Când au venit medicii de la urgenţă şi au văzut pacienta, şi-au pus mâinile în cap. Nu avea femeia aceea un loc sănătos pe trupul ei, era toată doar vânătăi, zgârieturi, fire de păr ars. Abia de mai sufla.

„Cu cine a trăit femeia asta?”

N-au vrut s-o ia la spital înainte de a veni poliţia. A şi venit aceea la scurt timp şi, din ce-au văzut, şi-au dat seama că suferinţele bolnavei vin din bătăi şi chinuri. Au şi întrebat: „Cu cine a trăit femeia asta?”. „Cu mine”, le-a răspuns fiica pacientei, care, îmbrăcată ca o boschetară, îi privea liniştită şi pe unii, şi pe alţii de parcă aşa trebuia să fie.

Maică-sa, cu nasul rupt şi cu părul total dezordonat, avea şuviţe de păr tăiate de diferite mărimi. Arăta ca o sperietoare. După ce i-au pus zeci de întrebări fiicei, după ce au obţinut tot atâtea răspunsuri neclare şi incoerente, cei de la urgenţă au urcat-o în maşină s-o ducă la spital.

Nu v-am spus un lucru. Femeia asta a fost ridicată de medici de pe pământul jilav din curte, unde, zicea fiică-sa, zăcea de mai multe zile. Şi-au făcut cruce cei de la urgenţă, dar şi poliţia era mai nedumerită decât doctorii.

Femeia care era la picioarele lor într-un hal fără de hal fusese o persoană publică cunoscută nu numai la noi în ţară, dar şi peste hotare. Avea titluri ştiinţifice, monografii, manuale pentru studenţi, un dicţionar de termeni medicali, într-un cuvânt, a fost o femeie inteligentă şi profesionistă în domeniul ei.

Fusese avertizată de doctori că ar putea avea un copil bolnav

Dar uite că, la bătrâneţe, a avut nenorocul să aibă sprijin doar în unica ei fiică, bolnavă psihic de foarte mulţi ani. N-o interna mama în spital decât atunci când avea crize foarte puternice şi devenea periculoasă pentru societate. O trata în special acasă ţinând-o ascunsă de ochii lumii, pentru că-i era ruşine şi se simţea, poate, şi responsabilă pentru faptul că a născut-o târziu şi poate că e şi vina ei că a născut-o aşa cum era.

În timpul sarcinii a fost preîntâmpinată nu o dată de obstetrician că ar putea avea un copil nu tocmai sănătos. Cu atât mai mult cu cât în familia lor au mai fost cazuri când sufereau de schizofrenie rude mai apropiate sau mai îndepărtate. Dar s-a măritat Eudochia la o vârstă înaintată, când și-a făcut carieră, iar cel pe care l-a luat de bărbat era şi el în post înalt într-un minister de la noi. Chiar dacă erau nu la prima tinereţe, îşi doreau un copil din tot sufletul. Locuiau într-o casă la curte, în partea de jos a oraşului. Au adus-o dintr-un sat de la nordul Moldovei şi pe mama nevestei ca să îngrijească de fetiţa nou-născută.

Părea un copil ca toţi ceilalţi

Era trecută de 60 de ani bătrâna şi bucuroasă peste poate că a ajuns să-şi cunoască nepoata. Nu mai spera să se căsătorească fiică-sa, aşa că bucuria bătrânei era nemăsurat de mare. Copilul părea sănătos, creştea ca oricare, s-a dus la şcoală când i-a venit timpul, a intrat la facultate pentru că era dotată. Părinţii fetei, ai Nicoletei adică, şi-o închipuiau deja realizată profesional, cel puţin tot atât de cunoscută ca şi ei.

Între timp, tatăl fetei muri dintr-o întâmplare. Se dusese la un dentist să-şi trateze o măsea şi muri stupid acolo, chiar în scaunul din clinică, în urma unui şoc anafilactic. Nimănui nu-i venea să creadă că poţi muri aşa, dintr-odată, să nu te doară nimic, să nu suferi de nimic, dintr-un medicament care să-ţi fie incompatibil. Fata, Nicoleta adică, tocmai era pe cale să termine facultatea şi maică-sa îi căuta cu înfrigurare un loc de muncă într-o instituţie cu salarii mai mari. Terminase facultatea de economie, destul de bine de altfel, apoi îşi făcuse doctoratul peste hotare şi chiar i se propusese să rămână acolo să se angajeze, dar mama a tras-o acasă.

Apar semnele alienării

Spre nenorocirea ei şi spre nenorocirea bunicii sale, care era la o vârstă destul de înaintată şi ţintuită la pat în acel moment. Nu se ştie din ce motive, fata devenise irascibilă – nu suporta niciun fel de gălăgie în casă. Ajunsese să strige la maică-sa sau bunică-sa dacă vorbeau cu voce ridicată. Poate atunci mama ar fi trebuit să-şi dea seama că e cazul să o arate unui medic, dar, mă rog, n-a făcut-o.

Nicoleta făcuse cunoştinţă cu un bărbat pe care dorea să-l ia de soţ. Cumsecade om, dintr-o familie destul de reuşită. Avea apartament, aşa că tinerii urmau să treacă după nuntă cu traiul în altă parte. S-a sărbătorit şi nunta, dar iată că, a doua zi după petrecere, Nicoleta se întoarse acasă. Definitiv, de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic, de parcă n-ar fi fost nunta ei în ajun, de parcă n-ar avea bărbat şi locuinţă în care să se simtă stăpână şi gospodină.

Nici maică-sa şi nici bunică-sa n-au scos dintr-însa niciun cuvânt despre ce s-a întâmplat în noaptea nunţii. Atâta vă pot spune că, la o lună şi jumătate, au divorţat la acelaşi oficiu de stare civilă în care îşi înregistraseră căsătoria. A aflat Eudochia, de la ginerele ei, că Nicoleta a vrut să-l omoare chiar în patul conjugal. Abia de a scăpat.

A aflat Eudochia, de la ginerele ei, că Nicoleta a vrut să-l omoare chiar în patul conjugal. Abia de a scăpat. „Uite aşa, din senin”, i-a spus el, „Mi-a pus perna pe cap în timp ce dormeam şi abia de-am scăpat din mâinile ei. E nebună!”, zicea el, „curat de legat şi dusă într-un spital pentru câte zile va mai avea”. Fireşte că Eudochia nici gând nu avea să creadă ceea ce-i spusese ginerele. Nu putea să facă aşa ceva fiica ei. Mai ales bărbatului ei pe care zice că-l iubeşte la nebunie.

A vrut să-şi omoare bărbatul în noaptea nunţii

Din momentul acela, trăiau în acelaşi apartament trei femei: bătrâna mamă şi bunică, care ajunsese la o vârstă destul de avansată, mama ei şi Nicoleta care, pe zi ce trecea, devenea tot mai capricioasă şi mai nemulţumită de ce se întâmpla în jurul ei.

Vă spuneam că bătrâna era ţintuită la pat şi avea nevoie de îngrijiri permanente. De nevoile ei se ocupau fetele, fiica şi nepoata, adică. Dar iată că, într-o zi, când Eudochia era plecată la serviciu, se trezeşte cu-n telefon de la Nicoleta prin care o anunţa că bunică-sa a murit.

„Ştii, mamă, i-a spus ea Eudochiei, n-o puteam linişti, era foarte agitată”. Şi aşa s-a zbătut până a murit. Dădea din mâini şi din picioare. Au chemat urgenţa şi pe cei de la medicina legală, care i-au spus Eudochiei că au îndoieli c-o fi murit bătrâna de moarte bună. Dar pentru că, vă spun, Eudochia era o persoană publică şi avea relaţii peste tot, în actul de deces s-a specificat că a murit bătrâna în urma unui stop cardiac.

A provocat moartea bunicii sale

Iată că au trecut ani şi ani. Nicoleta, pe care maică-sa o interna din când în când în spitalul de psihiatrie în momente de mare criză, trecuse de mult de 40 de ani. Fireşte că nu s-a mai măritat. A pus punct pe cariera ei şi locuiau împreună: o pensionară şi un alienat psihic.

Pentru rude moartea şi chinurile prin care a trecut Eudochia n-au fost o surpriză, căci dacă nu azi, apoi mâine, se gândeau ele, se poate întâmpla o nenorocire. Pentru că nu poţi fi sigur că un bolnav psihic n-o să ajungă la o criză atunci când te aştepţi mai puţin.

Când maică-sa a căzut la pat, Nicoleta a încetat s-o mai hrănească. Zicea că e bătrână şi trebuie să slăbească. „Nu vezi că atârnă slănina pe tine?” Dacă încerca să zică ceva, femeia se trezea luată la pumni până o dureau mâinile pe fată.

Din apartamentul lor se auzeau la vecini prin pereţii subţiri gemete, scâncete, plânsete şi deseori aceştia le sunau la uşă să întrebe: „Ce se întâmplă la voi?”. Nicoleta de fiecare dată le răspundea obraznic şi-i trimitea de unde au venit.

Au vândut apartamentul, luându-şi vilă şi casă la ţară

La un moment dat, nu se ştie a cui a fost ideea, au hotărât să vândă apartamentul şi să cumpere o casă la ţară, chiar în satul în care s-a născut bunica şi mama fetei. Ar fi luat-o ieftin, iar cu banii rămaşi ar fi putut trăi femeile până şi-ar fi dat obştescul sfârşit.

Aşa au şi făcut. S-au ales cu o casă la ţară şi cu o vilă nu departe de Chişinău. Anume la vilă s-au retras imediat ce şi-au vândut apartamentul, cu gândul că, într-o bună zi, o vor vinde şi pe aceasta, ca să locuiască la ţară. Mai avea Eudochia în sat nişte verişoare, rude mai îndepărtate, care, la nevoie, ar fi putut să-i ajute fiica, dacă ar fi rămas singură.

Ce s-a întâmplat până la urmă, ştiţi. La o săptămână după mutarea la vilă, Nicoleta şi-a tot bătut joc de mamă-sa de nu mai ştia sărmana pe ce lume se află! Se întâmpla s-o alunge să doarmă pe terasă, căci, vezi bine, bolnava geme şi-i strică somnul.

Internată forţat în ospiciu

Nu-i dădea de mâncare pentru că-i grasă, zicea Nicoleta. Cei de la medicina legală şi poliţia municipală nu ştiau cum să califice decesul Eudochiei: moarte violentă, criminală sau un rezultat al subnutriţiei şi al îngrijirii proaste, pentru că, de fapt, la iveală erau toate semnele.

Rudele încercau să acopere această stare de lucruri prin mărturii mincinoase. Nu voiau să facă puşcărie fata asta care şi aşa era pedepsită de Dumnezeu. În acelaşi timp, nici un cunoscut de al lor nu voia să ia tutelă asupra acestei bolnave. De frică…

Aşa s-a întâmplat că, după înmormântarea Eudochiei, direct de la cimitir, a fost arestată Nicoleta şi închisă pentru cercetări. Mai târziu, conform unei decizii judecătoreşti, forţat, a fost internată într-un spital specializat, în care se află şi acum.