Sute de foşti patentari s-au conformat şi s-au înregistrat în noul regim de activitate independentă

535
0
Piața din orașul Telenești. Foto: Natalia Munteanu

În doar o săptămână, 400 de foşti patentari s-au înregistrat în noul regim de activitate independentă, iar 38 dintre ei au solicitat compensarea cheltuielilor pentru aparatul de casă.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Despre aceasta a anunţat ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba, care le-a promis oamenilor că „banii le vor fi transferaţi în regim de urgenţă”.

„Oamenii se conformează, unul câte unul. Ceea ce nu ajută este dezinformarea din partea unor politicieni. Unii dintre ei chiar și în această perioadă îi mint că s-ar putea să se reinstituie patenta. Asta îi oprește pe oameni din a se înregistra. Politicienii fac asta pentru profituri politice, iar prin acest lucru pun la bătaie soarta oamenilor și a micii lor afaceri”, a scris ministrul de profil pe pagina sa de socializare.

În această ordine de idei, ministrul Alaiba a reiterat că patenta pentru comerţ a rămas istorie şi că  „nu revine nici în Bălți, nici în Comrat, nici în altă parte”.

Precizăm că, începând cu data de 1 iulie curent, activitatea în bază de patentă a fost înlocuită cu un regim fiscal simplificat – activitatea independentă. Astfel, toți cei care fac comerț cu amănuntul în piețe sau unități comerciale au obligativitatea de a trece la acest regim fiscal.

În context, Guvernul a aprobat Regulamentul pentru acordarea compensațiilor de până la 10 mii de lei deținătorilor de patentă care trec la activitatea independentă. Potrivit documentului, cererile pentru solicitarea compensațiilor pot fi depuse, până pe data de 31 august curent.

 

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE