În urmă cu un an, Rusia a lansat un război de agresiune neprovocat împotriva vecinului său pașnic Ucraina, arătând lumii adevărata față a ambițiilor imperiale ale Kremlinului. În prezent, Ucraina luptă în continuare, este încă rezilientă și hotărâtă să respingă agresiunea Rusiei.
Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.
SUSȚINERusia s-a pregătit pentru războiul său împotriva Ucrainei răspândind mituri false despre această țară. Cu mult înainte de invazia la scară largă din 24 februarie 2022, un flux constant de dezinformare a deschis calea pentru agresiunea militară rusă. Mai jos expunem câteva mituri predominante cu privire la război, răspândite în mod activ de ecosistemul de dezinformare favorabil Kremlinului.
Mit: Victoria rusă în război este inevitabilă. Fie Rusia câștigă războiul, fie conflictul va duce la cel de˗al treilea război mondial
Reziliența remarcabilă, hotărârea și spiritul de luptă de neclintit de care a dat dovadă Ucraina au demonstrat în repetate rânduri că perspectivele Kremlinului în războiul său de agresiune împotriva Ucrainei, reprezintă orice, mai puțin victorie. Lumea întreagă a întors spatele Rusiei, cerându-i încetarea imediată a ofensivelor din Ucraina și retragerea necondiționată a forțelor ruse dincolo de frontierele recunoscute la nivel internațional ale Ucrainei.
Propunerile Rusiei de încetare a focului sau de negocieri de pace nu sunt sincere, ci sunt doar stratageme de relații publice. Analizate mai îndeaproape, acestea dezvăluie cereri imperialiste din partea Rusiei ca Ucraina să se predea și să renunțe la și mai mult din teritoriul și suveranitatea sa.
Adevărata cale către pace este retragerea completă a forțelor ruse din Ucraina în cadrul frontierelor recunoscute la nivel internațional și abandonarea completă a politicii de agresiune.
Mit: Rusia se află în război cu Occidentul. Ucraina este doar un reprezentant al NATO și un teren de luptă
Rusia a lansat o invazie la scară largă a Ucrainei la 24 februarie 2022, dată de la care Ucraina nu face decât să se apere. Afirmația falsă potrivit căreia Ucraina este agresorul reprezintă o tactică clasică de manipulare în favoarea Kremlinului, care constă în a prezenta Rusia ca victimă și a distrage atenția publicului de la agresiunea acesteia.
Nici UE, nici Occidentul, nici NATO nu au declarat război împotriva Rusiei. UE, SUA și multe state membre ale NATO oferă Ucrainei asistență militară pentru a ajuta Ucraina să respingă agresiunea neprovocată a Rusiei, dar nu sunt implicate în lupte.
Mit: Ucraina încearcă să obțină arme nucleare
În pofida acuzațiilor constante din partea Kremlinului, nu există nicio dovadă că Ucraina a încercat vreodată să fabrice arme nucleare pentru a le utiliza împotriva Rusiei sau a altcuiva. De fapt, Ucraina este o țară fără arme nucleare din 1994, când a semnat Memorandumul de la Budapesta. Este una dintre puținele țări din lume care au renunțat la arsenalul nuclear, eliminând armele pe care le-a moștenit de la Uniunea Sovietică. Pe de altă parte, Rusia a neglijat în mod convenabil angajamentul pe care și l-a asumat atunci când a semnat tratatul, confirmând că va respecta independența, suveranitatea și frontierele Ucrainei.
Mit: Întreaga Europă a sprijinit invadarea Uniunii Sovietice de către Germania nazistă, la fel cum Europa sprijină în prezent Ucraina nazistă
Acuzațiile potrivit cărora întreaga Europă a sprijinit invadarea Uniunii Sovietice de către Germania nazistă sunt mai mult decât bizare. Acestea întorc istoria pe dos. De fapt, până în 1942, coaliția anti˗Hitler includea 26 de state, precum și guvernele aflate în exil ale țărilor europene ocupate. Invocarea de către Rusia a combaterii nazismului pentru a declanșa un răspuns psihologic sau emoțional puternic nu este doar manipulatoare, ci este de-a dreptul absurdă, în special dacă se are în vedere tendința Kremlinului către o retorică antisemită deschisă.
Mit: Ucraina este o creație artificială, nu un stat suveran. Locuitorii acestui teritoriu și-au exprimat în mod liber voința politică de a se întoarce în Rusia
Ucraina este un stat suveran, cu o identitate proprie și o istorie îndelungată. Negarea statalității și a suveranității Ucrainei este un alt discurs de dezinformare, pe care susținătorii Kremlinului îl agită de ani de zile. Atunci când Rusia a încercat să justifice acaparările ilegale ale teritoriilor prin organizarea unor simulacre de referendumuri în teritoriile ocupate temporar ale Ucrainei, nu a fost surprinzător faptul că ecosistemul de dezinformare favorabil Kremlinului s-a pus în funcțiune din nou pentru a contesta suveranitatea Ucrainei. Obsesia lui Putin de a rescrie istoria a fost la fel de bine documentată.
„Referendumurile” nu au fost nici libere, nici democratice. Alegătorii au fost constrânși să voteze, iar soldați înarmați au mers din ușă în ușă pentru a colecta voturile, în contradicție directă cu Constituția Ucrainei. Întregul proces a încălcat dreptul internațional și a fost condamnat de rezoluțiile ONU privind anexarea.
Mit: Rusia luptă în Ucraina împotriva imperialismului și a neocolonialismului occidental pentru a crea o ordine mondială multipolară
Regimul de la Kremlin încearcă de mult timp să se poziționeze public ca antiimperialist și anticolonialist. Cu toate acestea, războiul brutal de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei a scos în evidență propriile ambiții imperiale și coloniale ale Rusiei față de vecinii săi din Europa, Caucaz și Asia.
Prin lansarea unui război în estul Ucrainei în 2014, prin anexarea ilegală a Crimeii în același an și prin începerea unei invazii la scară largă în 2022, Rusia a încălcat grav dreptul internațional și Carta ONU, amenințând pacea, securitatea și stabilitatea la nivel mondial.
La 2 martie 2022, Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a adoptat, cu o majoritate covârșitoare, o rezoluție prin care respinge invadarea brutală a Ucrainei de către Federația Rusă și solicită Rusiei să își retragă imediat forțele și să respecte dreptul internațional. În octombrie 2022, Adunarea Generală a ONU a votat cu o majoritate covârșitoare condamnarea încercărilor Rusiei de a anexa patru regiuni ocupate temporar din Ucraina, în urma unor simulacre de referendumuri.
Mit: Ucraina comite genocid în Donbas de ani de zile, iar Rusia a trebuit să intervină pentru a proteja poporul
Acuzarea Ucrainei de comiterea de crime de război și genocid este probabil una dintre cele mai malefice minciuni ale dezinformării pro-Kremlin. Genocidul este distrugerea deliberată și sistematică a unui grup de persoane din cauza etniei, naționalității, religiei sau rasei lor. Niciun astfel de plan nu a existat în Ucraina și nu a existat niciodată vreo dovadă în sprijinul afirmațiilor Rusiei.
Unul dintre cele mai importante exemple că Rusia își proiectează propriile crime împotriva Ucrainei se referă la atrocitățile comise de soldații ruși în Bucea. Acuzația potrivit căreia Ucraina a organizat înscenări pentru a da vina pe Rusia este la fel de nerușinată pe cât este de neadevărată. În schimb, crimele de război ale Rusiei au fost deja anchetate în Bucea, Irpin, Mariupol și în multe alte locuri.
Mit: Rusia duce un război sfânt împotriva sataniștilor fără Dumnezeu din Ucraina pentru a proteja creștinismul și valorile tradiționale.
Deși acest lucru ar putea părea o acuzație foarte exagerată, pentru a-și justifica războiul împotriva Ucrainei, Rusia a făcut adesea referire la „lupta sfântă” pe care ar duce-o împotriva Satanei însuși.
Adesea, experții în dezinformare favorabili Kremlinului, în special Vladimir Soloviov, utilizează acest discurs de dezinformare împreună cu acuzații nefondate împotriva Ucrainei care ar fi încercat să distrugă Biserica Ortodoxă.
Demonizarea Ucrainei și a susținătorilor săi occidentali ca necredincioși nelegiuiți merge mână în mână cu dezinformarea favorabilă Kremlinului potrivit căreia Occidentul dorește să distrugă „valorile tradiționale”. Împreună, aceștia portretizează Rusia ca protectoare a acestor valori. Acest discurs de dezinformare privind protejarea valorilor amenințate este îmbibat de homofobie, ceea ce face adesea să sune de-a dreptul a discurs de incitare la ură.
Detalii despre aceste și alte mituri referitoare la războiul Rusiei împotriva Ucrainei citiți pe portalul european împotriva dezinformării www.Euvsdisinfo.eu
În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.
SUSȚINE