13 iunie 1941. Bărbații Basarabiei, smulși de lângă familiile lor și trimiși în lagărul morții

Sistemul sovietic de lagăre și penitenciare era mult mai extins și mai fioros decât cel al Germaniei naziste. Vorbind despre ororile sovietice, trebuie s-o începem totuși de la Germania. Regimul nazist al acestei țări a picat tocmai bine bolșevicilor. Pentru a-și ascunde propriile crime, mai mari și în forme mult mai barbare, aceștia au încercat să dea vina pe naziști pentru toate grozăviile lor mai vechi și mai noi.

Ulterior aflăm însă că întreținerea deținuților în lagărele și penitenciarele sovietice s-a dovedit a fi mult mai crudă decât cea din regimul nazist. Deținuții gulagului erau privați de toate drepturile cetățenești, li se neglijau orice calități umane. Sufereau sistematic de malnutriție, în timp ce prestau munci dintre cele mai grele, până la epuizare fizică totală, fără o îngrijire medicală adecvată.

Soțiile și copiii i-au acoperit cu propriile corpuri pe oamenii lor dragi

O soartă zguduitoare de robi în secolul 20 au avut-o și circa cinci mii de bărbați basarabeni, arestați cu tot cu familii în noaptea de 13 iunie 1941, apoi despărțiți brutal de cei dragi și închiși în lagărul de exterminare Ivdel-lag din nordul munților Ural. Printre aceștia, s-au aflat și patru gospodari din satul Tătărești, Strășeni: Tenuță Cucereanu, Petrea Țârdea, Ion Mărzencu și Tudorache Focșa. Avem în față dosarele „penale” instrumentate de securitatea sovietică împotriva lor.

În acea noapte nefastă, din Basarabia au fost ridicați peste 22 de mii de oameni, inclusiv femei, copii, bătrâni, bolnavi etc. La Mereni, Varnița, Tiraspol, Otaci, Șoldănești etc. soldații sovietici au ordonat ieșirea bărbaților din familii. Soțiile și copiii acestora, presimțind tragedia, i-au acoperit cu propriile corpuri pe oamenii lor dragi, spre a nu-i ceda.

Tot acolo, ostașii cu steluțe în frunte au început a bate cu patul armelor la stânga și la dreapta, călcând cu ferocitate peste femeile ce-și ieșeau din minți și peste copiii îngroziți. Baionetele roșii și-au făcut treaba, bărbații basarabeni s-au despărțit astfel de familiile lor pentru totdeauna.

Tătărășteanul Mihail Țârdea, luat de acasă la vârsta de numai 14 ani, a rămas cu două coaste frânte și ochiul zdrobit în urma loviturilor de ciubotă ostășească. Fratele său mai mic, Vasile, însângerat de baioneta soldatului „eliberator”, continua să strige printre lacrimi: „Nu-l dau pe tata!”.

Liuba Mărzencu, o rusoaică din Odesa ce-și găsise ursitul vieții sale în acest sat, a înnebunit de durerea despărțirii de soțul iubit și de casa ce abia și-o zidise, acum rămasă în urmă. Maria Cucereanu, gravidă în luna a noua și cu doi copii de mână, unul de șase ani și altul de trei ani, a leșinat căzând pe burta cu pruncul ce urma să se nască, în scurt timp, chiar în trenul pornit spre Siberia. „A fost un tablou exact ca în filmele sovietice cu hitleriști, pe care ni le-au arătat apoi sovieticii, ani la rând”, au afirmat ulterior supraviețuitorii acestui coșmar.

Tenuță Cucereanu, Petrea Țârdea, Ion Mărzencu și Tudorache Focșa, capi ai familiilor acum despărțiți în modul descris, au nimerit în vârtecușul sinistru doar pentru că în anii interbelici fuseseră succesiv primari ai localității, au făcut parte din diverse partide politice românești și au muncit mai cu osârdie, agonisind mai mult decât alții din jur.

Ivdel-lag, un infern al basarabenilor

După separarea de familii, bărbații au fost închiși în vagoane de marfă cu acoperiș de metal. Sub cerul fierbinte de vară, interiorul acestor vagoane s-a transformat într-un adevărat cuptor. Întemnițaților nu li se dădea îndeajuns apă de băut, chit că erau hrăniți mai mult cu pește sărat. Nici un vagon nu avea toaletă, iar deținuții nu încăpeau în spațiul destinat călătoriei decât lipiți unii de alții. În asemenea condiții, cei mai slabi cedau, se înădușeau, mureau. Zi de zi, pe la puținele, dar lungile staționări, gardienii aveau de lucru, tot aruncând cadavre de prin vagoane.

Ivdel-lag fusese înființat în august 1937, prin ordinul NKVD, și programat pentru 12 mii de condamnați din rândul oponenților puterii bolșevice, printre care au fost incluși și basarabenii arestați la 13 iunie 1941. În câțiva ani, această instituție devenea una dintre cele mai atroce în tot sistemul gulagului, din cauza unei clime deosebit de severe și atitudinii violente a stăpânilor păzitori față de prizonierii lor.

La începutul anului 1942, Ivdel-lag număra peste 32 de mii de oameni. Durata medie a vieții deținuților în Ivdel-lag, la începutul anilor patruzeci ai secolului trecut, nu atingea nici trei ani. Mai notăm că majoritatea prizonierilor, iar în cazul basarabenilor – toți ca unul, au fost întemnițați fără sentință de judecată.

Scoteau aurul din gurile celor morți

Dezbaterea dinților din gurile răposaților, o practică dezonorantă pentru orice regim, a fost pusă în aplicare de către bolșevici încă în primii ani ai puterii sovietice. Pe parcurs, conducerea URSS a „optimizat” această experiență. Iată ce spunea o directivă a gulagului din 17 noiembrie 1941.

„1. Protezele de aur ale deținuților răposați urmează a fi extrase. 2. Extragerea protezelor de aur se efectuează în prezența unei comisii oficiale a lagărului, formată din… (se indică formatul comisiei) și se înregistrează într-un act pe care-l semnează membrii comisiei.”
Atrocități fără comentarii! Rămâne doar să amintim că regimul hitlerist al Germaniei a recurs la extragerea aurului de la morți abia din anul 1942, preluând practica de mai mulți ani a sovieticilor.

În context, se mai cere o paralelă importantă între cele două regimuri de stat antiumane, nazist și comunist, și anume. În timp ce pe frontispiciul intrării la Auschwitz atârna lozinca în germană ”Arbeit macht frei” (Munca te face liber), la Ivdel-lag deținuții noi sosiți erau întâmpinați cu sloganul „Dobro pojalovati!” (Bine ați venit!). Iar intrați în zonă, aceștia erau forțați să interpreteze zilnic, în cor, imnul sovietic ”Ya drugoi takoi strany ne znaiu, gde tak volno dyshit celovek”…

Aruncarea morților la o margine, o procedură de rutină

Cei patru tătărășteni au ajuns în Ivdel-lag pe la începutul lunii august, același an. Niște bărbați solizi și viguroși până a intra în lagăr, până la sfârșitul lui martie, anul următor, toți au decedat, pe rând, în chinuri groaznice. Iar cine a avut dinți de metal în gură a rămas fără ei până a fi aruncat în groapa comună.

Petrea Țârdea a fost trecut prin cabinetul medicului la 5 august 1941. Citim în primele pagini ale dosarului său: „Deținutul… a fost supus examenului medical și se declară apt pentru orice muncă grea”. El a supraviețuit însă cel mai mult dintre cei patru tătărășteni – până la 28 martie 1942, cu o zi mai mult decât Ion Mărzencu.

Tenuță Cucereanu a încercat să pună întrebări în fața temnicerilor: de ce este alimentat insuficient și necalitativ, de ce ziua de muncă durează din noapte până în noapte etc. Drept răspuns, torționarii l-au dat pe mâna gloatei de criminali de drept comun, iar asta însemna grăbirea sfârșitului. Gospodarul din Tătărești avea o coroană dentară de aur. Doar după ce i-au smuls-o din gură, l-au zvârlit la o margine de lagăr, la 25 octombrie 1941, cu un diagnostic inventat, alături de alți nenorociți decedați la fel.

În scurt timp, a plecat în lumea celor drepți și Tudorache Focșa. Despărțit de casă pe când cântărea peste 80 de kilograme și era plin de sănătate. Un certificat medical din 2 decembrie al aceluiași an atestă că gospodarul, „într-o extenuare fizică totală, este invalid de gradul doi”. Nu s-a mai mișcat până și-a dat și el suflarea peste câteva zile, la 12 decembrie 1941.

O copie a directivei secrete a conducerii gulagului sovietic care atestă obligativitatea extragerii dinților de aur din gura deținuților decedați, cu indicarea procedurii de extragere. Este semnată de directorul adjunct al rețelei GULAG, Zavgorodnyi, la 17 noiembrie 1941.

În directivă, printre altele, se afirmă următoarele: „Pe marginea permisiunii de extragere a protezelor dentare de aur de la deținuții răposați, explicăm următoarele:
1. Protezele dentare de aur ale răposaților urmează a fi extrase.
2. Extragerea protezelor dentare de aur ale deținuților răposați se efectuează în prezența comisiei, din care fac parte reprezentanții serviciului sanitar, administrației lagărului și secției finanțe.
3. Extragerea protezelor dentare de aur de la deținuții răposați se confirmă în actul în care se indică precis numărul obiectelor de aur extrase…

Aurul extras se depune în cea mai apropiată sucursală a băncii de stat, iar chitanța de predare a aurului se anexează la actul inițial.”

Autor: Gheorghe Mărzencu