Cu(cu)iul lui Pepelea

Epigrame

Frumuseţi

Soţia mea cu care-mpart o casă

Decât vecina-mi pare mai frumoasă,

Iar când lipseşte dânsa, bat-o vina,

Observ cât de frumoasă e vecina.

Doamne de societate

Mai avem femei cinstite-n lume,

Tare lăudate, azi şi ieri,

Izvorăşte bunul lor renume,

Din tăcerea multor cavaleri.

Între activişti

Eu admir democraţia,

Mi-a mărturisit soţia,

Când am prins-o cu-n bărbat

Liberal şi democrat.

Mândrele de altădată

Fost-au tinere, iubite

Şi cu fustele boţite;

Astăzi fustele-s călcate,

Numai ele-s şifonate!

Autor: Teodor POPOVICI

***********************************************************************

Tăietorul de lemne și arborele

fabulă (după Esop)

Un tăietor de lemne

Într-o pădurice

A doborât un arbore

Și hai să îl despice.

Lucra îndemânatic și cu spor,

Având de partea sa un mare ajutor –

Mai multe pene ascuțite,

Chiar din făptura pomului cioplite.

Tulpina, evident, se-mpotrivea

Când pana ascuțită în trupu-i o simțea Și constata cu-ndurerare

Că suferința cea mai mare

Nu i-o aduce apriga secure,

Ci penele sunt cauza torturii,

Căci ele, din ființa-i făcând parte,

I-au devenit acum dușmani de moarte.

MORALA:

Cel care de-al său neam își bate joc, Nu va avea nici el, în veci, noroc!

Autor: Valentin PORTAS

Epigrame menționate la Festivalul

„Romeo și Julieta la Mizil”

Raliere

Eu la Mizil n-am fost nicicând,

Dar ca s-o văd pe Julieta,

Sunt gata azi să fac naveta

Pentru a prinde-un loc în rând.

Unul chefliu, ce uită de soție

Declar că te iubesc ca la-nceput,

Și asta îți voi spune-o orișicând,

Aseară mă gândeam să te sărut,

Dar la beție ce nu-ți vine-n gând?…

Luați aminte!

Să ai multe bogății,

Lucruri scumpe și, firește,

Bani cu sutele de mii –

Asta hoțul îți dorește!

Spre cunoștință celibatarilor

Știe chiar și un copil

Adevărul constatat:

În acest oraș Mizil

Vii holtei, pleci însurat…

Autor: Nicolae MEREACRE

***********************************************************************

Primul furt

Ion Portofel, cu toate că era colhoznic ca şi alţii, niciodată nu fura măcar un pai, fapt pentru care era urât de toţi colegii de lucru. Însă bietul om, văzând cum alţii cară acasă de se spetesc chiar şi ziua în amiaza mare, de la o vreme nu mai rezistă ispitei şi se hotărî, dacă nu să fure, apoi să ia şi el acolo… măcar o sacoşă de mere din livada colhozului.

Când se îngâna ziua cu noaptea, luă o sacoşă şi porni spre livadă. Odată ajuns, se uită la stânga şi la dreapta, apoi se contopi cu pomii. Cu inima la gură, prinse a rupe mere, alegându-le pe cele mai măşcate. Îl mustra conştiinţa, însă marea dorinţă de a duce acasă ceva pe gratis îl mâna înainte: s-a convins şi el, în sfârşit, că numai aşa îţi poţi face viaţa mai frumoasă.

Şi, cum îşi căuta omul de treabă şi de gândurile lui, numai ce aude:

– Bă! Lasă merele şi ieşi din livadă! Hătu-ţi!…

Paznicul, Gavril Ciotu, om şoltic de felul lui, strica nuci verzi lângă colibă şi, din când în când, dacă nu-i era gura ocupată, striga câte ceva la întâmplare, aşa, ca să fie! Exact aşa şi acum.

Lui Ion Portofel i se muiară picioarele şi se lăsă pe iarbă.

– E-e! Totuna te-am văzut! Gata, mâine eşti chemat la cârmuire! Bietul om mai nu leşină. Din ochi i se scurse pe obraz o lacrimă pe care nici nu avu puteri s-o şteargă. Plin de disperare, printr-un efort neomenesc, se coşi încet de la pământ şi se cotili spre casă împleticind picioarele.

În noaptea aceea nu închise un ochi tot imaginându-şi cum îl vor chema mâine la cârmuire şi-l vor scoate în prăjină. Se poate una ca asta?! El, om cinstit…

Spre ziuă, îi veni un gând mai acătării: să se ducă singur la cârmuire şi să-şi recunoască vina, oricum ar fi, dar vina sincer recunoscută este pe jumătate iertată.

Cu acest gând salvator, se sculă dis-de-dimineaţă şi fu primul suflet care a apărut la cârmuire decum se lumină de ziuă.

Când apăru preşedintele, Ion Portofel îl salută de la distanţă şi insistă să i se acorde un pic de atenţie. În cabinet mai să cadă în genunchi, însă se stăpâni şi recunoscu dintr-o răsuflare, că, din greşeală, a furat o jumătate de sacoşă de mere, pe care e gata s-o restituie statului, numai să fie iertat.

Preşedintele râse ca de unul prost şi-l pofti să părăsească cabinetul fără nici o grijă. Ion epa atât de fericit, că nu se putea opri din „mulţumesc” nici pe scări, nici în faţa cârmuirii, spunând „mulţumesc” şi la găinile de pe drum, până acasă.

Buna dispoziţie, însă, ţinu numai până spre seară, căci, în amurg, îl întâlni pe Gavril Ciotu, paznicul, care căta la dânsul cu ochii pe dos. Acela îl opri pe Ion şi prinse a-l beşteli în două cu înjurături:

– Ce-ai făcut, măi, cap pătrat!? Cu ce ţi-am greşit eu, de te-ai dus la preşedinte şi te-ai lăudat că ai furat?! Din cauza ta am fost dat afară din paznic… Hătu-ţi!

Autor: Valeriu BULAT

***********************************************************************

Gânduri răzlețe

Mai luăm și noi ca toată lumea câte-un șpriț. Specificul național este că la noi apa se bea a doua zi.

Inscripție pe ușa unei băi pentru femei: Cele rele să se spele!

Oooo, ce de-a măgari sunt astăzi pe cal!

Există o lege a compensării: nevăzătorul are mirosul mai bun, cel fără obraz – mâinile mai lungi.

Eeeeh, ce mult aș vrea să miroase de la mine ca de la un cadavru politic.

În arborele genealogic al sitei de mătase s-a găsit, totuși, și o coadă de câine.

Esența nu poate fi la suprafață, gândi filosofic Eva și-și puse o frunză.

Operații de schimbare a sexului au fost efectuate și în Evul Mediu. Nu degeaba strămoșii noștri foloseau atât de des fraza: S-a dus bou și a venit vacă.

Patru ture la cazane, cum să fie dracul alb?

În iad, după nuntă, nevasta devine a dracului.

Căpcăunul se îndreptățea în instanță: Ei, cum să nu-l mănânci pe om dacă-i bun ca pâinea cea caldă?

Autor: Vlad PAOMI