Scrisoarea cititorului revoltat. Ca la noi și ca la nimeni

În seara zilei de 25 ianuarie, pe la ora 21, reveneam acasă de la serviciu la Grătiești cu autobuzul 10. Când a virat pe strada Doina, șoferul ne-a anunțat că autobuzul „i s-a stricat” și că ne va duce doar până la marginea orașului. De acolo și până în sat nu ia mult timp să ajungi cu un mijloc de transport, șoferul însă a hotărât că anume la margine „i se va strica” definitiv autobuzul și anume acolo va opri. A oprit totuși ceva mai departe, după ultima stație, cam pe unde sfârșește cimitirul „Sfântul Lazăr”, unde nu coboară nimeni noaptea… Între cimitir și râpa din vale, spunându-ne că ne va prelua un alt autobuz. Oamenii s-au mai revoltat, dar s-au resemnat și au ieșit după șoferul care își luase haina și ieșise afară, ca pentru o pauză.

Trebuie să vă spun că până la șoseaua Balcani, iar de acolo până în sat, sunt un kilometru, doi, puțini însă se încumetă să meargă pe jos, deoarece lipsește trotuarul și iluminarea, măcar cât de cât. Norocul nostru a fost că „următorul autobuz” a venit repede, pentru că, așa cum ne-au spus pasagerii care au venit cu el, acesta a pornit din prima stație, de la „baia centrală”, la insistența lor. Altfel era să așteptăm noi, cei care am coborât noaptea în umezeală și frig, încă mult și bine. Și cine știe dacă nu fusese periclitat orarul circulației pentru alți pasageri degerați, mai târziu?…

Ar mai fi de zis că, pentru a ajunge la Grătiești sau la Hulboaca la o oră mai târzie, ai nevoie de puțin noroc, uneori și de mai mult timp, stând și dârdâind de frig, pentru că autobuzele municipale, care le-au înlocuit pe cele ale firmei „Ruta-Prim”, se defectează des, uneori lipsind, la ora stabilită, cu totul. Deși au început să circule și microbuzele cu numărul 186 până după ora 20, nu prea vrei să urci în ele, pentru că murdăria e ca la ea acasă, iar șoferii ticsesc fără milă pasagerii, mai ales în orele de vârf. În plină pandemie, aceștia îi preiau și îi îndeamnă să treacă „mai în fund”, ca să încapă mai mulți, „pentru că toată lumea vrea să ajungă acasă”. După așa o călătorie, ieși din microbuz transpirat, ca dintr-o baie rusească, și-ți piere pofta să mai urci într-un astfel de transport. Mergi spre casă și te întrebi unde sunt serviciile sanitare, unde e poliția și dacă vede cineva ce se întâmplă cu adevărat. În așa mod vrem noi să învingem coronavirusul cu toate tulpinile lui?!…

În încheiere, aș vrea să adaug că problema transportului public pentru satele Grătiești și Hulboacă este una ce se menține de ani și ani. Ceea ce se întâmplă cu oamenii care circulă cu transportul public este adevărată bătaie de joc. Înțelegem că e greu, că s-a furat și se mai fură mult, dar celor care diriguiesc această afacere „curat murdară” nu le strică un pic de rușine și de bun-simț! Ca și alți locuitori ai comunei Grătiești, cred că Primăria municipiului Chișinău, dar și cea a comunei noastre, vor lua atitudine față de această nedreptate și vor soluționa problema în cauză. Fără a o lăsa pentru altă campanie electorală…

Autor: Alexandra Dumbravă