Atenție! Începând cu luna aprilie, va fi pus în circulație un nou model de pașaport

462
0

Începând cu luna aprilie a acestui an, în Republica Moldova va fi pus în circulație un nou model de pașaport. Un proiect în acest sens a fost aprobat, joi, 15 martie de Guvern, la propunerea Agenției Servicii Publice.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Punerea în circulație a noului model de pașaport se face în contextul alinierii la recomandările instituțiilor internaționale în domeniu, care impun revizuirea periodică a formei și conținutului actului de identitate, a tehnologiilor de citire optică și electronică pentru asigurarea interoperabilității globale.

Noul pașaport conține 34 de pagini, se distinge prin 45 de elemente performante de securitate și vine cu o serie de noutăți ce țin, în speță, de materialele de confecționare, tehnologia de personalizare și tipologia elementelor de securitate.

Schimbări majore au fost operate la cea mai importantă și sensibilă la fraudare parte a blanchetei de pașaport – pagina cu datele de identificare a titularului. Această pagină, care anterior era din hârtie, va fi înlocuită cu una din policarbonat, personalizată prin gravare laser. Această tehnologie permite utilizarea unui spectru mai larg de elemente de securitate pe nivele verificate prin simpla atingere, privire și înclinare a documentului, alături de alte elemente de securitate ascunse, verificate cu echipamente simple și de laborator.

Pașaportul se eliberează persoanelor cu vârsta sub 7 ani pe termen de 4 ani; cu vârsta de la 7 până la 16 ani – pe termen de 7 ani, cu vârsta peste 16 ani – pe termen de 10 ani.

Modelul nou de pașaport (seria AP) urmează să fie pus în circulație pe măsura epuizării stocului de blanchete de pașapoarte (seria AB), dar nu mai târziu de 30 aprilie 2023.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE