Cea mai mare taxă de studii e la stomatologie – 33.100 de lei și la canto academic – 35.950
Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.
SUSȚINEDin an în an numărul doritorilor de a-și face studii superioare în R. Moldova este în descreștere. În comparație cu anul de studii 2010-2011, când numărul de studenți înmatriculați era de 107 813, anul acesta doar circa 10.000 de candidați își depun dosarele la instituții de învățământ superior. Unele universități au majorat taxa pentru studiile la contract, altele le-au lăsat intacte, cu scopul de a atrage mai mulți candidați. Admiterea are loc online și fizic, cu posibilitatea de a depune dosarele concomitent la mai multe instituții de învățământ superior.
În perioada 19-30 iulie, are loc admiterea la universitățile din R. Moldova la programele de studii superioare de licență, master și doctorat oferite de instituțiile de învățământ superior. Concursul de admitere se desfășoară concomitent în toate universitățile din republică. În acest an, statul oferă 8.670 de locuri la buget.
În aceeași perioadă, are loc depunerea online a dosarului de concurs; pe 3 august – anunțarea rezultatelor intermediare; în perioada 4-10 august – depunerea documentelor în original la instituția aleasă de către candidați și pe 12 august – anunțarea rezultatelor finale.
În unele universități, la anumite facultăți sunt și probe la admitere.
Numărul solicitărilor nu acoperă ofertele de studiu
Totuși, majoritatea universităților au o formulă de bază prin care calculează media de admitere fără a organiza examene. Formula este diferită de la o instituție la alta, dar include neapărat nota medie la Bac și mediile anuale la anumite obiecte, în funcție de domeniul ales.
Potrivit secretarului responsabil al Comisiei de admitere a UTM, Radu Melnic, în primele zile de admitere din acest an s-a prezentat același număr de studenți ca și anul trecut, deși în acest an numărul absolvenților de liceu și al candidaților la admitere este mai mic în comparație cu anul trecut.
„Anul trecut au susținut examenele de bacalaureat circa 16.000 de liceeni, iar în acest an, din cei 13.000 de absolvenți de liceu, trei mii nu au trecut toate probele. În prezent, la admitere se prezintă 10.000 de absolvenți de liceu, dintre care, o parte – 3-4 mii, au depus dosarele la universități din afară. Pe moment, avem mai puțini absolvenți de liceu decât în anul precedent”, ne-a explicat Radu Melnic.
UTM în acest an propune candidaților la studii 62 de programe de licență și 45 de programe de master. La admitere sunt și probe de aptitudini. Pentru studiile de licență, la buget sunt 1.357 de locuri, iar pentru studiile de master – 597 de locuri.
„La UTM cea mai căutată facultate este programul de licență Ingineria Software. Anul acesta avem prima promoție. Din acest an, programul se regăsește și la studiile de masterat. Locurile de studii la contract la UTM sunt nelimitate. Doar un singur program de studii este cu locuri limitate la contract – Ingineria software. Nu sunt atât de multe solicitări ca să nu ne permită să le acoperim”, ne-a informat Melnic.
Tot el ne-a spus că taxele din acest an au fost majorate. Acestea fiind aceleași din 2014 până anul trecut.
La UTM pot depune dosare și candidații care nu au susținut examenele de bacalaureat, absolvenți ai colegiilor și centrelor de excelență și absolvenții cu unsprezece clase din stânga Nistrului. Cei din Transnistria, peste un an, susțin obligatoriu examenele de bacalaureat.
Radu Melnic ne-a asigurat că UTM dispune de cadre didactice profesioniste, suficiente pentru a acoperi necesitățile unei instruiri de calitate.
Opțiunea de a depune dosare la mai multe universități concomitent
Secretarul responsabil al Comisiei de admitere 2021, ASEM, Oxana Barbăneagră, ne-a comunicat că admiterea din acest an se desfășoară în format mixt, preponderent online. Pentru a prezenta fizic depunerea dosarului se face o programare prealabilă.
„Dacă analizăm fluxul de persoane înregistrate până acum, putem să spunem că este un flux destul de moderat, motivul fiind și programarea prealabilă. Conform unei programări, candidatul este invitat pentru a depune fizic dosarul. Sunt mai puțini studenți și din motiv că există opțiunea de a depune dosare concomitent la mai multe instituții”, ne-a informat Barbăneagră.
Potrivit ei, în acest an, ASEM propune candidaților 19 programe de licență și 39 pentru masterat. Pentru toate programele de licență, la buget sunt 156 de locuri, pentru ciclul II, la toate programele, numărul de locuri bugetare este de 240.
Conform unui plan, la ASEM, studiile prin contract sunt limitate; pentru ciclul I, licență – 848 pentru deținătorii diplomelor de bacalaureat și 99 de locuri pentru deținătorii diplomelor de colegiu; pentru ciclul II, de masterat, numărul de locuri la contract – 290.
Admiși la studii în baza atestatului din regiune
În ultimii ani, taxele la contractele de studii la ASEM au rămas neschimbate.
Taxele la studiile de licență, prin contract, cu frecvență la zi, variază între 6.500 și 8.600 de lei, cu frecvență redusă – 4.200 – 4.900 de lei. La studii de masterat, la zi, la toate programele de studii, este aceeași taxă – 9.200 de lei, cu frecvență redusă – 6.900 de lei.
La ASEM nu pot fi înscriși candidații care nu dețin diploma de Bac, „excepție fiind pretendenții la studii din regiunea transnistreană. Aceștia au dreptul să depună dosarul în baza atestatului eliberat din regiune. Și în acest an ministerul de resort a permis înscrierea la studii cu depunerea atestatelor primite de către absolvenții școlilor medii incomplete până în anul 1999. În celelalte cazuri, diploma de bacalaureat este obligatorie pentru a accede la studii în ASEM”, ne-a informat secretarul Comisiei de admitere, precizând că ASEM acoperă integral procesul de studii cu cadre didactice calificate, recunoscute la nivel național și internațional.
La medicină, în ultimii ani, numărul studenților este în creștere
Secretarul responsabil al Comisiei de admitere, Vladislav Badan, ne-a comunicat că depunerea dosarelor pentru studii la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie (USMF) „N. Testemițanu” se face în conformitate cu prevederile regulamentului de desfășurare a admiterii, cu aceeași posibilitate de înregistrare ca și în anul trecut, online. La prima etapă de depunere a actelor, 19-30 iulie, candidații expediază online dosarul, pe eadmitere.usmf.md.
„Se admite și prezența unui număr foarte mic de candidați. Din cauza condițiilor economice grele, unii candidați nu au posibilitatea de a depune actele online. Numărul de dosare care a venit spre procesare până acum nu este mai mic decât numărul din aceeași perioadă a anului trecut. Rămâne de văzut cum va fi în timpul apropiat”, ne-a spus Badan.
Stomatologia, cea mai scumpă specialitate
Potrivit lui, oferta educațională la USMF include șapte programe de studii – patru programe de licență și trei programe de studii integrate – ciclul I și ciclul II. Pentru candidații la admitere sunt disponibile 885 de locuri, dintre care 455 sunt cu finanțare de la bugetul de stat și 430 cu finanțare pe bază de contract cu taxă de studii. În funcție de programul ales, taxele de studii variază între 19.300 și 33.100 de lei. Cel mai scump este programul de stomatologie. Valoarea contractelor a rămas aceeași ca și în anul trecut.
La USMF se înscriu fără diploma de bacalaureat persoanele care au studii de licență sau persoanele care au diplome de formare profesională. E vorba de absolvenții colegiilor de profil.
Vladislav Badan ne-a spus că USMF nu a avut niciodată insuficiență de cadre didactice. Iar numărul de studenți este stabil în ultimii ani. „Nu putem vorbi despre o micșorare, din contra, avem o creștere a numărului de studenți în ultimii ani”, a menționat el.
La AMTAP mai mulți sunt dispuși să învețe la buget
Secretarul responsabil al Comisiei de admitere a Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice (AMTAP), Paul Gămurari, ne-a spus că și în acest an dosarele se depun în regim online, dar și fizic, în cazul când unii candidați nu au acces la Internet și nu au computere sau alte posibilități de a trimite dosarul online.
AMTAP pune la dispoziția candidaților 29 de programe, care sunt aceleași și pentru studiile de licență și pentru masterat. În acest an numărul de locuri la buget este de 147 pentru ciclul I și pentru ciclul II – 70.
Taxele au rămas neschimbate pentru ciclul I și II de studii. Acestea variază între 5.370 de lei, la specialitățile Teatrologie și Dramaturgie, și cel mai scump – 35.950 la Canto academic.
Potrivit lui Paul Gămurari, la AMTAP locurile cu taxă nu sunt limitate, dar sunt foarte puțini studenți care învață în bază de contract. Locurile asigurate de stat sunt acoperite în proporție de 98 la sută chiar din primul tur de admitere.
În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.
SUSȚINE