„Doru-mi-i de Dumneavoastră, ca unui zid de o fereastră”

Pe 13 iulie 2023, Muzeul Național al Literaturii Române, în parteneriat cu Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova, a organizat o  expoziție comemorativă și un medalion literar cu genericul: „Scriitorii promoției ’70. Portret în grup: Nicolae Dabija, 75”. Expoziția prezintă viața și opera scriitorului Nicolae Dabija în cărți, manuscrise, documente, scrisori, artă plastică, fotografii, obiecte personale și va putea fi vizitată până pe 27 august 2023.

Nicolae DABIJA s-a născut pe 15 iulie 1948 în satul Bișcotari (azi Codreni), Cimișlia, în familia Cristinei și a lui Trofim Ciobanu. Este nepotul arhimandritului Serafim Dabija, unul din marii duhovnici români, deportat în Gulag în 1947. Absolvent al Universității de Stat din Moldova (1972). Redactor la Televiziunea Națională și la revista „Nistru” (1975-1984), redactor-șef al revistei pentru tineret „Orizontul” (1984-1986). Din 1986 și până la trecerea în eternitate, pe 12 martie 2021, a fost redactor-șef al săptămânalului „Literatura și arta”. Săptămânalul condus de Nicolae Dabija a avut un rol important în lupta de renaștere națională din Republica Moldova. În anii 1988-1989, „Literatura și arta” a fost cea mai importantă publicație care a susținut revenirea limbii române la grafia latină și decretarea ei ca limbă oficială în RSS Moldovenească, depășind tirajul de 260.000 de exemplare.

Deputat în Sovietul Suprem al URSS (1989-1991), deputat în Parlamentul Republicii Moldova (1990-1994; 1998-2001). Membru al Academiei de Științe a Moldovei și membru de onoare al Academiei Române.

Debutează în volum cu placheta de versuri „Ochiul al treilea” (1975), titlu sugestiv, care se va extinde asupra întregii generații de scriitori ai anilor ’70, supranumită „generația ochiului al treilea”. Urmează circa 80 de titluri de carte: poezie, proză, eseu, publicistică, traduceri. Opera lui Nicolae Dabija este tradusă în numeroase limbi de circulație universală, precum engleza, rusa, italiana, spaniola, germana, franceza etc.

***

Moderatoarea medalionului literar, doamna Maria Șleahtițchi, director general al Muzeului Național al Literaturii Române, a menționat în debutul evenimentului, că Nicolae Dabija este autorul unuia dintre cele mai scurte poeme de dragoste din literatura română: „Doru-mi-i de Dumneavoastră, ca unui zid de o fereastră” (Poem), alături de Tudor Arghezi cu: „Trei cuvinte, viața întreagă. Două puncte, îmi ești dragă” (Inscripție pe un inel).

„Nicolae Dabija vine în promoția ’70 cu o carte care, în viziunea acad. Mihai Cimpoi, dă titlul întregii generații – „Ochiul al treilea”. Un poet care, pe când eram încă studentă, ne-a surprins cu cartea „Zugravul anonim” (țin minte foarte bine această carte), apoi cu cartea „Pe urmele lui Orfeu”, în care descopeream un talentat eseist și cercetător, apoi cu atâtea alte cărți. Ne pare rău că Nicolae Dabija s-a prăpădit în acea pandemie, în acea tragică perioadă, prin care am trecut. Atunci nici nu ne puteam imagina că mulți dintre noi nu o vor depăși și că pandemia va răpi personalități importante din cultura tuturor popoarelor și din cultura noastră, care ar fi putut astăzi scrie și ar fi putut fi aici, cu noi”, a afirmat, printre altele, doamna Șleahtițchi.

La microfon s-au perindat, rând pe rând, oameni de cultură, de litere, prieteni ai scriitorului: Monica Babuc, directoarea Institutului Cultural Român Chișinău, academicianul Mihai Cimpoi, poetul și dramaturgul Iulian Filip, parlamentarul Vasile Șoimaru, compozitorul și interpretul Fuego – Paul Surugiu, scriitoarea Claudia Partole, poeta Doina Dabija, fiica și continuatoarea operei de-o viață a scriitorului – săptămânalul „Literatura și Arta”, scriitorii Arcadie Suceveanu, Vladimir Beșleagă, Ion Hadârcă.

„Este deopotrivă o onoare și o bucurie pentru mine să mă aflu astăzi aici, printre invitații acestui eveniment extraordinar, – astfel și-a început discursul doamna Monica Babuc, după care a continuat: „Pentru mine Nicolae Dabija, dincolo de faptul că a fost un om al literelor, un mare poet, mi-a fost un om foarte apropiat sufletului. L-am cunoscut încă în tinerețe, când, după catedra universitară, fiind invitată de profesorul Alexandru Moșanu la Parlament, în Comisia Cultură, Educație, Cercetare, l-am întâlnit pe poetul Nicolae Dabija, care pe atunci, într-un fel, și-a sacrificat cariera sa de creație pentru acea extraordinară Mișcare de Eliberare Națională, care l-a adus în primele rânduri ale luptătorilor pentru limba și literatura română aici, în Republica Moldova”.

Doamna Babuc a relevat calitatea de tribun a poetului, afirmând că el știa deopotrivă să scrie și să vorbească pentru oamenii de diferit nivel de pregătire, era la fel de popular și printre intelectuali, și printre țărani, era la fel de iubit de elevi, ca și de exegeții din domeniul literaturii.

Frumoase amintiri despre prietenul Nicolae Dabija a depănat poetul și dramaturgul Iulian Filip, referindu-se îndeosebi la întâlnirile cu cititorii, pe care le organiza odinioară Biroul de propagare a literaturii de pe lângă Uniunea scriitorilor. În timpul acestor întâlniri Nicolae Dabija „simțea auditoriul ca niciunul dintre noi” și, de regulă, își începea luarea de cuvânt cu poezia „Recital de poezii la o casă de copii” despre casa de copii din Popenchi:

De-aș avea o mie de poeme
despre câini și mâțe pirpirii –
duce-m-aș să le citesc pe toate
la Popenchi, la casa de copii…

…Cum voi scrie-o carte nou-nouță
voi mai da pe-aici neapărat –
la Popenchi, de câțiva ani de zile
Casa de copii m-a înfiat.

Această poezie atingea cele mai sensibile coarde ale sufletului. Iar strofa Un copil se-apropie, sfios/ pune-atâta dramă în cuvinte:/ „Înfiați-mă, vă rog frumos/ Vă promit că am să fiu cuminte emoționa până la lacrimi auditoriul.

Iulian Filip a salutat proiectul „Scriitorii promoției ’70”, inițiat de doamna directoare a muzeului Maria Șleahtițchi, în cadrul căruia se produc evenimente omagiale de toată frumusețea.

Acad. Mihai Cimpoi, evocându-l pe Nicolae Dabija, a stăruit asupra termenului de „generație”, și a mărturisit că a avut ezitări atunci când i-a numit pe scriitorii care au debutat în anii ’70 ca făcând parte din „generația ochiului al treilea”, formulă care a prins. Iată că această generație, al cărei lider incontestabil este Nicolae Dabija, s-a impus și a venit ca o continuatoare destoinică a generației șaizeciștilor, generație de aur, care a revoluționat literatura română din Basarabia și care i-a dat literaturii de la noi o altă orientare, o întoarcere la normalitatea estetică, la identitatea noastră, la rădăcini, la izvoare. Vorbind despre cartea de debut „Ochiul al treilea”, domnul Mihai Cimpoi și-a amintit de afirmația lui Marcel Proust, cea cu spiritul care „întoarce ochii spre lăuntric”. „Ochiul al treilea” al lui Nicolae Dabija este ochiul întors înăuntru, ochiul care penetrează sufletul, ochiul-poartă către labirinturile conștiinței superioare.

Mihai Cimpoi a vorbit succint și de preocupările științifice ale lui Nicolae Dabija, care a lucrat mult în arhive și în bibliotecile din Rusia, Polonia, Ucraina etc. și a descoperit poeți care n-au scris românește, ci în slavonă, dar care au fost poeții noștri, cu tematică românească, cu suflu românesc, cu conștiință românească. În felul acesta, Nicolae Dabija „a mutat un pic sau chiar mai mult începuturile poeziei românești, de la Dosoftei, de la Varlaam înapoi, spre sec. XV sau chiar XIV. Prin urmare, la activul lui Nicolae Dabija este și acest merit”.

O caldă evocare a fost și cea a compozitorului, interpretului, actorului Fuego-Paul Surugiu, mare admirator și prieten al lui Nicolae Dabija, care a menționat, printre altele: „Versul lui Nicolae Dabija atinge infinitul și poate creiona o lume a frumuseții doar din câteva nuanțe ale sufletului său, care era o icoană a bunătății, o fereastră de pe care veneau și plecau zâmbete și iubiri, lăsând lumină și binecuvântare în urma sa. Pentru mine Nicolae Dabija, de mă întreabă cineva, este începutul și sfârșitul a tot ce mai există simplu și solidar în poezia românească, atât de simplu încât să opună rezistență unor asupriri ale puternicelor vorbe. Are pe umeri o simțire întreagă despre România, despre durerile și bucuriile neamului, despre infinitul nestins al trecerilor.

… Ne e dor de tine, maestre Nicolae Dabija!”

Numerosul auditoriu prezent la eveniment a ascultat cu mare interes și evocările scriitorilor Claudia Partole, Vasile Șoimaru, Arcadie Suceveanu, Vladimir Beșleagă, Ion Hadârcă, iar fiica Doina Dabija a mărturisit, printre altele, că în cele 27 de volume de publicistică expuse în vitrine sunt inserate articolele scrise de tatăl ei începând cu anul 1998. Dacă s-ar aduna și articolele scrise începând cu anii 1986-1987, ar ieși de sub tipar cel puțin încă 12 cărți. Dar Nicolae Dabija are și foarte multe texte rămase în manuscris și, în eventualitatea publicării lor, cantitatea textelor scrise ar fi una semnificativă. „Tatăl meu a putut să respire cu adevărat doar la masa de scris. A scris continuu, fără răgaz, fiind convins că un scriitor trebuie să dea darea de seamă în fața cititorului de azi, în fața cititorului de mâine, dar și în fața cititorului de ieri. Cred că Nicolae Dabija și-a împlinit misiunea și acest lucru se poate vedea și din articolele pe care le publicăm în „Literatura și Arta” și care sunt actuale și azi”, – a subliniat Doina Dabija.

Evocarea Doinei Dabija a venit ca o judicioasă completare a unui gând profund, pe care l-a exprimat amfitrioana evenimentului, doamna Maria Șleahtițchi: „Toți greșim. Greșim tare, mai puțin tare… A greșit și Nicolae Dabija. Dar în cazul unui scriitor, ceea ce îl deosebește de alți oameni care trăiesc pe pământ, e că lasă o operă și opera e cea care îl apără întotdeauna. Dacă lași operă, lași texte după tine, orice s-ar spune, oricâte amintiri, oricâte jurnale, memorii vor fi publicate după moarte, opera întotdeauna te va apăra. Iar Nicolae Dabija are operă”.

Opera lui Nicolae Dabija este miracolul care l-a apărat de intemperii și de răutăți pe când era în viață, și miracolul care îl apără și-l va apăra mereu și după trecerea în eternitate.

Veronica BOLDIȘOR, MNLR