Republica Moldova a fost obligată în 2021 să plătească despăgubiri în valoare de peste 2,6 milioane euro pentru încălcarea CEDO

744
0

O analiză a cauzelor moldovenești la CtEDO, efectuată de Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM), arată că, în anul 2021, CtEDO a primit 630 de cereri îndreptate împotriva Republicii Moldova. Acest număr este aproape egal cu cererile depuse în anul 2019.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Anul trecut, CtEDO a pronunțat 68 de hotărâri în cauzele moldovenești, iar Republica Moldova la acest aspect este pe locul cinci din cele 47 de țări membre ale Consiliului Europei.

Din cele 68 de hotărâri pronunțate în 2021, cele mai multe se referă la un singur articol al CEDO – Articolul 6 (Dreptul la un proces echitabil). Șapte hotărâri vizează plata satisfacției echitabile. Alte 13 hotărâri se referă la violarea drepturilor persoanelor din regiunea transnistreană, în aceste cazuri fiind condamnată doar Federația Rusă”, a declarat Daniel Goinic, unul din autorii cercetării.

De la ratificarea CEDO, în 1997, până la 31 decembrie 2021, CtEDO a pronunţat 541 de hotărâri în cauzele moldoveneşti. La acest capitol, devansăm mai multe state din Europa, precum: Marea Britanie, Germania, Portugalia, Spania sau Olanda, ţări care au aderat la CEDO, cu mult timp înaintea Republicii Moldova.

În baza tuturor hotărârilor şi deciziilor pronunţate până la 31 decembrie 2021, Republica Moldova a fost obligată să plătească 21.903.749 euro, dintre care 2.639.956 euro doar în 2021.

Se vorbește foarte mult despre plata din buzunarele judecătorilor și ale procurorilor a despăgubirilor dispuse de CtEDO pentru încălcarea drepturilor omului. Potrivit Comisiei de la Veneția, judecătorii pot răspunde cu averea proprie doar pentru erori nescuzabile, în cazul în care, cu bună știință, ignoră prevederile CEDO și jurisprudența Curții”, a declarat Vladislav Gribincea, președintele CRJM.

La 31 decembrie 2021, 1.038 de cereri moldovenești așteptau să fie examinate și peste 90% dintre acestea au şanse mari să obțină câștig de cauză. Acest număr este aproape egal cu numărul total de cereri în baza cărora Republica Moldova a fost condamnată în cei 24 de ani de când persoanele se pot plânge la CtEDO împotriva Republicii Moldova.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE