„România oferă un nou pachet de sprijin pentru cetățenii R. Moldova”

889
0
Foto: Constantin Grigoriță

Azi, 29 decembrie 2020, Preşedintele României, Klaus Iohannis, a făcut o vizită oficială la Chișinău, fiind primul șef de stat care vizitează Republica Moldova după instalarea președintei Maia Sandu.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Tot astăzi cei doi președinți au adoptat o Declarație comună prin care și-au exprimat hotărârea de a aprofunda cooperarea dintre R. Moldova și România și de a acționa împreună pentru îndeplinirea mai multor obiective comune.

România oferă un nou pachet de sprijin pentru cetățenii R. Moldova – un grant nerambursabil în valoare de 100 de milioane de euro; susținerea procesului de vaccinare anti Covid-19 a cetățenilor R. Moldova prin furnizarea a până la 200 de mii de doze de vaccin și trimiterea la Chișinău în etapa imediat următoare a unei echipe de experți români care să împărtășească din experiența României și să ajute la pregătirea strategiei de vaccinare.

România va furniza, așa cum a mai făcut-o, medicamente, echipamente medicale și de protecție pentru îngrijirea pacienților de Covid-19.

Totodată, România vine în ajutor și agricultorilor din R. Moldova prin acordarea unei cantități de motorină de aproximativ 6000 de tone.

În cuvântul său de salut, Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a spus că se bucură mult să-i fie gazdă Președintelui României, Klaus Iohannis, la Chișinău, în prima sa vizită în R. Moldova după mulți ani de îngheț la nivelul cel  mai înalt al relațiilor dintre țările noastre.

„Mă bucur că începând cu ziua de astăzi R. Moldova și România reintră într-o interacțiune firească, frățească și deschisă. În aceste zile R. Moldova pășește într-o nouă etapă atât pe plan intern, cât și pe dimensiunea politicii externe. O etapă a ieșirii din izolare internațională și de conexiune la spațiul european, la vecinii și partenerii noștri strategici. Și, bineînțeles, o etapă de relansare a parteneriatului nostru strategic pentru integrarea europeană. Astăzi, o spun cu toată încrederea, pornim o nouă etapă în cooperarea bilaterală, o prietenie la nivel înalt între R. Moldova și România, care va aduce beneficii cetățenilor ambelor state și va contribui la construirea unui viitor mai bun”, a declarat Sandu.

„R. Moldova și România reintră într-o interacțiune firească, frățească și deschisă”

În discursul său, Maia Sandu a mai spus că „România a fost alături de R. Moldova din prima zi de independență. A fost o susținătoare fermă pe toate planurile: economic, politic, diplomatic, cultural, educațional. Ați fost alături de noi și la bine, și la greu. Țin să vă mulțumesc pentru acest rol jucat de România în dezvoltarea R. Moldova.

În acești ani, România a renovat în R. Moldova grădinițe, obiective culturale, chiar sate întregi. Zeci de mii de copii și tineri din R. Moldova au învățat în liceele și universitățile din România, cu burse din partea statului român și au fost primiți ca acasă. Iar elevii din sute de sate moldovenești pot merge la școală cu unul din autobuzele donate de România. România a sprijinit programe culturale, schimburi academice, dezvoltarea mass-mediei din R. Moldova, atât la nivel de guvern, cât și prin investiții private.

În anul care se încheie, România a oferit R. Moldova un ajutor foarte generos de echipamente de protecție și sprijin uman pentru gestionarea pandemiei Covid-19. Medicii români au lucrat timp de câteva săptămâni cot la cot cu medicii noștri pentru a salva vieți în R. Moldova. Vă mulțumesc frumos pentru acest sprijin.

România a venit cu investiții și în domenii strategice care vor ajuta să consolidăm independența și suveranitatea R. Moldova și pe viitor. Mă refer aici la construcția conductei Iași-Ungheni-Chișinău, care va deveni un element important al securității noastre energetice, precum și în plan mai larg, la deschiderea României față de producătorii noștri.

România este cel mai important partener comercial al R. Moldova, inclusiv pentru multe exporturi agricole. Acest parteneriat cu România a ajutat R. Moldova să-și consolideze independența, să avanseze spre spațiul european și să se dezvolte în plan economic. Investițiile românești au contribuit de asemenea la dezvoltarea R. Moldova. Vreau să accentuez deschiderea noastră față de investițiile românești, dar și necesitatea ca noi, în R. Moldova, să fim mai eficienți în protejarea și atragerea investițiilor străine de calitate. Aceste investiții ne ajută să creăm locuri de muncă, să dezvoltăm economia, să modernizăm  țara, să motivăm familiile tinere să rămână acasă și să conectăm țara noastră la spațiul valoric și economic european. Iată de ce și pe această dimensiune este atât de important să reformăm justiția și să ducem o luptă eficace împotriva corupției.

Instituțiile statului trebuie să servească interesului țării, nu al unor grupuri corupte, iar presiunile abuzive asupra investitorilor trebuie să înceteze.

Vă mulțumesc în numele cetățenilor R. Moldova pentru sprijinul oferit atât pe parcursul a aproape trei decenii, cât și în acest ultim an marcat de pandemie. Cetățenii R. Moldova au nevoie în continuare de ajutor pentru a ieși cu bine din criza sanitară și economică.

Am discutat astăzi despre cooperare și asistență pentru combaterea virusului și ne bucurăm de deschiderea României de a oferi vaccinuri în R. Moldova cât mai curând. Aceste vaccinuri, destinate în special lucrătorilor medicali din prima linie, vor salva vieți și ne vor ajuta să oprim răspândirea infecției.

Desigur, în perioada următoare va trebui să depășim și efectele crizei economice. Și aici contăm pe sprijinul României, atât în plan bilateral, cât și prin vocea foarte importantă a României în deciziile Uniunii Europene față de R. Moldova.

Moldova și România au o limbă comună, o istorie comună și o cultură comună. Îmi doresc ca în următorii ani relația noastră să se dezvolte și pe proiecte de viitor comune. Îmi doresc să investim următorii ani pentru a consolida și dezvolta legăturile dintre țările noastre. Aș vrea să continuăm dezvoltarea relației noastre pe dimensiunea culturală, educațională și să consolidăm această relație și prin mai multe investiții. Printr-o infrastructură care să ancoreze R. Moldova și mai ferm în spațiul european. Sper să reușim în următorii ani să renovăm și să construim poduri rutiere și feroviare peste Prut. Construcția unui pod nou între Ungheni și Ungheni de pe ambele maluri ale Prutului va conecta cetățenii R. Moldova atât de Iași, cât și de autostrada care va lega estul Europei de Uniunea Europeană”, a spus Maia Sandu.

Președintele R. Moldova a mai spus că vrea să organizeze și un forum de afaceri  R. Moldova – România pentru a dezvolta și aprofunda legăturile economice dintre statele noastre.

„Aceste deziderate se conțin și în declarația comună adoptată astăzi, 29 decembrie, împreună cu Președintele Klaus Iohannis, declarație prin care ne-am exprimat hotărârea de a aprofunda cooperarea dintre R. Moldova și România și de a acționa împreună pentru îndeplinirea obiectivelor noastre comune. Vă mulțumesc!”, a încheiat discursul său Președintele Maia Sandu.

Investiții în beneficiul tuturor cetățenilor R. Moldova

Preşedintele României, Klaus Iohannis, i-a mulțumit Maiei Sandu.

„Mă bucur să mă aflu astăzi la Chișinău alături de președintele R. Moldova, doamna Maia Sandu, pe care doresc să o felicit și cu acest prilej să subliniez cât de importantă este victoria pe care a obținut-o la alegerile prezidențiale din 15 noiembrie. Îmi permit să spun că este o victorie de o importanță istorică.

Am plăcerea de a fi primul oaspete primit de dna Președinte Maia Sandu, după preluarea mandatului său. Este fără îndoială o confirmare a relației speciale dintre România și R. Moldova, bazată pe comunitatea de limbă, cultură și istorie, și fundamentată pe parteneriatul strategic pentru integrarea europeană a R. Moldova de la a cărui semnare am aniversat zece ani în aprilie 2020.

Mă bucur că această vizită la Chișinău se realizează pe fondul unui vot masiv al cetățenilor R. Moldova în favoarea implementării reformelor democratice în conformitate cu valorile integrării europene. Acest vot clar în favoarea reformelor reprezintă un semnal în privința direcției în care cetățenii doresc ca R. Moldova să se îndrepte. Eu sper ca toate forțele politice din R. Moldova să înțeleagă acest semnal limpede și să nu acționeze în sens contrar.

Numai prin implementarea completă a reformelor la care s-a angajat prin Acordul de Asociere încheiat cu UE, R. Moldova poate să devină stat cu adevărat european, prosper, stabil și rezilient. Respectarea principiilor și a valorilor democratice, un stat de drept consolidat, o justiție independentă, lupta eficientă împotriva corupției sunt elementele pe care este construită prosperitatea și stabilitatea statelor din UE.

Fără însușirea acestor elemente la nivelul statului prin reforme Moldova nu va putea avea o dezvoltare armonioasă și durabilă. România își dorește ca R. Moldova să prospere, iar cetățenii săi să se bucure de instituții democratice și puternice, capabile să le asigure securitatea și bunăstarea.

Cu aceeași forță și convingere ca și până acum vom urmări menținerea și promovarea R. Moldova ca temă prioritară pe agenda UE și a statelor membre ale UE, precum și consolidarea sprijinului UE pentru R. Moldova.

Doresc să subliniez în mod special că România este și va rămâne prietenul sincer și principalul partener al cetățenilor R. Moldova. Prezența mea astăzi aici, investițiile realizate dezinteresat de România și asistența semnificativă pe care România a oferit-o în ultimul an pentru gestionarea pandemiei de Covid-19 dovedesc acest lucru.

Suntem alături de președintele R. Moldova și suntem pregătiți să furnizăm întreaga asistență de care este nevoie pentru implementarea cu succes a programului său reformator și pentru gestionarea multiplelor crize cu care R. Moldova se confruntă.

În acest sens, îmi face plăcere să anunț un nou pachet de sprijin din partea României pentru cetățenii R. Moldova. Prin acest pachet de sprijin România are în vedere următoarele:

Încheierea cât mai rapidă a celui de-al șaselea protocol adițional la Acordul bilateral privind grantul nerambursabil în valoare de 100 mil. de euro, vizând prelungirea valabilității Acordului și extinderea domeniilor de cooperare; astfel, vom putea continua și extinde programele bilaterale de asistență de succes de până acum;

Susținerea procesului de vaccinare anti Covid-19 a cetățenilor R. Moldova prin furnizarea a până la 200 de mii de doze de vaccin și trimiterea la Chișinău în etapa imediat următoare a unei echipe de experți români care să împărtășească din experiența României și să ajute la pregătirea strategiei de vaccinare; este însă necesară o cooperare strânsă cu autoritățile de specialitate ale R. Moldova și implicarea acestora;

România va furniza, așa cum a mai făcut-o, medicamente, echipamente medicale și de protecție pentru îngrijirea pacienților Covid-19.

Totodată, știu cât de afectați au fost agricultorii. De aceea România are în vedere sprijinirea agricultorilor din R. Moldova prin acordarea ca ajutor extern a unei cantități de motorină de aproximativ 6000 de tone. Vom continua sprijinul pentru consolidarea societății civile și a independenței mass-mediei din R. Moldova prin realizarea în 2021 a unei noi contribuții financiare, cel puțin echivalentă cu cea efectuată în noiembrie 2020, respectiv de 250 de mii de euro.

Vom iniția o cooperare aprofundată pe linia justiției și a luptei anticorupție (…)

Am convenit cu președintele Maia Sandu că este importantă continuarea proiectelor comune de interconectare strategică, mai ales, în domenii precum energie, infrastructură rutieră și feroviară, comunicații.

Am discutat despre necesitatea continuării în siguranță a investițiilor românești în R. Moldova și am asigurat-o pe dna Președinte că avem întreaga disponibilitate pentru a realiza investiții în beneficiul tuturor cetățenilor R. Moldova, indiferent de zona geografică unde locuiesc, limba vorbită, confesiunea sau orientarea politică, așa cum am făcut și până acum”, a declarat președintele României.

Pentru a continua dialogul început astăzi, Klaus Iohannis i-a adresat Maiei Sandu invitația de a efectua o vizită oficială la București.

La sfârșitul întâlnirii, Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a oferit în dar Președintelui Iohannis o monedă comemorativă dedicată medicilor: „Vă mulțumesc mult în numele meu și în numele cetățenilor Republicii Moldova pentru aceste ajutoare generoase și pentru deschiderea României. Vreau să vin cu un dar simbolic către dumneavoastră în semn de recunoștință pentru sacrificiul medicilor și lucrătorilor medicali. În Republica Moldova și în România, medicii sunt eroii timpurilor noastre. Aceasta este o monedă emisă de Banca Națională a Moldovei care celebrează sacrificiul și dedicația medicilor”, a relevat președintele celui de al doilea stat românesc.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE