Gripa spaniolă în memoria colectivă

Laura Spinney. Gripa spaniolă din 1918. B., Ed. Corint Books, 2019. Prefaţă de Adrian Cioroianu. „S-a spus de multe ori că Primul Război Mondial a ucis romantismul şi încrederea în progres, pentru că ştiinţa a facilitat măcelul la scară industrială sub forma războiului, dar tot ea nu a reuşit să prevină măcelul sub forma gripei spaniole.” WordCat, cel mai mare catalog de bibliotecă din lume, conţine în jur de 80.000 de cărţi despre acest război şi numai 400 despre gripa spaniolă.

Cartea a fost scrisă în 2018, când se comemora un secol de la pandemie. Putem găsi oare similarităţi între pandemia actuală şi cea din 1918?

Istoria pandemiilor

Hipocrat a fost primul care a folosit cuvântul epidemie în sens medical, adică de boală a mulţimii. Prima epidemie de gripă asupra căreia experţii s-au pus de acord că a fost pandemică a izbucnit în 1580 în Asia, răspândindu-se în Africa şi Europa.

Între 1700-1800, au existat două pandemii de gripă, numită pe atunci „influenza” (adică provocată de influenţa aştrilor). Secolul XIX a fost cel în care bolile mulţimii au ajuns la zenitul succesului lor evolutiv, punând stăpânire pe glob. În acel secol al revoluţiei industriale oraşele au devenit focare pentru bolile mulţimii. În 1830 şi 1889, au izbucnit pandemii de gripă, ultima având originea în Uzbekistan, gripa numită „rusească” făcând circa un milion de victime în trei valuri.

Pandemia de gripă numită „spaniolă” – în două valuri, din vara şi toamna lui 1918 – a avut cel mai mare potenţial letal. Mulţi s-au gândit că a fost o armă biologică.

Astăzi, despre etiologia bolii covid 19 se întreabă mai puţini. A fost răspândit virusul intenţionat pentru atingerea unui scop sau a scăpat de sub control? În 2002, apărea cartea Epidemiile în istoria umanităţii, scrisă de doi istorici ai medicinei din Franţa. Aceştia spuneau anticipat cum va arăta viitoarea pandemie: exact cum s-a arătat cea de covid 19.

Căutarea pacientului zero

Gripa spaniolă nu a început în Spania. Un bucătar de la o bază militară din statul Kansas (SUA) s-a îmbolnăvit la 4 martie 1918, însă degetul acuzator arăta spre Orient, sub influenţa mitului „pericolului galben”. Încă din 1910, China era cunoscută drept „bolnavul Asiei” din cauza ciumei pulmonare, iar în decembrie 1917 tot acolo izbucnea o altă epidemie mortală – o suspectă boală respiratorie. Au reuşit să preleve mostre de ţesut şi s-a crezut că ar fi vorba de o variantă mai blândă a ciumei din 1910, numită „ciuma mică”. Se considera că acestea au fost primele manifestări ale gripei spaniole. În 1917, China declară război Germaniei şi participă, în Franţa şi Belgia, la săpat tranşee în spatele frontului prin Corpul Muncitoresc Chinez (CMC), amestecat cu populaţia civilă.

S-au propus şi alte teorii, oarecum adiacente, despre originea gripei spaniole. Una ar localiza-o în Nordul Franţei, nu departe de Rouen: fâşia îngustă de pământ dintre frontul britanic şi Oceanul Atlantic, numit tabăra de la Étaples-sur-Mer – un mic port pescăresc unde erau campate în jur de 2 milioane de suflete. În acel mare complex spitalicesc se aflau şi CMC, şi prizonieri germani. În decembrie 1916, apare în tabără ceva asemănător cu gripa, iar în martie 1917„bronşita purulentă” dispare. Cadavrele autopsiate în tabără arătau plămâni congestionaţi şi inflamaţi, semn caracteristic gripei spaniole. Patologii au fost martori la efectele unei „furtuni de citocine, o reacţie exacerbată a celei de-a doua linii de imunitate, care a provocat mai mult rău decât virusul pe care intenţiona să-l distrugă”. Se presupune că, menţinut în epidemii mici, virusul a obţinut schimbări moleculare care să-i ofere gradul mare de transmisibilitate.

Jurnalistul american John Barry afirma că virusul a fost adus tot de CMC, care fusese transportat prin nordul Americii în primăvara lui 1917 cu trenuri speciale păzite. Se revine la cazul din Kansas şi apoi în tabăra militară Funston, de unde ar fi fost exportat în restul lumii prin maşinăria de război americană.

Autoarea nu-l menţionează pe Kevin Barry, avocat la sediul ONU din Nev York, autorul unei cărţi în care demonstrează că nu gripa a fost ucigaşul, ci vaccinul experimental militar pentru meningită bacteriană, injectat soldaţilor folosiţi drept cobai umani. Frederick L.Gates menţiona căderea bucătarului din Cansas în Raportul său din 2018 despre vaccinarea antimeningită a 4792 de soldaţi ai Bazei Fort Riley. Serul antimeningococic creat de Institutul Rockfeller în 1918 a fost trimis în timpul războiului şi în multe ţări din Europa. Cele implicate în război şi-au cenzurat presa, pentru a ascunde originea pandemiei, iar Spania a fost mai puţin cenzurată.

Numărul morţilor

Bacteriologul american Edwin Jordan estima, în 1920, că circa 21,6 milioane de oameni au murit de gripa spaniolă. Astăzi această cifră se consideră o subestimare. În 1991, cifra se ridica la 30 de milioane doar în al doilea val al pandemiei, la sfârşitul anului 1918. Rata mortalităţii a fost, deci, mai mare decât cea înregistrată de Primul Război Mondial. Specialiştii sunt nevoiţi să revizuiască mereu cifrele, dată fiind lipsa unui sistem centralizat de date medicale în toate ţările afectate. America şi Marea Britanie au pierdut circa 0,5 % din populaţie, Danemarca – 0,4%.

Estimările devin problematice în cazul ţărilor asiatice, din motive de izolare istorică. N. Jonhson şi J. Muller vin în 1998 cu cifra de 50 de milioane de decese, dintre care 30 de milioane numai în Asia. Abia acum se ştie că cele mai afectate au fost Alaska (40%), Africa de Sud (9,9%), India (6,1%), Persia (5%), Spania (3%), Brazilia (1,6%), China (1,4%), Rusia (1,2%). Autoarea urmăreşte cum un număr mare şi rotund – o sută de milioane de victime – pare să lunece peste această suferinţă umană. Asta o face să conchidă că gripa spaniolă „a fost cel mai mare dezastru demografic din secolul XX, posibil chiar din toate secolele”.

Războiul a contribuit la virulenţa excepţională, soldaţii întorşi de pe front ducând boala în toate cele patru colţuri ale lumii. Şi totuşi, 90% dintre cei afectaţi nu au suferit mai rău ca de o gripă sezonieră. Izolarea, lipsa expunerii la virus i-a făcut vulnerabili pe oameni. Cu toate că în general au murit mulţi bărbaţi tineri în război, în India au murit mai multe femei, din cauza alimentaţiei şi a faptului că aveau grijă de bolnavi.

Reacţii inadecvate la experimente mondiale

În capitolul final al cărţii, intitulat Muza melancolică, autoarea urmăreşte răspunsul oamenilor de creaţie la moartea care căpătase proporţii inimaginabile. Se spune că celebrul tablou al lui Edvard Munch, Strigătul, a izvorât din mintea întunecată de gripă a artistului norvegian. Cea mai tulburătoare tăcere este cea a scriitorilor: doar T.S. Eliot scrie un poem în septembrie 1918. Mulţi par a fi marcaţi de oboseala post-virală.

Ce au înţeles guvernele şi organizaţiile filantropice să facă pentru a evita tragedii similare celei cauzate de pandemia bacteriană din 1918? Raportul din 2016 al GHRF a propus ca acestea să aloce 4 miliarde de dolari anual pentru pregătirea de eventuale alte pandemii: instruirea forţei de muncă în sistemul de sănătate publică, reţele eficiente de laboratoare, sisteme de monitorizare a bolilor, angajarea comunităţii. În tacticile de şoc prevăzute, mass-media are un rol esenţial, nu prin supraestimarea sau minimalizarea pericolului, ci prin informaţii corecte, obiective şi la timp.

În ianuarie 2021, însă, la Davos, Klaus Schwab, preşedinte executiv la Forumul Economic Mondial, deschidea toate parantezele prin cartea sa „Covid-19. Marea Resetare”. Programele de reducere a populaţiei planetei şi de înrobire a celor rămaşi sunt date pe faţă. Oare câte experimente mondiale vor mai trece peste sărmana omenire?