CSP s-a spălat pe mâini. Sesizarea lui Groza, care s-a plâns că a fost intimidat, va fi examinată de procurori

857
0

Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) a respins sesizarea membrului Comisiei Speciale de preselecție a candidaților la funcția de procuror-șef al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), Iulian Groza, care a invocat faptul că a fost intimidat și că asupra sa au fost exercitate presiuni.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

În același timp, membrii CSP au dispus să transmită o copie a sesizării lui Groza Procuraturii Generale, care va examina faptele invocate în mod corespunzător.

Amintim că, acum o săptămână, Iulian Groza, care este și directorul executiv al Institutului pentru Politici și Reforme Europene (IPRE),  a sesizat CSP în legătură cu faptul că a fost „intimidat”, iar în baza acestui fapt a solicitat anularea Concursului pentru selectarea candidatului la șefia PCCOCS.

Marți, 31 ianuarie, în fața membrilor CSP, Groza a presupus că presiunile asupra dânsului au fost făcute după ce a propus, în calitatea sa de membru al Comisiei Speciale ca toți cei trei candidați admiși la etapa interviului, să ofere răspunsuri la „întrebările care ar putea să apară în spațiul public”.

„Presupun că propunerea mea ar fi putut să fie interpretată ca o anumită prejudecată față de un anumit candidat”, a menționat Groza.

Autorul sesizării a relatat în fața membrilor CSP că în zilele imediat următoare au fost întreprinse încercări de discreditare și atac împotriva sa.

„Între timp, am avut comunicări cu persoane, care, aparent, au avut discuții și cu domnul Rurac, și cu domnul Musteață. Una dintre persoane care m-a atenționat, a acceptat să fac referire la comunicarea privată, dar nu mi-a dat acordul să divulg numele acestei persoane, din cauza că persoana respectivă are anumite temeri legate de securitatea personală, temeri legate de activitatea profesională, dar persoana respectivă a avut curajul să mă atenționeze că, în foarte scurt timp se vor întreprinde acțiuni împotriva mea”, a comunicat Groza în fața membrilor CSP.

De menționat că înainte de a purcede la examinarea sesizării lui Iulian Groza, președintele interimar al Consiliului Superior al Magistraturii, Dorel Musteață, la care a făcut trimitere Groza, a anunțat că nu participă la examinarea subiectului și că părăsește sala de ședințe.

A doua persoană la care s-a referit Groza, este Eugeniu Rurac – unul dintre pretendenții la șefia PCCOCS. Ultimul depusese o cerere prealabilă la CSP privind anularea Hotărârii de constituire a Comisiei pentru selectarea candidatului la funcția de procuror-șef al PCCOCS. Cererea lui Rurac a  fost însă respinsă ca fiind inadmisibilă, cu atât mai mult că aceasta este și subiect de litigiu la Curtea de Apel Chișinău.

Tot Eugeniu Rurac este și autorul plângerii penale la Procuratura Generală împotriva Institutului pentru Politici și Reforme Europene (IPRE), al cărui director este Iulian Groza, privind accesarea datelor cu caracter personal.

Acestea și alte acțiuni au fost calificate de Iulian Groza presiuni și intimidări.

„Consider grave aceste acțiuni în raport cu un membru al Comisiei, o ingerință directă în activitatea acestei Comisii. Iată că un candidat a decis să apeleze la anumite tactici și practici, nu știu dacă este o obișnuință, dar dacă această persoană a decis să facă aceste lucru în raport cu o persoană din sectorul neguvernamental, care nu este protejată de instituții, oligarhi și cleptocrați,  eu doar îmi dau seama, pot să presupun ce se întâmplă în tot sistemul public”, a menționat Groza, care a reiterat că credibilitatea procesului de desemnare a unui șef la PCCOCS este compromisă.

În context, ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, a solicitat repetat membrilor CSP să decidă asupra anulării concursului pentru selectarea candidatului la funcția de procuror-șef al PCCOCS. Asta după ce puțin mai devreme, în cadrul aceleiași ședințe, membrii CSP au respins solicitarea ministrului de anulare a concursului respectiv.

„Constat încă o dată că credibilitatea acestui concurs nu există. Eu, în continuare, optez pentru anularea și susțin solicitarea finală a dlui Groza. Aceste lucruri fac ca credibilitatea acestui concurs să fie minimă”, a reiterat Litvinenco.

În urma deliberărilor, membrii CSP au dispus respingerea sesizării lui Iulian Groza. Totodată, sesizarea acestuia va fi expediată la Procuratura Generală pentru „examinare conform prevederilor legale”.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE