Scurtmetrajul (30 minute) a fost produs în ultimele două luni de un grup de 18 tineri creativi, cu vârstele cuprinse între 16 și 22 de ani, originari din Chișinău, Orhei și Anenii Noi, care s-au alăturat proiectului „Educație experiențială prin film”. Proiecția începe la ora 18:00. Fiind un proiect socio-educațional, intrarea este liberă.
Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.
SUSȚINEFilmul nu are un singur autor, pentru că fiecare dintre cei 18 tineri s-a implicat în scrierea scenariului și mai apoi în producție, iar contribuția fiecărui participant se regăsește în produsul final. Pe parcursul scrierii scenariului și producției scurtmetrajului, participanții au fost îndrumați de studenți ai Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice, dar și de producătorul Sergiu Cumatrenco.
„Vestea proastă” spune povestea unui poștaș morocănos, care duce numai vești proaste la oameni, până în momentul în care este „blestemat” să îi facă fericiți pe cei din jur.
După premieră, scurtmetrajul „Vestea proastă” va fi proiectat în școli, centre de tineret și case de cultură, astfel încât până la sfârșitul anului școlar cel puțin două mii de elevi și profesori din toată republica să fie inspirați de educația prin film și să mediteze asupra modului în care îi fac fericiți pe cei din jur.
În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.
SUSȚINE