Poveste cu fântâni închise

Ceea ce numim măsuri de luptă cu coronavirusul poate fi interpretat diferit din alt punct de vedere, nu doar din cel al omului ce are tot timpul dreptate. Duminica trecută, fără să vreau, am fost martor la o discuție între doi vecini dintr-o suburbie a Chișinăului, unul mai tânăr, iar celălalt, trecut de șaptezeci. Cel tânăr, având o afacere reușită, și-a ridicat o gospodărie frumoasă, dar și-a făcut și fântână, cu acces liber pentru tot omul însetat.

De când cu pandemia, în Alexei, nume schimbat, a pătruns totuși frica și a început să vadă în fântânița de lângă poartă un focar de infecție. A început să fie mai atent la cine vine să ia apă, la copiii vecinilor, mai ales ai celor săraci de vizavi, „cam nespălați”, zicea el. A văzut nu demult că de fântână s-a apropiat și un tractorist cu mâinile negre de ulei și…. n-a mai răbdat. A ieșit val-vârtej din ogradă și l-a alungat cu căldările goale de la fântâna pe care, în acea clipă, a hotărât să o îngrădească.

Acum, povestește Alexei, fântâna sa este închisă și are acces la ea, prin curte, bineînțeles, doar un vecin care a dat bani la construirea ei. Alți vecini, zice Alexei, au fântânile de la început în curte sau le-au închis mai de demult, până la pandemie chiar. Acesta mai spune că fiecare om, dacă e gospodar, ar trebui să aibă fântâna lui.

Vecinul mai în vârstă a încercat să-l convingă pe eroul nostru că nu a făcut bine ce a făcut, că apa bună e în fântâna de unde ia mai multă lume apă și că fântâna închisă poate să și sece, fiind de la Dumnezeu.

Nu am intervenit în discuția celor doi vecini, pentru că vecinul mai tânăr a plecat repejor, convins că dreptatea e de partea lui. Cel mai în vârstă a rămas trist și abătut, poate pentru că și el nu are o fântână proprie. Are însă un alt vecin al său fântână și acesta n-a închis-o încă. Dar mai știi?…