Decretul privind dizolvarea Parlamentului e publicat în Monitorul Oficial. Guvernul trebuie să găsească 125 de milioane de lei pentru anticipate

980
0
Sala de ședințe a Parlamentului R.Moldova

Decretul președintei Maia Sandu cu privire la dizolvarea Parlamentului de legislatura a X-a și convocarea alegerilor anticipate pe 11 iulie a fost publicat în Monitorul Oficial, care a apărut într-o ediție specială. Documentul stipulează că resursele financiare necesare pentru pregătirea și desfășurarea scrutinului urmează să fie alocate de Guvern din bugetul de stat, în baza devizului de cheltuieli stabilit de Comisia Electorală Centrală (CEC). În acest sens, CEC a aprobat vineri, 30 aprilie, un deviz estimativ care se ridică la peste 125 de milioane de lei, în care sunt incluse și cheltuielile pentru dezinfectanți și echipamente sanitare în secțiile de votare, în contextul pandemiei de COVID-19.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Membrii CEC au menționat că suma care va fi cheltuită pentru anticipatele din 11 iulie ar putea fi, în realitate, mai mică, având în vedere că și la precedentele alegeri au fost necesari mai puțin bani decât cei alocați inițial.

Astfel, pentru cele două tururi ale prezidențialelor din toamna anului trecut au fost alocate 164 de milioane de lei, dar s-au cheltuit 141 milioane de lei, iar pentru parlamentarele din februarie 2019 au fost prevăzute circa 110 milioane de lei, dar costurile efective au fost de 85,4 milioane de lei, notează portalul de știri economice Mold-Street.

Deocamdată, însă, în bugetul de stat nu sunt prevăzuți bani pentru organizarea alegerilor anticipate, iar Guvernul nu a dat încă un răspuns solicitării președintei Maia Sandu și a CEC.

Menționăm în acest context că, într-un interviu pentru „Gazeta de Chișinău”, fostul președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase, a declarat că Guvernul și, în egală măsură, Parlamentul nu se pot eschiva de la obligația de a găsi banii necesari pentru organizarea alegerilor anticipate din 11 iulie. El arată că este vorba despre o procedură constituțională, iar dacă cineva va încerca să blocheze procesul electoral, va deveni pasibil de pedeapsă penală. Astfel, chiar dacă este dizolvat, actualul Parlament este obligat să voteze, în caz de nevoie, o rectificare bugetară pentru a asigura finanțarea scrutinului, care să fie verificată de Curtea Constituțională, argumentează expertul.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE