Năravuri

Avea mama mea o vorbă: pe omul cu nărav urât nici moartea nu-l îndreaptă. Trebuia să treacă ani, ca să înțeleg ce înseamnă asta. O rudă de a mea, vesel și glumeț de felul lui, avea năravul să mintă. Adică le ticluia și le înfrumuseța pe toate, de te lăsa cu gura căscată. Poate că nu-l credeai ascultându-l, dar era frumos și sclipitor ce spunea el.

Sunt și alți mincinoși, îmi veți spune dumneavoastră și vă dau dreptate. Unul o face ca să scape de belea, altul – ca să ascundă o faptă urâtă, al treilea – să acopere vreo intrigă, dar Mitrache o făcea din plăcere. Să vadă: ce-o să iasă din minciuna lui?!

Mitrache, cel cu „moș milionar în America”

Țin minte că a venit odată la noi și-i spune mamei că pleacă în America, s-a găsit acolo o rudă de-a lui, care i-a lăsat moștenire câteva milioane. Într-adevăr, avea un moș plecat de acasă și rătăcit pe undeva prin lume și de ce n-o fi chiar el milionarul!?

„Lițică Ole, – era mincinosul unui verișor mai de departe de-al mamei mele, zice – lele, am nevoie doar de bani de drum să ajung acolo. Cum pun mâna pe avere, îi plătesc înzecit celuia care mă ajută.”

Mama îi cunoștea năravul, dar s-a lăsat prinsă de minciuna lui. Era frumoasă și cu perspective de îmbogățire. Noi bani nu prea aveam, așa că imediat a făcut mama calculele în minte și ieșea că, dacă-l ajută pe Mitrache (Dumitru îi era numele), poate să se pricopsească cu câteva miare de dolari.

Erau anii șaptezeci și dolarul era scump. Zic, a făcut mama calculele și a pornit să caute bani pentru Mitrache. Într-o săptămână i-a adunat, una ea știa de unde. L-a chemat pe verișor, i-a înmânat suma și l-a pus să semneze o hârțoagă, precum că el se obligă să-i restituie atâta și atâta.

Datornicul mincinos

Nu se aștepta Mitrache că o să-i cadă în laț chiar verișoară-sa, știa că o duce greu, patru copii, doar soțul lucra. Pesemne însă că tocmai sărăcia a motivat-o pe femeie să spere la banul lui Mitrache.

N-a dat de veste pușlamaua decât peste jumătate de an. A venit cu capul plecat la mama și i-a îndrugat altă minciună: „N-am mai ajuns, lele Ole, în America. La Odesa, în port, m-au prădat. M-au bătut golanii ceia, abia de-am ieșit din spital. Fă ce vrei cu mine, dar nu pot să-ți întorc banii! Poate am să-ți dau lunar câte ceva din salariu”.

Ce-a fost cu mama vă dați seama. Pe lângă că nu s-a îmbogățit, a mai rămas și datoare. Împrumutase banii de la un croitor, căsătorit cu o rudă îndepărtată de-a noastră. Ei nu aveau copii și agoniseau bani pentru zile negre să aibă cu ce-i plăti pe cei care vor avea grijă de dânșii la bătrânețe. Pentru datoria asta mama i-a slugărit până și-au dat amândoi obștescul sfârșit. Mi-a spus adevărul doar când a murit Pașa, nevasta croitorului.

Tot el, pețitor escroc

Escrocul de Mitrache a dispărut din viața noastră, dar auzeam de pe la rude despre alte „vitejii” de-ale lui. Bunăoară, unui cunoscut de al nostru i-a promis că-i mărită fata cu un inginer bogat, cu apartament în centrul Chișinăului și cu mașină.

Cam stătută copila și nici prea frumoasă, dar blândă și harnică era. I-a tot scurs Mitrache de bani pentru restaurante, călătorii, cluburi de noapte, pe unde o scotea la plimbare pe fata lor. S-a întâmplat că a și cunoscut fata într-un local o persoană, care a luat-o de nevastă. Dar la mijloc a fost o întâmplare, și departe de a fi meritul lui Mitrache.

Eu nu țin minte să fi avut mincinosul acesta vreun loc stabil de lucru. Oriunde se angaja umbla cu fofârlica și reușea de minune să ducă de nas lume cumsecade. Însurat n-a fost niciodată, dar se lipea de vreo femeie singură, care avea grijă de dânsul: îl îmbrăca, îl încălța, îl hrănea pe săturate, ba mai avea și acoperiș deasupra capului, atâta timp cât îl răbda femeia. Și le hrănea pe toate cu minciuni. Unul el știe ce le promitea, dar îl credeau…

Peste ani, când aveam și eu copii, bărbat și necazuri multe, l-am întâlnit pe Mitrache la un protest în centrul Chișinăului. Ajunsese mare patriot! Uite atunci l-am întrebat de ce se ține de coțcării, nu-i este frică că, într-o zi, unul disperat poate să-i ia viața?

„Ei singuri mă caută”

„Păi, mi-a răspuns el, eu niciodată nu mă bag în buzunarul cuiva. Îmi dau banul de bunăvoie, mă angajează să le soluționez problemele, mă cred pe cuvânt și mă au de prieten. Eu le promit doar ceea la ce visează ei. O femeie se vrea iubită și alintată – firește că-i promit să-i găsesc pereche. Să știi că uneori îmi reușește.

Altul dorește să se îmbogățească peste noapte, îi spun că totul e posibil, doar să vrea și să investească ceva în visul lui. Unui visător din aceștia îi caut un partener visător și el și, cine știe, poate că, împreună, ajung la ceva. Și, crede-mă, ei singuri mă caută.
Îmi strecoară banul în mână și așteaptă să li se realizeze visul. Ei vor o viață frumoasă, eu le spun doar cum ar putea fi ea, dacă se realizează visul lor. Adică merg mai departe, dau culoare visului lor și multă speranță. Niciodată nu mă leg cu oameni meschini, răutăcioși, răzbunători. De altfel, aceștia nici nu visează la nimic…”

Au trecut mulți ani la mijloc, n-am auzit despre Mitrache mai nimic, când iată că o știre de la televizor mi-a amintit de acest verișor al mamei. S-a întâmplat că, la bătrânețe, Mitrache a ajuns să trăiască la o nevastă dintr-un sătuc din suburbia Chișinăului.

S-au împerecheat două singurătăți

Ba mai mult chiar, mi-a spus lumea de pe acolo că s-a și cununat la o mănăstire cu dânsa și toți în sătucul lor îi țineau de soți. Mare gospodar din Mitrache nu era, dar probabil s-au împerecheat două singurătăți ca să se sprijine una pe alta la bătrânețe. Femeia ceea era văduvă și avea doar un copil în viață și acela la pușcărie.

A știut Mitrache de treaba asta sau nu, dar uite că a intrat în viața Mariei cu gând să-și încheie veleatul cu dânsa alături. Când a auzit pușcăriașul că a adus maică-sa bărbat străin în gospodăria lor, s-a înfuriat peste seamă. I-a și trimis scrisoare: „Alungă-l că, de vin acasă, bag gheara în voi amândoi!”.

„Femeia a prins frică, își cunoștea odrasla. Era impulsiv și agresiv peste poate, căci pentru o bătaie cruntă a și ajuns după gratii. Nu avea somn sărmana. „Hai să plecăm, Mitrache, în satul tău”, îl tot ruga ea. Îi spusese bărbatul că un bunel i-a lăsat prin testament casa lor de la Pârliți. Minciună era și asta. N-a avut niciodată bunei în satul cela.

Nu se îndura să iasă din casa femeii

La 50 de ani, Mitrache nu agonisise nimic și nici pensie nu se știe dacă ar fi avut, cum lucrase doar cu lunile pe undeva. Nu putea însă în ochii femeii să fie chiar un coate-goale! Așa că tot o ducea cu vorba de azi pe mâine, lega o minciună de alta și nu se îndura să iasă din casa asta, unde se simțea bine și corcolit mai ales.

Fără să bănuiască sărmanul ce-l așteaptă. Năravul lui îl știți de acum. Cu minciuna în capul mesei! Înșira povești și oamenii din sat, mai ales cei care nu-l cunoșteau îl ascultau și-i dădeau crezare. Ce-i veni lui Mitrache în gând, ia să-i ajute pe săteni să-și deschidă afaceri.

Marele „afacerist” Mitrache

Mulți lucrau pe la Moscova, alții se întorseseră în sat de prin țări europene, aveau ceva bani la chimir. Și Mitrache era omul care vindea idei și vise. Cu unul se apropiase foarte mult bărbatul. Visa săteanul să ajungă moșier. Avea de gând să cumpere parcelele de pământ lăsate în paragină, casele rămase și ele de izbeliște după moartea bătrânilor singuratici.

Lui Mitrache îi venea rolul de mediator între rudele celor decedați și viitorul moșier. El îi găsea, se înțelegeau la preț, își primea procentul și parcă treaba asta mergea strună. Dar uite că, într-o zi, vine „moșierul” la casa lui Mitrache, îl înhață de guler pe acela și-i dă la moacă, și iar îi dă de-l lăsă mai mult mort la pământ.

„Ori îmi întorci banii, ori bag cuțitul în tine!”

„Ce ți-am făcut, omule?” – bâigui Mitrache nedumerit și speriat la culme. „M-ai prădat, hoțule! Numai tu știai unde țin eu banii! Nici nevasta nu cunoștea locul lor. Ori mi-i întorci, ori bag cuțitul în tine!”

Degeaba încerca Mitrache să-l convingă că e nevinovat. „Moșierul” o ținea una și bună: „Tu m-ai prădat, altcineva n-avea cum!”. Au chemat poliția, a urmat o investigație, care a durat și a tot durat luni de zile și dosarul nu a mai ajuns în judecată – puține dovezi erau că ar fi fost implicat în jaful acesta Mitrache.

Ar fi plecat din sat bărbatul căci, de rușine, nu știa unde să-și ascundă ochii, dar nu avea niciun loc unde să se oploșească. De aici îl presa și nevasta să se ducă din sat că, uite, la sfârșit de an i se întoarce fiul din pușcărie și va fi rău și amar de viețișoara lor.

Înmormântați într-un sicriu și într-o groapă

I-a recunoscut atunci Mitrache că nu are nicio casă și că se va gândi el ce să facă și unde să se ducă. La urma urmei, plec eu și tu rămâi. Dar n-au mai plecat niciunul. Noaptea, când le era somnul mai dulce, cineva le-a dat foc la casă.
I-au găsit vecinii a doua zi carbonizați. Bănuieli au fost multe, poliția avea părerea ei, pompierii au venit la rândul lor cu o ipoteză, dar adevărul e că au murit bieții oameni. S-a întors de la pușcărie feciorul Mariei și i-a înmormântat pe amândoi într-un sicriu și într-o groapă