Noi „scurgeri” din Telegram. Dumitru Alaiba: „Nu consider necesar să comentez…”

475
0

În spațiul public au apărut pretinse noi „scurgeri” din Telegram. De această dată a fost vizat noul ministru al Economiei, Dumitru Alaiba. Portalul Moldova-leaks.com, care a publicat anterior pretinse discuții private și ale altor funcționari, susține că cele 175 de chat-uri sunt veridice.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

La rândul său, noul ministru al Economiei a lăsat să se înțeleagă că așa-numitele scurgeri sunt o farsă și a preferat să nu comenteze.

„Despre presupusa «spargere». Nu consider necesar să comentez operațiunile de dezinformare ale FSB-ului în țara noastră. Niciodată nu folosesc cuvântul «bârfologie». În comunicarea cu cetățenii și cu reprezentanții mass-media o să insist să vorbim despre problemele oamenilor, despre cum ajutăm economia, și nu o să mă abat pe subiecte triviale, fake-uri, insinuări, denigrări. Nu avem timp de pierdut”, a scris Alaiba pe pagina sa de socializare.

Acum câteva zile, același portal a publicat pretinse discuții private ale șefei de la Interne, Ana Revenco, care mărturisea atunci că se aștepta la asemenea „dezvăluiri”.

„Mă așteptam să fiu și eu vizată de aceste „dezvăluiri”. Voi studia aceste postări, atribuite mie din contul de Telegram, pentru a vedea ce este cu ele”, scria Revenco pe pagina sa de Facebok.

Amintim că portalul cu pricina a apărut peste noapte la începutul lunii noiembrie, atunci când a fost publicat conținutul discuțiilor private ale ministrului Justiției, Sergiu Litvinenco. S-a întâmplat imediat după ce ultimul anunțase despre inițierea procedurii pentru scoaterea Partidului „Șor” în afara legii.

Informațiile au generat un adevărat scandal în spațiul public, iar unii au cerut până și demisia lui Litvinenco. Ministrul Justiției a recunoscut autenticitatea discuțiilor, dar a insistat că acestea au fost „fragmentate, trunchiate, deplasate și rupte din context, fapt care a dus la denaturarea informației cu scop de manipulare și fabricare a unor falsuri grosolane”.

 

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE