EXPOZIȚIA DE ARTĂ PLASTICĂ „CULORI ȘI SCRIITORI: ELEONORA ROMANESCU”

Pe 28 aprilie 2023, cu prilejul lansării albumului „Eleonora Romanescu” (Cartier, 2023), la Muzeul Național al Literaturii Române a fost vernisată expoziția cu genericul „Culori și scriitori: Eleonora Romanescu”. Astfel, în Sala galbenă a muzeului, au fost expuse 20 de lucrări ale artistei (pictură și macrame), opt dintre care sunt din colecția „Arte plastice” a muzeului, iar douăsprezece –  din arhiva familiei Romanescu, care deține o bună parte din picturile lăsate drept moștenire de una dintre cele mai cotate și mai apreciate pictorițe din Moldova, dar și din lume.

Expoziția va putea fi vizitată până pe 12 iunie 2023.

Eleonora Romanescu afirma despre sine: Noi, pictorii, într-un fel sau altul, transfigurăm natura. Dar spre abstractizare nu trebuie să vii în mod forțat. Aceste culori, cu care lucrezi, trebuie să fie în interiorul tău, în așa fel încât, atunci când tatonezi niște raporturi, ele să curgă din tine în mod firesc, spontan. Această dezinvoltură se capătă amestecând culorile zi de zi pe paletă. Ajungi să stăpânești bine desenul, să-ți cunoști bine materialele după decenii de muncă.  

Artista a trăit o viață lungă, a călătorit mult prin lume, realizând de la an la an pânze tot mai pline de culoare și de splendoare, tot mai impresionante și mai originale. În prezentarea Albumului recent apărut la editura Cartier, criticul de artă Vladimir Bulat scrie: … a fost un artist al vremurilor sale, în linia întâi… Arta Eleonorei Romanescu s-a pliat, s-a grefat ideal pe modul în care artei i s-a permis să fie în acele vremuri, în limitele „țarcului ideologic” impus de partid și sistem. 

 Unele lucrări ale artistei par inspirate din Matisse, dar și din școala franceză clasică. Influenţa acestei școli predomină şi în peisajele panoramice, unde artista foloseşte tehnica decorativă, lucrând cu petele de culoare. Dealurile şi colinele spaţiului dintre Prut şi Nistru poartă acel verde intens ce vibrează prin alăturare. Artistismul Eleonorei Romanescu este deosebit de captivant în lucrările în care negrul este alăturat cu violetul. Aceste culori sumbre prind viaţă şi o deosebesc pe artistă de alţi pictori ai timpului. Rămân persistent în memorie și peisajele serale, nocturne, în care modelarea suprafețelor se deduce din textura tuşelor, din consistenţa pastei, a pensulei. Fascinează peisajele inspirate din serile de la poalele munților Mongoliei, unde artista nu folosește conturul, ci se limitează doar la demarcația cromatică pe care o îmbină deosebit, prin mișcări scurte de pensulă – tehnică caracteristică artistei, pe care o aplică atât de reușit în multe peisaje panoramice. Combinația specifică a culorilor prezintă o treaptă aparte în peisagistica Eleonorei Romanescu. Spre exemplu, în lucrarea intitulată Vara (1978), artista contrapune două game de culori: albul-gri al norilor şi cerul albastru-crud cu verdele gălbejit al luncilor arse în soarele de august.

Anatol Ciocanu spunea: Pictorița Eleonora Romanescu a cules culori cu oglinzile ochilor, cu bătăile inimii, cu dragostea tainică pentru ele, purtată mereu în suflet… prin lume…

Artista și-a pictat mai multe autoportrete, două dintre care le găsim în actuala expoziție. Primul – executat în 1955, iar al doilea – în 1962. Cu o tehnică diferită, cu o cromatică total opusă. Primul reprezintă o tânără rebelă…, iar în al doilea ni se înfățișează o femeie frumoasă, însorită prin culorile portretului.

Lucrările Eleonorei Romanescu au fost prezentate publicului în diferite expoziții din țări precum România, Polonia, Ungaria, Bulgaria, Canada, SUA, Irak, Japonia și, nu în ultimul rând, Mongolia, țară de care a fost îndrăgostită și unde a călătorit și pictat peisaje specifice locului. Prin pânzele artistei lumea a cunoscut și multitudinea culorilor autohtone, sufletul oamenilor din Moldova.

Pentru Muzeul Național al Literaturii Române sunt deosebit de prețioase portretele scriitoarelor, executate în ulei pe pânză, în perioade diferite: Raisa Lungu Ploaie (1978); Lucia Purice (2000); Călina Trifan (2003); iar portretul lui Andrei Burac (1995) este în cărbune pe carton.

Admirabile sunt portretele părinţilor. Portretul Tata (1958), îngândurat şi stoic, în care artista joacă umbra întunericului, iar petele de lumină evidențiază chipul tatălui, este executat în cromatică întunecată. Măiestria artistei este de a scoate lumina din umbre. Portretul intitulat Mama (1973) reprezintă o ființă luminoasă în semi profil. Esențial în această pictură apare baticul negru, care contrastează şi evidențiază figura împăcată a celei din portret. Expresive sunt și chipurile în Fata de la Leușeni (1979), executată în stil decorativ, contrapus cu stilul clasic al portretului Moldoveanca (1958) şi al celui din Portret de țăran (1959). Pe lângă cromatica caracteristică acelor vremi, din fiecare răzbate o verticalitate de luptător, de învingător.

Muzeul posedă câteva din pânzele inspirate de colinele viu colorate ale satului Dolna, în care domină cromatica verdelui pe verde crud sau pe fundalul verdelui maturat al toamnelor de chihlimbar.

Arta nu se limitează la reprezentarea lumii, ci o şi formează… Pictorul este chemat să redea realitatea, să existe cu bucuriile şi chinurile acesteia, cu tot ceea ce reprezintă semnificativ noţiunea de viaţă.  Este crezul artistic al pictoriței Eleonora Romanescu, pe care l-a slujit cu devoțiune și sacrificiu întreaga ei viață.

Mihaela PERCIUN, scriitoare, muzeograf, MNLR