Un nou atac aerian la Kiev. Așa cum anunță Administrația de stat a capitalei ucrainene „toate rachetele și dronele inamice au fost distruse”.
Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.
SUSȚINE„În această noapte, ocupanții ruși au recurs din nou la un atac terorist. Acesta este al patrulea atac asupra orașelor ucrainene în ultima săptămână. Alerta aeriană pe teritoriul regiunii Kiev a durat patru ore”, transmite Administrația de stat a orașului Kiev.
Potrivit informațiilor, în urma atacului au fost avariate structuri nerezidențiale pe teritoriul uneia dintre comunități. Din fericire, nu există victime sau răniți.
În același timp, Administrația orașului îndeamnă oamenii să nu ignore semnalul de avertizare aerian și să meargă la adăposturi sau în alte locuri sigure.
Alarmele au răsunat, în această noapte, în mai multe regiuni – Kiev, Cernigău, Sumî, Poltava, Kirovohrad, Harkov, Nikolaev, Odesa, Dnipro şi Zaporojie.
Între timp, presa ucraineană scrie că, în urma bombardamentelor de miercuri, 3 mai, asupra orașului Herson și a regiunii, numărul morților a crescut la 23. Alți 46 de oameni, inclusiv doi copii au fost răniți. În orașul Herson au fost decretate trei zile de doliu.
Potrivit autorităților regiunii, pe parcursul ultimelor 24 de ore, au fost înregistrate aproape 100 de atacuri, inclusiv asupra zonelor rezidențiale.
În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.
SUSȚINE