După doi ani de pauză, vinificatorii au venit la Ziua Națională a Vinului cu zeci de vinuri noi, produse din soiuri autohtone

427
0

Este o tradiție ca la început de octombrie, de Ziua Națională a Vinului, vinificatorii să vină cu noutăți vinicole. Cele 86 de vinării participante la eveniment le-au oferit posibilitate vizitatorilor să se delecteze atât cu premierele vinicole, cât și cu vinurile medaliate la concursurile internaționale.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

„Doi ani nu am avut posibilitatea să o facem, dar ne bucurăm că astăzi suntem aici”

Nicolae Chiosa, directorul de producere a grupului „Purcari”: „Tot timpul e binevenit să ai contactul cu consumatorul, cu partenerii străini, să fie un motiv de întâlnire și noi să prezentăm noile noastre game. Din păcate, doi ani nu am avut posibilitatea să o facem, dar ne bucurăm că astăzi suntem aici. În acest an am venit cu câteva serii noi de vinuri, astfel, avem, „Academia Purcari” care cuprinde: Rară neagră, Fetească neagră, Saperavi și Viorica. Pe lângă seria „Academia” mai avem seria „Nocturn” care cuprinde cinci vinuri dedicate industriei HORECA. Avem Sauvignon Blanc, Pinot Grigio, Rose, Rară Neagră și Cabernet Sauvignon”.

„Prezentăm publicului și prietenilor noștri anume colecția ENO, care a căpătat o nouă față”

Dina Pîslaru, director marketing și vânzări la vinăria „Sălcuța”: „Ziua Vinului este șansa noastră de a ne revedea cu iubitorii de vin după o pauză de doi ani și ne bucurăm că am avut ocazia să îi revedem pe cei mai dragi nouă, dar și oameni noi care au arătat interes față de vinurile noastre. Astăzi prezentăm publicului și prietenilor noștri colecția ENO, care a căpătat o nouă față. Mă bucură faptul că lumea este interesată de soiurile locale, ceea ce de fapt este și focusul nostru acum pentru că noi avem 450 de hectare pe care cultivăm armonios 16 soiuri internaționale și suntem în proces de plantare a soiurilor locale pentru că suntem siguri că acestea ne vor reprezenta pe piețele din afara țării”.

„O vinărie lansată în 2020”

Natalia Efros, fondatoarea vinăriei „AlterEgo”: „Suntem o vinărie lansată de curând, în 2020, iar Ziua Națională a Vinului este cel mai bun eveniment care ni s-a întâmplat de la lansare până acum, pentru că este o platformă foarte largă care adună turiști și consumatori locali și avem ocazia să punem în valoare tot ceea ce am muncit noi în acești doi ani, ca să fie apreciat, să fie savurat și luat acasă. Am venit cu vinuri albe și vinuri roșii. Avem vinuri din 2020 și din 2021 pentru că vinurile noi 2022 sunt abia în producere”.

Ziua Națională a Vinului promovează cultura consumului responsabil și corect al vinului de calitate. De aceea, oaspeții evenimentului au ocazia să deguste vinuri de calitate, în baza Carnetului Degustătorului, care le permite vizitatorilor să descopere terroir-ul celor patru zone cu Indicație Geografică Protejată (IGP) fără a depăși limita care se încadrează în conceptul de „consum moderat”.

„În acest an compania noastră a împlinit 125 de ani de la fondare”

Dmitri Durnopian, director comercial „Kvint”: „În acest an compania noastră a împlinit 125 de ani de la fondare și cu această ocazie am pregătit două articole noi, în ediție limitată, KVINT XO 15 ani și Divin KVINT VSOP 6 ani. Preparat după tehnologia tradițională ca urmare a amestecării distilatelor proprii pentru divin, obținute din struguri selecționați atât din soiurile clasice europene, cât și din soiurile locale. Distilatele Divine au fost maturate în butoaie de stejar. Au o culoare aurie elegantă și un gust moale, armonios, picant, cu o plăcută tentă floral-vanilie. La fel o noutate pentru acest an este vinul Orange- Viorica&Solaris. Produs din soiurile de struguri albi Viorica și Solaris conform tehnologiei originale prin fermentare pe pulpă. După terminarea fermentației, vinul se lasă la maturat în recipiente până în primăvară. Ca urmare, vinul capătă o culoare neobișnuită auriu-chihlimbar, aromă complexă cu note strălucitoare de caise, gutui, ananas, nucșoară și grepfrut”.

Cea de-a XXI-a ediție a Zilei Naționale a Vinului a fost organizată de Oficiul Național al Viei și Vinului, cu suportul Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare și USAID Moldova.

„Gazeta de Chișinău” a fost partener media la eveniment.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE