O expoziție dedicată celor 585 de ani ai Chișinăului este găzduită de Centrul „C. Brâncuși”

800
0
Veaceslav Bakițki. Omagiu Chișinăului

Expoziția-concurs de artă plastică contemporană cu genericul „Chișinău-585”, găzduită de Centrul Expozițional „C. Brâncuși”, reunește lucrări ale unor pictori consacrați, dar și ale unor tinere talente de la noi.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Dedicată celor 585 de ani de la prima atestare documentară a Chișinăului, expoziția ne prezintă monumente, clădiri, peisaje, locuri simbolice din capitală, oferind și interpretări artistice inedite, viziuni asupra spațiilor concrete, expresii plastice ale spiritualității acestui oraș cu o istorie zbuciumată și cu un prezent în care devin cu-adevărat șocante contrastele dintre manifestări ale culturii și ale inculturii.

Evenimentul a fost organizat de către Uniunea Artiștilor Plastici din Moldova (UAP), în colaborare de Direcția Cultură a Consiliului Municipal Chișinău.

Pictorița Florina Breazu, vicepreședinte al Uniunii Artiștilor Plastici, subliniază că expoziția cuprinde 84 de lucrări ale elevilor școlilor de arte plastice din municipiul Chișinău, ale elevilor și studenților Liceului Academic de Arte Plastice „Igor Vieru”, Colegiului de Arte Plastice „Alexandru Plămădeală”, Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice, Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă”, precum și 87 de lucrări de pictură, grafică, sculptură, ceramică și arte decorative semnate de 83 de membri ai Uniunii Artiștilor Plastici.

Menționăm că Marele Premiu al expoziției-concurs i-a revenit pictorului Veaceslav Bakițki, iar Luminița Taburța a obținut Premiul juriului.

Expoziția este echivalentă cu o fascinantă călătorie prin Chișinăul cel de demult și prin cel de astăzi. La mulți ani, Chișinău!

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE