentar”, a menționat viceprim-ministrul Vladimir Bolea.

Ajutorul urmează să fie calculat de Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură în baza cererilor depuse. Modul de calculare a ajutorului se va efectua după identificarea suprafețelor eligibile per solicitant și a coeficientului de categorie, în funcție de suprafețele gestionate.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE