Moldova va primi nerambursabil alte 40 de milioane pentru „consolidarea rezilienței statului”

429
0

Republica Moldova va beneficia de asistență nerambursabilă în valoare de 40 de milioane de euro pentru consolidarea rezilienței statului și a societății. Parlamentul a ratificat, în cadrul ședinței de joi, 15 iunie,  Acordul de finanțare dintre Republica Moldova și Comisia Europeană privind Programul „UE pentru reziliență și guvernare”, semnat la 11 mai 2023.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Acordul prevede oferirea unei asistențe nerambursabile, în valoare de 40 milioane de euro, din partea Comisiei Europene pentru consolidarea rezilienței statului și a societății, redresării socio-economice, cu un accent deosebit pe buna guvernanță, stabilitate și pace, precum și pentru a oferi tuturor oportunități favorabile incluziunii.

Acordul face parte din Planul Anual de Acțiuni 2022 al Uniunii Europene pentru Republica Moldova, perioada de implementare fiind 2023-2026.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE