Participanții la Adunarea Națională „Moldova Europeană” cer modificarea Constituției Republicii Moldova

996
0

Cetățenii prezenți în Piața Marii Adunări Naționale (PMAN) au adoptat în unanimitate Rezoluția Adunării Naționale „Moldova Europeană”.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

„Noi, cetățenii Republicii Moldova ne-am adunat, la 21 mai 2023, în PMAN într-un moment hotărâtor pentru soarta țării, pentru a afirma aspirația Republicii Moldova de a deveni membru cu drepturi depline al Uniunii Europene la dezvoltarea căreia dorim să ne aducem contribuția datorită faptului că suntem europeni atât istoric, geografic cultural, cât și prin valorile de temelie. Dreptul incontestabil de a garanta un viitor european, democratic liber și prosper pentru Republica Moldova aparține poporului Republicii Moldova”, se arată în Rezoluție.

Documentul conține șapte puncte principale și, votanții au cerut, în mod special, clasei politice să modifice Constituția Republicii Moldova pentru a stabili definitiv și ireversibil aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

În document se stabilește că „aceasta aspirație comună a cetățenilor trebuie îndeplinită de toți actorii politici din Republica Moldova”, care, în conformitate cu punctul II al Rezoluției trebuie „să asigure cât mai rapid deschiderea negocierilor  de aderare și să întărească instituțiile statului” pentru a garanta aderarea țării noastre la UE.

De asemenea, se cere „transpunerea rapidă a legislației europene prin implicarea specialiștilor din țările care au parcurs recent aceeași etapă de aderare, în special din România”.

Rezoluția mai cere extinderea contextului internațional al negocierilor pentru rezolvarea  pașnică și definitivă a conflictului transnistrean, unificarea eforturilor pentru îmbunătățirea calității vieții cetățenilor și ridicarea nivelului de trai la standardele europene.

Totodată, participanții la Adunarea Națională „Moldova Europeană” le cer politicienilor, prin Rezoluția adoptată, să asigure interconectarea tuturor sistemelor de infrastructură la piața europeană – electric, transport de gaze, rutier și feroviar „pentru a exclude orice tip de șantaj și a asigura independența Republicii Moldova de a se dezvolta liber și fără constrângeri”.

Nu în ultimul rând, politicienilor li se cere că condamne cu fermitate războiul ilegal și inuman început de Rusia în Ucraina, să ia o poziție clară în raport cu cei care au declanșat acest război, celor care au fost declarați criminali de război de instituțiile internaționale și în raport cu cei care susțin războiul și participă la destabilizarea situației din regiune și din țara noastră.

„Aderarea la Uniunea Europeană este drumul ales cu fermitate de Republica Moldova. Dumnezeu să ne ajute!”, se arată în Rezoluția Adunării Naționale „Moldova Europeană”.

Rezoluția poate fi citită integral aici.

 

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE