Două medalii pentru Moldova la Europenele de lupte

619
0

Luptătorul de stil greco-roman Alexandrin Guțu (cat.77 kg) s-a învrednicit de titlul european U-20 la competițiile ce au loc la Roma (Italia) în intervalul 27 iunie – 3 iulie. Rând pe rând, el a trecut de suedezul Simon Christer Borkebhagen (5-0 în calificări), italianul Andrea Cremonin (prin superioritate tehnică în prima repriză: 8-0), turcul Yuksel Saricicek (5-3) și maghiarul Rajmund Zurai (9-0 în prima repriză). În marea finală, conaționalul nostru l-a surclasat la limită pe reprezentantul școlii georgiene de lupte, Tornike Mikeladze, scor 3-2.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Tot la greco-romane, un alt compatriot de-al nostru, Ilia Cernovol (82 kg), a cucerit medalia de bronz. În lupta sa inaugurală la acest turneu, din etapa optimilor de finală, el a cedat în fața finlandezului Jonni Kunnari Sarkkinen, care ulterior a devenit vicecampion european. În recalificări, sportivul nostru a fost mai bun decât estonianul Kalle Laisarv (7-3), ca în finala mică să-l învingă cu 4-0 pe reprezentantul gazdelor, Leon Rivalta.

 

 

 

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE