Bună cușmă, dar nu-i nimenea sub ea

480
0
Foto simbol

Așa se vorbea despre Leonid, Lioncic, cum îi spuneau apropiații, că are de toate: era frumos, înalt, ferchezuit, dar parcă nu-i ajungea ceva. Nu avea personalitate omul, carismă, nimic din ce-l face pe un bărbat să fie dorit, admirat sau urât, la urma urmei.

Leonid nu trezea niciun sentiment. Toată lumea avea câte o poreclă, de el însă nu se ținea niciuna. Când i-a venit vremea să se însoare, nicio fată din sat nu-l dorea de bărbat. Așa că și-a adus flăcăul mireasă de peste câteva sate.

A întâlnit-o la un hram, a făcut cărare bătută până la ea o vară și o toamnă, iar în primăvară a luat-o de nevastă. Până și nunta au făcut-o în satul fetei, pentru că era una la părinți și socrii lui Leonid voiau să facă o petrecere de pomină pentru toată comuna.

Nemaipomenit de atrăgătoare

Mai mult, au văzut ei că ginerele nu e prea îndrăzneț și descurcăreț, dar, dacă l-a ales fata și îi place, mă rog, fie cum dorește ea. Nina, fata care-l luase de bărbat pe Lioncic, dimpotrivă, era nemaipomenit de atrăgătoare. Înaltă, bine făcută și veselă nevoie mare. Oriunde o întâlneai, în jurul ei se discuta zgomotos, se râdea în hohote și se blestema cu patimă. Adică nu era o femeie cuminte, așezată și indiferentă. Toate o interesau.

În câteva luni, știa ce se întâmplă în orice gospodărie din satul lui Leonid. Şi dacă femeile n-o agreau pentru firea ei cam arțăgoasă, bărbaților le plăcea. „E foc și pară! Asta nu te lasă să dormi!”, ziceau ei. Și se întrebau în sinea lor, cum naiba de s-a dus o femeie ca Nina după unul ca Lioncic? Nu vedeau în el nimic bărbătesc. „Dacă porți cușmă, ziceau ei, nu înseamnă că este ceva sub ea.”

Bondoc și chel

Nina, contabilă de profesie, s-a angajat la primărie. Gurile rele vorbeau că, de când era acolo, toate treburile mergeau strună. Ea conducea nu numai primăria, dar și pe primar. Nu ieșea din cuvântul Ninei. A ascultat-o o dată, de două ori, și a văzut că iese bine ce îl sfătuiește ea. De ce să nu facă lucrul acesta și în continuare?

Nu întreprindea nimic primarul până nu se consulta cu contabila. A ajuns atât de dependent de ea încât o deranja și acasă la orice oră, fapt ce nu plăcea nevestei primarului, dar nici lui Lioncic.

Nu-ți place – i-a replicat Nina – las lucrul și stau acasă. Am să cresc pui, boboci, iar tu caută-ți un post mai bănos, să putem ține gospodăria!”

Ei uite că aici era buba. Lioncic, de când s-a însurat, a lăsat lucrul la calea ferată din centrul raional cu gândul că o să-și găsească ceva în sat, dar aici nu-l aștepta nimeni. Dacă și era pe undeva de lucru, fiecare își aranja un neam, un prieten, un cumătru, în niciun caz nu l-ar fi luat pe Lioncic…

Pierduse și locul de la calea ferată, că și acolo s-a găsit unul care și-a adus un neam de-al lui, așa că a închis gura bărbatul și a lăsat-o pe Nina în pace. Cu soția primarului a fost mai complicat. Aceasta venea seară de seară să-și ia bărbatul de la serviciu, nu cumva să se rătăcească el cu contabila pe la raion.

Nina râdea, în vecii vecilor nu și-ar fi luat ca amant un asemenea bărbat – bondoc și chel. Abia de-i ajungea până la piept, dar, dacă-l suspecta nevasta, înseamnă că merita omul.

Nu formau un cuplu

Nina era nevasta lui Leonid de câţiva ani, dar lumea i-a văzut rareori împreună pe la petreceri. De cele mai multe ori, venea singură, motivând că el a plecat undeva sau că îl supără ceva, sau că e la părinții ei după nu știu ce lucru. Nu era adevărat, vecinii îl vedeau trebăluind prin curte.

Cei doi trăiau împreună sub același acoperiș, dar nu formau un cuplu. Dacă a fost ceva între ei, scânteia s-a stins demult sau abia mocnea. Satul și-a dat imediat cu părerea – n-au copii și asta-i tot! Între timp, Lioncic și-a găsit de lucru la un centru de colectare a produselor agricole, era mulțumit de salariul pe care îl primea.

Nenorocirea

Acum avea motive să vină târziu acasă sau să nu se întoarcă deloc, știind prea bine că nevestei nu-i pasă. Dar nici unul, nici altul nu se grăbeau să pună capăt acestei căsnicii. Nina era bine aranjată în primărie, casa lui Lioncic era acoperișul sub care se întorcea seară de seară. Bărbatului îi convenea de asemenea să fie însurat și să-l privească toți ca pe un om la casa lui.

Cine știe cum ar fi dus-o ei mai departe dacă n-ar fi intervenit o întâmplare care le-a schimbat radical viața, mai bine zis, o nenorocire, o tragedie cum rar se întâmplă. În satul vecin, locuia un verișor de-al lui Leonid, la care acesta ținea ca la un frate. Numai lui i se plângea bărbatul dacă avea vreun necaz pe suflet, îi mai era acest verișor și cumătru, i-a botezat cei trei copii.

Uite că tocmai în familia lui s-a întâmplat nenorocirea – se întorcea acel bărbat, Iustin, din centrul raional. Şi-a dus nevasta la un control medical și, în drum spre casă, a dat un nebun cu mașina peste ei. Toți patru, cei care erau în automobilul lui Iustin, au decedat pe loc.

Copiii lor au rămas în ziua aceea la nanul Lionea pentru că alte rude nu aveau. Cei de la asistența socială le-au propus Ninei și lui Leonid să ia copiii sub tutelă până la majorat, altfel, fiind cu vârste diferite, îi bagă pe la diferite orfelinate.

Nina s-a mâniat. Tocmai acum când se simțea mai bine – liberă, independentă, fără griji – ce nevoie ar fi avut ea de trei copii ai nu știu cui?… Erau de fapt rudele lui bărbatu-său și ea, care nu se mai topea de dragul lui, să crească niște odrasle străine?! Dacă ar fi refuzat, ar fi trebuit să divorțeze, și nu mai era așa de tânără ca să se dea bărbaţii la ea. Şi nici nu prea erau bărbaţi în sat de vârsta ei şi încă neînsuraţi!

Dilema

S-a dus la părinți să vadă ce zic. Nu s-a arătat o săptămână pe acasă. Într-un târziu, a venit și i-a spus lui Leonid că e de acord să-i crească până la 18 ani, mai ales că va avea și o pensie alimentară pentru fiecare copil și ajutoare fel de fel. Adică la baza acestei decizii nu au stat mila și compasiunea pentru nenorocirea copiilor, ci au fost gânduri mercantile.

Leonid atâta aştepta. A adunat la fuga actele necesare, le-a prezentat în instanţă şi, când s-a trezit cu documentul de tutore la mână, s-a apropiat de nevastă-sa şi, pentru prima dată în căsnicia lor, i-a poruncit: „Să ai grijă de ei ca de ochii din cap, să nu-i văd flămânzi şi nespălaţi, să nu-i obijduieşti cu cuvântul sau să dai cu pumnul în ei că altfel întorc pielea pe dos! Dacă vei fi om, și eu voi fi…”.

Leonid își arată colții

Ninei îi venea a râde, atâția ani a trăit cu el și l-a dus de frâu cum a vrut și când a vrut și acum, Doamne, o ia cu speriatul?! În casa ei, o să fie cum zice ea! Dar Leonid, de data asta, și-a arătat colții, de câteva ori i-a făcut observație nevestei că strigă la copii fără motiv, că-i pune la lucru în gospodărie peste puterile lor, că fetița cea mai mărișoară, care abia împlinise zece ani, le înlocuia celor mici mama – îi spăla, le gătea, ba chiar și-i apăra de Nina, dacă se supăra femeia peste poate.

Zic, i-a făcut Ninei observație în câteva rânduri, dar nevasta nici că se gândea să-și schimbe comportamentul. Ca și sătenii lui Leonid, îl credea un papă-lapte. Dacă ar fi fost vorba de el, Leonid ar fi înghițit obrăznicia femeii, dar la mijloc erau copiii lui Iustin, cel care i-a fost verișor, frate și cumătru. Om mai apropiat n-a avut Leonid în viața lui. Așa că, într-o zi, l-a înfuriat bădărănia ei și a snopit-o în bătăi încât s-a adunat mahalaua pe la garduri.

Mielul devine lup

Dacă au văzut vecinii că dă rău de tot în muiere, s-au pornit s-o scoată din mâinile lui, dar Leonid le-a strigat: „Cine se bagă vâr cuțitul în el!”. Și putea s-o facă! Nu l-a văzut nimeni până atunci în halul acela – parcă-și ieșise din minți, era turbat!

Copiii, speriați, s-au adunat grămăjoară în cerdacul casei și priveau îngroziți la ce se întâmplă. După ce a obosit să tot dea în femeie, Leonid i-a hotărât: „Până în seară, să nu te mai văd în casa mea!”. În aceeași zi, Nina s-a mutat în gazdă la baba Zenobia, o femeie singuratică ce locuia nu departe de primărie.

Într-o săptămână, Leonid a înaintat acțiunea de divorț. Ce să vă spun, satul a prins nu știu cum frică de bărbatul care până atunci fusese un mielușel.

Sentimentul patern al lui Leonid

De copii îngrijea mai ceva decât o femeie. Foarte des îi lua cu el, dacă pleca undeva cu marfă pentru mai multe zile. S-a înțeles cu o femeie din sat să vină de câteva ori pe săptămână să le coacă, să le facă curățenie prin casă, să spele. O plătea împărătește pentru asta.

Când a împlinit Victoraș șapte anișori, l-a dus de mână la școală. Toată lumea se uimea cât de dichisit e băiatul și cât de mândru stă alături de Leonid. Îi spuneau nanul și nu-i ieșeau din cuvânt. Sunt împreună de zece ani. Olguța, cea mai mare dintre copii, e studentă la Universitatea Pedagogică „Ion Creangă”, cel mic a ajuns în clasa a șaptea, iar cel mijlociu, Chirilă, e student la un colegiu din capitală.

După divorț, Nina a plecat din sat, lucrează la un magazin din Ungheni. Iar Leonid nu mai trece neobservat prin sat. Unde-s bărbaţi mai mulţi, îl strigă şi pe el la o bere sau la un pahar cu vin, dar nu mai mult. Încă nu a ajuns să i se pună o poreclă…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here