Discurs distopic în romanul Viaţa şi moartea nefericitului Filimon sau anevoioasa cale a cunoaşterii de sine de Vladimir Beșleagă

619
0

Scris în perioada august 1969 – mai 1970, în plin regim comunist, pus la index de cenzură și editat abia în anul 1988, romanul Viaţa şi moartea nefericitului Filimon sau anevoioasa cale a cunoaşterii de sine de Vladimir Beșleagă se constituie ca o mostră de discurs distopic. În planul literaturii, distopia este un concept care se situează în raport antitetic cu cel de utopie. Axat pe investigarea unui caz individual – cel al lui Filimon – demersul romanului avansează o problematică mult mai complexă. Dacă unii colegi de condei, aserviți regimului și metodei realismului socialist (care, se știe, propulsa în lumea creației o falsă estetică literară), conturau imaginea omului nou, de obicei, comunist, cu o morală impecabilă, redau o lume înfloritoare, absolutizând factorul proletar, Vladimir Beșleagă propunea cititorului o realitate total diferită decât cea reflectată în asemenea proze. În acest compartiment, se regăsesc Fraţii de Ion Canna, Deşteptarea de Alexandru Lipcan, Zorile și Torent de Iacob Cutcoveţchi, Bujorenii de Lev Barschi etc.

Susține și tu presa! Abonează-te la o sursă de informare independentă. Acum e simplu, intră pe

ABONAMENT

În raport cu acest gen de scrieri, înregimentate ideologic, de o calitate artistică îndoielnică, romanul Viaţa şi moartea nefericitului Filimon, subintitulat „Poem tragic”, apare conceput în regim distopic, deoarece autorul nu mai aplică o perspectivă dogmatică, nu mai avansează un mesaj propagandistic, nu mai creionează o lume euforică, în fond, utopică, ci, apelând la instrumente epice inedite, sondează psihologicul, zonele tenebre ale individului, dar și ale socialului. În acest sens, criticul Mihai Cimpoi, prefațatorul primei ediții, sublinia: „Prozatorul renunță, bineînțeles, la descrierea faptelor în favoarea analizei, înțeleasă ca proiectare agitată a lor pe ecranul intens luminat al conștiinței. Progresul acumulării epice nu mai constituie obiectul preocupărilor scriitorului, interesat exclusiv de linia evolutivă a întrebărilor și răspunsurilor conștiinței. Narațiunea capătă, astfel, caracter de proces cvasijudiciar, a cărui menire e să focalizeze cazul, împrejurările care l-au produs, motivele care au determinat un anumit comportament psihologic cu consecințe grave”.

Roman analitic, în care apare expus și explicat în detalii cel mai dificil traseu – cunoașterea de sine – Viaţa şi moartea nefericitului Filimon își focalizează situațiile epice pe imaginile unei societăți defazate, feroce, în care destinele umane nu pot fi decât sugrumate. Resimțind acut agresiunea lumii în care trăiește, Filimon este acaparat de un obsesiv sentiment de teroare: „De odată se văzu de la o parte: o capcană uriașă făcută din sârmă împletită, și el prins în capcana aceea, mai bine zis, înfășurat în niște ochiuri dese de sârmă, tot trupul cuprins într-o plasă de sârmă, adică el singur intrase în ea și, tot zvârcolindu-se, se încâlcise…”.

Vladimir Beșleagă își transferă lectorul într-un univers unde limbajul devine deopotrivă expresia psihologicului și a socialului. Astfel, cele două paliere ale textului, individual și general, colaborează impecabil. Romancierul anunță aceste relații într-un discurs aparent încifrat. Deși toate se întâmplă în zona conștiinței, detaliile spațiale și temporale, de o impresionantă densitate sugestivă, își extind conotațiile, denunțând un univers kafkian, dominat de absurd. Astfel, pe parcursul celor trei zile și trei nopți, „între care se săvârșise căderea lui” și pe care i le întoarce Apa Vremii, pentru a se lămuri asupra propriei esențe („De unde vin? Ce datorii am de împlinit pe acest pământ?” – sunt întrebările fundamentale, la care caută răspuns personajul principal), Filimon traversează spații labirintice, dure (galerii subterane, ganguri, cariere de piatră, stânci), în calea sa, întâlnește mormane de pietre, pereți de cătini, de gheață, garduri de piatră, desișuri, „dudaie cât casa” etc., care formează cadrul general al acțiunii din roman.

Construit în regim ambiguu, protagonistul romanului își retrăiește viața timp de trei zile și trei nopți, într-o febrila căutare de sine, dedublându-se, examinându-se. Acest sinuos proces de autocunoaștere îi este marcat de realitățile unei societăți care se revendică de la rău, de la abuz. O primă injustiție la care a fost supus se referă la numele său, Filimon, care îi este străin, căci „Felix, așa îl cheamă? – așa, tată-său i-a dat alt nume ca să uite cine-i, de unde-i, cine i-a fost…”. Reflecțiile sale decurg din conștiința omului captiv, suferind, privat de libertatea de a fi el însuși într-un sistem totalitar: „iar mi se răsucește șarpele pe la picioare, pierd urmele, nu pot călca, urmele albe, călcam, și talpa mea se așeza exact, urmele, de ce-mi luați și urmele ei? ca să mă rătăcesc…” .

Într-un imaginat dialog între el și soră-sa Cristina, în scena când arde baticul mamei lor, apelând la simboluri, personajele definesc exact dimensiunile acestei lumi: „auzi? câinii! – aud, urlă, și vânturile – și pereții trosnesc, pietrele din zid, – și aici pietrele? strigă el, zidul! – stai, ține-te… Și ținându-vă unul de altul, sprijinindu-vă unul pe celălalt, priviți la baticul care luase foc de la mijloc și ardea și unul ținea de un capăt, altul de celălalt, ardea baticul negru al mamei, și când ajungea focul la ierburi și flori, izbucnea cu pară mai mare și se umplea odaia, casa, lumea toată de miresmele vieții, de fumul greu al morții…” (p. 138).

Redactat în registru antiutopic, romanul Viaţa şi moartea nefericitului Filimon este o radiografie a sistemului inuman, scriitorul ancorând, de fapt, subiectul în social. Figuri exponențiale, Nichifor Fătu și Ghior, dar și ei – personaj colectiv („ei umblă împrejurul casei, noapte de noapte”, p. 135), devin reprezentanți ai regimului ostil, în care omul trăiește o stare de perpetuă traumatizare. Elocvent, în acest sens, este monologul Cristinei, sora lui Filimon, care, adresându-i-se imaginar mamei sale, declară: „și-au ajuns scopul: m-au făcut să urăsc propria casă, ridicată din propria noastră trudă și sudoare, casa în care te-ai înmormântat mata, ți-ai pus viața, și eu tinerețea”. În continuare, personajul respinge această lume, evadând în vis, ca o alternativă a realității: „ce mult aș vrea să am o căsuță undeva departe de lume, o căsuță ca a matale, mamă, și să fie într-un câmp cu mohor, pelin și negară, la talpa unei stânci, și să nu aud, și să nu văd…” .

Localizată în Basarabești, toponim evident sugestiv, acțiunea romanului este înrămată într-un spațiu alienant, ușor reperabil, grație retoricii parabolice la care recurge autorul. Imaginea psihologizată a lui Filimon devine astfel un pretext pentru conturarea unei societăți totalitariste, în care ființa este deformată, strivită la modul barbar. Relevant, în acest sens, este fragmentul din capitolul VIII, unde personajul trăiește starea celui „măcinat”: „Pietrele uruie gemând și Filimon simte cu tot trupul: cu mușchii mâinilor și picioarelor, cu toate osișoarele lui, că…– pe mine mă macină! Pe mine m-au aruncat între pietre! Pietrele se învârtesc, și el se întinde printre ele, făcându-se pulbere…”. Și figurile fonetice, frecvente în roman, sugerează atrocitățile regimului de altădată: „ur! ur! uuu! scârrț!”.

În opinia cercetătorului Alexandru Burlacu, „deocamdată nu avem ceva mai realizat, mai complex şi adevărat despre înstrăinarea şi tragedia basarabenilor. Fie chiar şi intuitiv, Beşleagă a reflectat totuşi fidel o istorie a unei societăţi în derivă, o lume violentă, clădită pe temelii iluzorii în care au loc crime şi sălbătăcii îngrozitoare”.

Autor: Margareta CURTESCU

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Săptămânalul „Gazeta de Chișinău” publică în paginile sale și pe pagina web a publicației articole ce reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chișinău” este unul din puținele ziare rămase pe piața mediatică care face jurnalism liber și corect. Nu-l lăsa să dispară! Contribuie și tu la menținerea unei publicații libere. Acum poți face un abonament oricând și de oriunde te-ai afla. Dacă abonezi un om drag la formatul PRINT, atunci redacția îți oferă gratuit, prin poșta electronică, formatul PDF al gazetei, în fiecare zi de vineri, la prima oră. Susține „Gazeta de Chișinău” printr-un abonament în format PRINT sau PDF.

ABONAMENT

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here