Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) informează că operatorul din domeniul alimentar SRL „Aviton Agro” a inițiat procedura de retragere din rețeaua de comerț și rechemare de la clienți a ouălor pentru consum uman suspecte la contaminare cu Salmonella. Șeful Direcției sanitar-veterinară, siguranța și calitatea produselor alimentare de origine animală, ANSA, Vitalie Porcescu, a informat Gazeta de Chișinău că agentul economic SRL „Aviton Agro” din satul Valea Perjei, raionul Taraclia, pune în vânzare ouă de găină pe tot teritoriul Republicii Moldova. „Lotul de ouă respectiv, care este în proces de retragere din vânzare, a mai fost anterior supus restricțiilor de a fi comercializat din cauza contaminării cu Salmonella”, ne-a spus funcționarul. Profesorul universitar, doctor habilitat în științe medicale, Catedra Boli infecțioase, USMF „N. Testemițanu”,Victor Pântea, susține că ouăle infectate trebuie scoase numaidecât din vânzare și recomandă să se consume doar ouă fierte la temperaturi înalte, „dar nicidecum ochiuri, pentru că nu este o prelucrare termică bună, și nici ouă crude”.
Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.
SUSȚINEMotivul rechemării este nerespectarea cerințelor sanitar-veterinare privind marcarea și plasarea pe piaţă a ouălor obţinute de la găini ouătoare pozitive la Salmonella.
Șeful Direcției sanitar-veterinară, siguranța și calitatea produselor alimentare de origine animală, ANSA, Vitalie Porcescu, a informat Gazeta de Chișinău că agentul economic SRL „Aviton Agro” din satul Valea Perjei, raionul Taraclia, pune în vânzare ouă de găină pe tot teritoriul Republicii Moldova, începând cu Cahul până la Briceni.
Potrivit lui Porcescu, lotul de ouă respectiv, care este în proces de retragere din vânzare, a mai fost anterior supus restricțiilor din cauza contaminării cu Salmonella. Acesta trebuia să fie scos din comerț.
„Având în vedere că agentul economic respectiv nu a respectat condițiile de marcare a fluxului de ouă, etichetare a categoriei de ouă – A sau B, și condițiile de separare a fluxului de ouă, nereguli depistate în cadrul controalelor inspectorilor ANSA din teritoriu, s-a inițiat procedura de retragere din comerț. Operatorul a avut restricții pentru comerț pe două hale de ouă din categoria B.
„Nu este cunoscută cantitatea de ouă ce urmează să fie retrasă din comerț. Circa 70 de mii de ouă urmează să fie retrase de pe rafturile magazinelor. Operatorul este dator să informeze ANSA despre cantitatea de ouă pe care o retrage din toate rețelele de comerț. O parte din cantiatatea de ouă care trebuiesc retrase au fost comercializate, iar altă parte se află pe rafturi, în vânzare”, a spus pentru GAZETĂ Porcescu.
După retragerea lotului de ouă din comerț, se va întocmi un proces-verbal cu referire la cantitatea de ouă care trebuie nimicită, operatorul urmând să fie sancționat conform Codului contravențional.
„Salmonella este o bacterie care determină salmoneloza și are mai multe forme clinice. Ouăle infectate trebuie scoase din vânzare numaidecât”, susține profesorul universitar, doctor habilitat în științe medicale, Catedra Boli infecțioase, USMF „N. Testemițanu”,Victor Pântea, explicând că orice ou (de la găini, rațe, gâște) poate fi un factor de transmitere a salmonelozei.
„Cei care consumă ouă contaminate cu Salmonella pot să se îmbolnăvească de salmoneloză. Este o boală infecțioasă intestinală cu afectarea intestinului care se manifestă clinic prin febră – 38, 39 de grade, dureri în abdomen și diaree”.
Profesorul recomandă să se consume doar ouă fierte la temperaturi înalte, „nicidecum ochiuri, pentru că nu este o prelucrare termică bună, și nici ouă crude, asta neînseamnând că toate ouăle au salmoneloză.”
Prin același comunicat, ANSA informează cumpărătorii despre produsul care trebuie să-l returneze sau să evite să-l cumpere.
Denumire produs: Ouă pentru consum uman; Codul producătorului: 3MD TR 027.
Producător/origine: SRL „Aviton Agro”, r. Taraclia s. Valea Perjei.
Persoanele care au achiziționat ouă de la producătorul dat sunt rugate să se abțină de a le consuma și sunt în drept să le returneze magazinului de unde au fost procurate în baza bonului fiscal.
În conformitate cu legislația în vigoare, operatorii care comercializează produse neconforme sunt responsabili de retragerea acestora de pe piață și cooperează cu ANSA în vederea acțiunilor întreprinse pentru evitarea sau reducerea riscurilor prezentate de un produs alimentar introdus pe piață.
Acest articol a fost realizat în cadrul proiectului „Consolidarea Statului de Drept și a Mecanismelor Anticorupție în Republica Moldova”, cofinanțat de Uniunea Europeană și Ministerul Federal German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ) și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ).
Partener al proiectului în municipiul Chișinău este Instituția Privată Publicația Periodică „Gazeta de Chișinău” care implementează proiectul „Prevenirea corupției în sectorul siguranței alimentare prin informare, formare și responsabilizare”.
În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.
SUSȚINE