Spînu insistă să-l facă „măturător” pe primarul Ceban. I-a trimis cererea prealabilă de chemare în judecată

587
0

Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, nu cedează. Acesta insistă ca primarul Ceban să-i ceară scuze publice și … să măture primăria capitalei timp de un an „în interes public”. Așa cum a promis anterior, Spînu s-a plâns în instanță și l-a informat despre aceasta inclusiv pe edilul de Chișinău.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

„I-am trimis primarului Ion Ceban cererea prealabilă de chemare în judecată, prin care îi cer să dezmintă minciunile și informațiile denigratoare despre mine…  Scopul invențiilor sale este doar de a dezbina societatea și de a slăbi încrederea cetățenilor în guvernare. Minciunile sale servesc intereselor străine țării noastre. I-am solicitat dezmințirea publică, în termen de 5 zile de la data examinării cererii prealabile, a informațiilor răspândite… care mă vizează. Achitarea și compensarea, în calitate de prejudiciu moral, a sumei de 1 leu și măturarea, în interes public, a Primăriei municipiului Chișinău timp de un an”, a scris Spînu pe pagina sa de socializare.

La rândul său, primarul Capitalei, Ion Ceban, nu a comentat situația, iar purtătoarea sa de cuvânt a menționat pentru „Gazeta de Chișinău” că „este o procedură obișnuită care va fi examinată și se va acționa în conformitate cu cadrul legal”.

Amintim că ministrul Andrei Spînu a anunțat încă de la începutul lunii noiembrie că intenționează să ceară dreptate în judecată după ce primarul general al capitalei, Ion Ceban, a lansat acuzații grave la adresa lui în platoul emisiunii „Secretele puterii” de la Jurnal TV. Fostul socialist, Ion Ceban, declara atunci că moldovenii sunt delapidați de milioane în baza unei „scheme” de achiziție a gazului care ar fi fost pusă la cale de ministrul responsabil Andrei Spînu. Ceban menționa că are și probe pe care este gata să le divulge, ba mai mult, primarul susține că a și fost amenințat să nu facă acest lucru.

 

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE