Apelul „porumbelului”

1805
0
Colaj foto de Svetlana Maftei

Ne-ndeamnă în al său apel,
Într-un limbaj de bulevard,
Să nu schimbăm un porumbel
Pe coțofana de pe gard.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Dodon, în luptă avântat,
Susține în tirada-i vană
Că-i porumbel nevinovat,
Iar Maia e o coțofană.

Cum grijă de popor el are,
Având din Athos neprihana,
În țara asta-nfloritoare
Tot rău-l face coțofana!…

„Deși o rupe și rusește,
Declară el, e-o ignorantă,
Fiindcă deseori numește
Acvila rusă ocupantă…

Nu vrea, că nu-i socialistă
Și-i coțofană nesupusă,
Tot păsăretul cât există
Să ciripească-n limba rusă.

Ce dacă se mândrește ea
Că-n primul tur a fost ne-nvinsă;
De-o s-o alegeți, o să stea
Spre Occident cu mâna-ntinsă!…

Va cere cât dorește ea
Și cât la toți ai săi le place,
Iar noi vom duce-o viață grea
Că nu vom mai avea kulioace…

Pe urmă, porumbel Dodon,
De s-a-ntări puterea nouă,
Nu mai ajungi din nou pe tron
Oricât ți s-ar ghici în ouă!…

Fiindcă drag îmi este statul
Și funcția îmi este dragă,
Îndemn întreg electoratul
Doar porumbelul să-l aleagă!”.

Concluzia ce-aici se cere
Rezultă chiar din tot apelul:
Setos de bani și de putere,
Cerșește voturi „porumbelul”.

De-o să-l alegem, e știut,
Și fără a citi în astre,
Că iar va face ce-a făcut,
De sus, pe capetele noastre!

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE