Copii deștepți și-o fericită mamă, ce i-a adus pe lume din „pomană”

Două fete creşteau în casa soţilor Silvestru dintr-un sat din fostul judeţ Bălţi – o Ileană şi o Tamară. Ileana, preafrumoasă, venită parcă din basmele cu prințese și zâne. Tamara, mai slutişoară la chip, dar ageră foc şi pe deasupra Dumnezeu a mai împodobit-o şi cu o bonomie cuceritoare. Şi pentru că fetele veniseră pe lume la un an una după alta şi erau nedespărţite, părinţii le-au dat la şcoală pe amândouă odată…

Drumul spre şcoală trecea pe lângă malul unui pârăiaș, străjuit de iarbă şi copaci. În fiecare zi, şi iarnă şi vară, timp de zece ani când mergeau surorile pe acolo, Tamara nu se mai sătura să privească peisajul încântător. De fiecare dată exclama bucuroasă: „Ce frumuseţe! Ce mult îţi mulţumesc, Doamne, că mi-ai dăruit această zi!”.

Tamara avea ochiul veşniciei

Ileana, însă nu putea înţelege ce fel de frumuseţe vede soră-sa într-un pârâu cu nişte copaci pe mal, aşa cum nu înţelegea şi alte stări de spirit ale Tamarei. La învăţătură aveau ambele rezultate bune. Atât doar că Ileana trebuia să tocească, Tamara însă, ageră la minte, cum vă spuneam, lua note bune fără prea mult efort. Prindea din zbor materia expusă de profesori.

Colegii o admirau, profesorii o respectau. Avea Tamara, dacă aţi priceput, şi ochiul veşniciei. Însuşise foarte de timpuriu pasaje întregi din Biblie, mergea pe ascuns la Biserică în satul vecin, căci erau vremurile sovietice şi mersul la biserică era interzis. Şi cum ajungea acolo, se furişa într-un colţ de strană ca s-o vadă numai Dumnezeu şi cânta în cor cu cântăreţele. După sfânta slujbă îi plăcea să stea de vorbă cu preotul, să-i recite foarte expresiv poeziile creştine pe care acesta i le dădea să le înveţe…

Au trecut anii şi fetelor le-a venit vremea să-și continue studiile la facultate. Au ales Institutul Pedagogic din Bălţi (azi Universitatea Pedagogică „Alecu Russo”) pentru că era mai aproape de casă. Tamara a susţinut admiterea la filologie, Ileana – la fizică şi matematică. Învăţau bine. În jurul Ilenei roiau băieţii ca albinele în jurul florilor, cerşindu-i dragostea.

Iar Tamara, cu nuanţele ei blânde de pe chip şi cu umorul fin cu care o înzestrase Dumnezeu, lega doar simple prietenii cu băieţii şi nimic mai mult. Către sfârșitul studiilor Ileana se căsători cu un tânăr foarte simpatic din Chişinău cu care se cunoscuse la o nuntă. După absolvire a plecat la el la Chişinău. Tamara s-a întors în şcoala natală nemăritată.

Dar acest lucru n-o deranja. Absorbită de meserie, cu multă dragoste şi pasiune, îi învăţa pe elevi să trăiască frumosul. Era începutul anilor 90 şi îi purta pe la toate evenimentele legate de redeşteptarea noastră naţională, organizate la Chişinău. Făcea cu ei spectacole extraordinare în şcoală şi în sat, îi ducea la Biserică ca să înţeleagă că întreaga omenire a încăput într-o lacrimă a lui Hristos din care a înflorit Floarea Creştină a Mântuirii…

Cu sora se întâlneau numai pe la ocazii anumite şi atunci când venea la părinţi. Altceva era că între ea şi cumnatul Victor se ţesea o legătură de taină pe care nu şi-o putea explica. La orice sărbătoare, când se aşezau în jurul mesei, Tamara nu mai putea termina vorba cu el. Gândurile lor se intersectau foarte inteligent într-un singur punct – perceperea Divinului din afară cu Divinul din noi. După aceste discuţii inima Tamarei devenea şi mai plină şi mai bucuroasă de frumuseţea vieţii.

Căsătoria

Împlinise deja 28 de ani şi Tamara continua să rămână în aşteptarea iubirii adevărate. Şi deşi demult era pregătită s-o întâlnească, iubirea întârzia. Dar iată că, într-o zi, vine un fost coleg de şcoală să-i ceară mâna. Se întorsese flăcăul în sat după ce cutreierase Rusia. Avea exteriorul frumos, dar intuiţia îi spunea Tamarei că de Nicolae nu ar putea să se îndrăgostească niciodată.

Însă, pentru că nu avea de ales, a acceptat căsătoria. Au păşit în viaţa de familie ca niște vechi cunoscuţi, cu voie bună şi înţelegere. Şi gândurile lor parcă mergeau pe aceeaşi lungime de undă. Doar atunci când soţia aducea vorba de Biserică, Nicolae sărea ca fript. Nu era el de vină că îl ura pe Dumnezeu, de vină erau părinţii lui comunişti (tatăl său fusese secretar de partid), care îi otrăviseră sufletul cu ideologia roşie şi în loc de grâu curat, metaforic vorbind, i-au semănat în suflet neghină.

Azi aşa, mâine aşa, cel rău care nu doarme l-a atras spre patima paharului. Iar de aici nimeni nu l-a putut scoate la mal. Tamara, ca orice femeie, dorea să devină mamă. Să nască un copil de la un alcoolic – exclus! Şi atunci, ce-i veni în cap după mai multe nopţi de rugăciune?

Așadar, Nicolae se înfrățise cu paharul. Tamara, ca orice femeie, dorea să devină mamă. Să nască un copil de la un alcoolic – exclus! Şi atunci, ce-i veni în cap după mai multe nopţi de rugăciune? Să-l roage pe Victor să-şi facă o „pomană” cu ea. Zis şi făcut. Într-o zi când venise singur la socri, Tamara l-a luat pe departe ca să ajungă aproape. Lui Victor i-a plăcut ideea şi n-a mai așteptat un alt moment, dar chiar în acea zi, mai exact, în seara acelei zile și noaptea ce a urmat, s-a dat în dragoste cu cumnata.

Sub pretextul că Tamara are treabă la Bălți, au plecat împreună. Lui Nicolae i-a spus că va rămâne să înnopteze acolo la o prietenă. Cumnatul și cumnata, însă, au ales să înnopteze în cel mai renumit hotel din oraș.

În timpul cinei romantice din restaurantul hotelului, Victor i-a zis: „Ai o frumusețe aparte, Tamara. Mi-ai plăcut din clipa când te-am auzit cum gândești și cum vorbești. Să fim realiști, dar trebuie să recunosc că în visele mele te-am dorit mereu. Înțeleg că soțul tău încă n-a înțeles ce comoară are…”. Tamara i-a simțit privirea pe chip mai altfel ca alte dăți.

Iar când urcau la etaj în cameră și când i-a pus mâna pe talie, a simțit furnicături prin tot corpul. În cameră au deschis o șampanie și au aprins trei lumânări. Sorbeau din pahare fără grabă, privindu-se cu duioșie. Au stat la taifas vreo jumătate de oră. La un moment dat Victor s-a ridicat și, suflând în lumânări, o țintuia cu privirea.

„Te iubesc ca un nebun, cumnățică dragă”

„Să mergem în pat”, i-a spus. S-a apropiat, a luat-o în brațe și a așezat-o pe pat. Inima Tamarei s-a umplut de iubire pentru el. În trăiri pătimașe fremăta și inima lui. „Te iubesc ca un nebun, cumnățică dragă”, îi șoptea el acoperind-o cu sărutări. Iar ea îi răspundea: „Să fim realiști, cum ai spus adineaori, și să conștientizăm că între noi nu va fi decât această noapte, poate încă una-două și copilul pe care mi-l doresc. Îmi iubesc sora și nu trebuie să complicăm lucrurile”.

Zicând acestea, și-a lipit buzele de ale lui. Se bucura că dragul ei cumnat o place. El a strâns-o la piept cu putere. Mâinile lui puternice de bărbat i-au descheiat nasturii bluzei, apoi i-a pus delicat mâna pe gât și, lăsând-o să alunece ușor pe spate, i-a scos sutienul. O dezbrăca încet, cu șoapte de dragoste, lungind plăcerea. După ce a lăsat-o complet goală, i-a șoptit la ureche: „Te iubesc și pentru asta nu e nevoie de cuvinte”.

Aici frenezia dorinței i-a cuprins pe amândoi și s-au dat în dragoste până dimineață, vorbind prin sărutări, mângâieri, gemete de plăcere. Tamara vedea în ochii lui doar iubire și dorință. Aceleași sentimente le încerca și ea. Trupurile lor vibrau în perfectă armonie. S-au privit drept în ochi până când au ajuns la apogeu de câteva ori. După clipe lungi de tăcere, când trupurile s-au liniștit, Tamara, rezemându-și bărbia de pieptul lui, i-a vorbit: „Mulțumesc că mi-ai acceptat propunerea, mulțumesc pentru această noapte de iubire! Acum trebuie să ne despărțim”.

Epuizat, copleșit, cu doza de adrenalină încă în corp, Victor s-a ridicat pe șezute, a lipit-o de pieptul lui și, sărutând-o cu gingășie, i-a șoptit: „E atât de simplu și atât de frumos! Păcat că a trecut atât de repede noaptea asta! Aș fi vrut să țină o veșnicie. Sunt conștient de ce se întâmplă. Țin la familie și la copii, dar acum parcă aș vrea să evadăm undeva departe, unde nu ne știe nimeni, să fim împreună doar noi doi, fără rude și prieteni în preajmă”. Cu fața luminată din interior și de razele soarelui ce răzbăteau prin geam, a cuprins-o din nou și s-au prăbușit în pat, dând curs unui nou val de dragoste…

Cu sărutări fierbinți s-au despărțit. Victor a plecat la Chișinău, iar Tamara s-a întors în sat. Era atât de tulburată și atât de fericită! Cu gândul la tot ce i se întâmplase în noaptea de vis a urcat în autobuz. Tot drumul până acasă făcea comparație dintre nopțile de dragoste ale lui Nicolai și noaptea trăită alături de Victor.

„Doamne, cât de diferiți sunt!”, își zicea. „Nicolai face dragoste fără suflet, ca un mecanism, de cele mai multe ori fals. Dar câtă magie în dragostea cumnatului meu, cât de sincer și intens știe s-o ofere! Toate parcă veneau de Sus, de la Dumnezeu. Mare noroc a mai avut sora mea de soț! O iubesc și nu trebuie să afle niciodată de isprava mea.”

S-au mai întâlnit aşa de câteva ori până când valul de sămânţă revărsat de Victor a încolţit. Din acel moment au pus punct relaţiilor intime şi au mers mai departe pe filonul relațiilor fireşti dintre un cumnat şi o cumnată. Astfel, din câteva nopți de dragoste, trezite parcă de energia divină, s-a născut o fată frumoasă şi înţeleaptă. Dar Tamara nu s-a oprit aici…

Cum vă spuneam, eroina noastră nu s-a oprit. Peste doi ani dorea cu tot dinadinsul să aducă pe lume şi un fecior. Să ceară o nouă „pomană” de la Victor îi era ruşine, dar și mustrările de conștiință o opreau. Şi atunci a început să privească în jur, poate găseşte o pereche de ochi în care să sclipească iubirea, aşa cum sclipea în ochii lui Victor.

Şi iată că, aflându-se la cursuri de recalificare la Bălţi, în timp ce încerca să traverseze strada printre maşini, un bărbat elegant i-a luat mâna şi a ajutat-o să ajungă la trotuar. După care s-au uitat zâmbind unul la altul. Bărbatul a continuat să-i zâmbească amabil, s-a răsucit pe călcâie parcă să plece, parcă să stea în loc, apoi s-a oprit în fața ei. Ochii lui pătrunzători o studiau cu atenție. I-a propus să meargă să bea un suc împreună. Tamara a acceptat fără să se lase mult rugată.

S-a iubit frumos și cu profesorul

O oră mai târziu, intrau în separeul unui restaurant de la marginea orașului. Așezați la masă, după ce au studiat meniul și au făcut comanda, au început confidențele. Tamara i-a povestit pe scurt cine e și ce face în oraș. Și bărbatul i se destăinui: „Sunt profesor universitar, căsătorit de aproape 14 ani. Nu avem copii. Soția se află acum la un sanatoriu în România. Face tratamente de fertilitate…”.

La auzul acestor vorbe, eroina noastră și-a făcut curaj: „Poate îți fac eu un urmaș, ce zici? Îmi doresc foarte mult un fiu, numai nu de la soțul meu alcoolic”. Bărbatul a simțit în glasul femeii strigătul dorinței adevărate și a cuprins-o cu o privire plină de dragoste. S-au ridicat de la masă. Luând-o ușor de după talie, a condus-o spre mașina lui cu geamuri fumurii.

Încă peste o oră cei doi erau în mijlocul naturii într-o poieniță din Codrii Orheiului. În cele zece zile cât s-a aflat la sanatoriu soția profesorului, poiana i-a mai chemat de câteva ori. Şi Tamara şi-a pus inima în slujba lui Dumnezeu şi a găsit acel spaţiu pe care să-l umple cu alte momente de adevărată dragoste.

S-a iubit frumos şi cu profesorul, încât a avut sentimentul în acele scurte clipe că îl vede pe Dumnezeu în ochii lui. De cum a rămas gravidă, la fel ca în primul caz, a pus punct relaţiei, iar când a adus pe lume copilul, i-a mulţumit Celui de Sus că i-a împodobit braţele cu un adevărat Făt-Frumos.

N-a bănuit nicio clipă că nu sunt copiii lui

Iată aşa s-a lăsat Tamara atinsă de forţa iubirii, aducând pe lume doi copii frumoşi, sănătoşi şi deştepţi de la doi intelectuali. Nu a stricat familia nici unuia dintre ei. Nicolae a murit de beție. A plecat la cele veşnice când copiii de care era foarte mândru, ajunseseră la vârsta adolescenței. N-a bănuit nicio clipă că nu sunt copiii lui.

Iar Victor şi profesorul, fără să le ceară Tamara ceva, le-au purtat de grijă copiilor ca nişte taţi adevăraţi. Victor, atâta timp cât fata şi-a făcut studiile la Universitatea de Stat, mergea foarte des şi-i ducea pachete cu alimente şi bani, zicând că mama i le-a trimis.

Într-o zi, ajungând la uşa căminului, el o rugă pe o domnișoară s-o cheme pe Felicia din cameră pentru a-i transmite un pachet ordinar. Aceea s-a dus repede şi a zis: „Felicico, coboară jos, că te aşteaptă tăticul tău!”. „Păi, eu nu am tată, tatăl meu a murit acum un an”, răspunse Felicia. La care, colega zise: „Apoi nu ştiu cine-ţi este acest bărbat frumos, dar semeni leit cu el”. (Felicia niciodată nu se gândise că seamănă leit cu nanul Victor, dar că ţinea foarte mult la el era adevărat.)

Vom nota că nanul Victor a mai făcut şi nişte economii pentru Felicia pe care i le-a dat mamei să i le ofere cadou la nuntă ca şi cum din partea ei. Ceea ce a și făcut Tamara. Felicia e căsătorită, crește o fetiță.

Cât despre fiu, ce să vă spun? Atât cât și-a făcut studiile la Bălţi, domnul profesor l-a acoperit cu multă dragoste şi afecţiune, l-a ajutat la sesiuni. În prezent, tânărul muncește și studiază în America. Încă nu e căsătorit. Domnul profesor alți copii nu are. Soția sa nu a mai putut să nască. Poate că într-o zi își va deschide inima în fața băiatului.

Dar până în prezent nici fiica şi nici fiul n-au priceput ce e cu această dragoste părintească din partea celor doi. Într-un timp Tamara era gata să le dezvăluie secretul, având deplina încredere că frumoșii și mintioșii ei copii o vor înțelege. Dar, după ce a stat de vorbă cu un psiholog, a renunțat la acest gând.

Tamara se consideră o femeie împlinită, fiind convinsă că Dumnezeu i-a arătat pe unde să meargă, ducând-o în braţele acestor bărbaţi, ce i-au oferit doar clipe de evadare spre alte dimensiuni, dar care preţuiesc mult mai mult decât anii trăiți alături de un alcoolic.

Or Tamara ne oferă o lecţie care merită a fi luată în seamă de toate femeile ce-şi îngroapă zilele alături de nişte mitocani.