,,Cultura nu este doar un hobby pentru protipendadă”

815
0

Interviu cu Tatiana Băcescu, actriță, profesor de artă teatrală

Într-o zi de mai a anului 1947, la Chișinău, s-a născut Tatiana Băcescu, cea care, printr-o întâmplare, a ajuns la un casting de teatru, moment ce a dat vieții sale un alt curs. A absolvit Școala Superioară de Teatru ,,Boris Șciukin”, după care a pășit pragul Teatrului Republican ,,Luceafărul”, căruia i-a consacrat peste patru decenii. Cu îndârjire a mers și pe tărâmul pedagogiei pentru a împărtăși din experiența actoricească tinerei generații, misiune pe care o îndeplinește și astăzi. GAZETA de Chișinău vă propune să o cunoașteți pe actrița Tatiana Băcescu, pedagog, Maestru în Artă.

  • De la înălțimea anilor de acum, cum v-ați caracteriza destinul?

Destinul său un Om și-l face cum îi place: rodește ca un pom ori stă în carapace. Întotdeauna am fost conștientă că omul își creează destinul, de aceea, niciodată nu am disperat. Dar este o serie de factori care nu pot fi neglijați. Aceștia nu că influențează soarta omului, în unele cazuri chiar o determină fără să-l întrebe pe om dacă îi convine sau nu acest lucru. Având în vedere că m-am născut, am crescut, și am activat în regimul sovietic, trebuie să recunosc că am reușit totuși să îmbrățișez o profesie, să am familie, copii. Cu cât efort și sacrificii am obținut aceste lucruri nici nu vreau să-mi amintesc. Uneori mă gândesc cine e de vină că copiii mei s-au stabilit în afara granițelor Republicii Moldova? Cine e de vină că acum, din cauza pandemiei, nu putem să ne vedem? Să zic că destinul e de vină? Se vede că destinul e la mijloc, și nu doar al meu personal, ci al tuturor concetățenilor noștri. În acest sens, și destinul meu rămâne și-n continuare să fie modelat de toți plahotniucii care se perindă la guvernare și de gloata care-i ajută să ajungă la putere.

  • Se spune că, dacă vrei să descoperi un om, cunoaște-i copilăria. Cum a fost copilăria Dvs. în satul Buciumeni?

Cu toate că nu era specialist în gospodăria sătească, puterea sovietică l-a pus pe tatăl meu președinte de colhoz în unul din satele raionului Ungheni. O întâmplare nefastă a făcut ca majoritatea vacilor din cireada colhozului să piară. Pentru aceasta tata urma să fie împușcat. Cred că doar Dumnezeu l-a ferit și ne-a ferit de acest lucru. În schimb, aproape toată viața își depunea modestul său salariu de învățător, dar și jumătate din salariul mamei, drept despăgubire. În copilărie: muncă, foame, frig, chin. Cred că am făcut puțină lumină și în privința copilăriei mele.

  • Cum ați ajuns să absolviți Școala Superioară de Teatru ,,Boris Șciukin”?

Curiozitatea m-a adus la Teatrul ,,Luceafărul”, unde regizorul-șef al teatrului, Ion Ungureanu, împreună cu secretarul literar Pavel Sabin selectau candidați pentru școala moscovită despre care ați pomenit. Atât cei doi diriguitori ai teatrului, cât și ulterior profesorii de la „Șciukin”, au văzut în mine aptitudini teatrale și m-au acceptat la învățătură. Astfel mi-am redirecționat calea în viață.

  • Care este importanța artei?

Arta, în linii mari, cultura nu este doar hobby-ul protipendadei. Arta, cultura trebuie să pătrundă în întreaga societate, fiecare membru al societății trebuie să aibă acces la ea. Arta și cultura sunt factorii decisivi în definirea identității unui popor.

  • În 1966, debutați pe scena Teatrului Republican ,,Luceafărul”. Cum ați simțit publicul fiind pentru prima oară pe o scenă de teatru profesionistă?

Multă lume își dorește ca teatrul să-l distreze, să-l facă să râdă și doar un cerc destul de restrâns vine la teatru pentru a savura plăcerea de a lua cunoștință cu o nouă viziune asupra unui material dramaturgic, asupra unei filosofii întruchipate în opera artistică. Atât unii, cât și ceilalți (publicul) trebuie tratați cu respect. Ori de câte ori am evoluat în scenă, indiferent de public, am avut emoții la cele mai înalte cote. Și cred că acesta este un lucru firesc pentru profesia de actor. Convingerea mea este că dacă nu ai emoții, nu trebuie să ieși în scenă.

  • Pe lângă renumitul regizor Ion Ungureanu, cine v-a ajutat în atingerea măiestriei actoricești?

La maestrul Ungureanu am relevat aspectul motivațional al acțiunii scenice.  Sandri Ion Șcurea în calitatea sa de regizor și actor m-a ajutat să descopăr multe secrete ale creativității în profesia actoricească. De fapt, am avut de învățat de la toți actorii din prima cohortă, precum și de la regizorii invitați de la Moscova, din România, Belarus, Georgia, precum și din alte teatre din Chișinău.

  • Cum arată teatrul din prezent față de cel căruia i-ați dedicat peste patruzeci de ani?

Conform deprinderii formate de ani de zile, m-am străduit să întruchipez aspecte specifice ale diferitor personalități din domeniu prin prisma teoriilor lansate de reprezentanții relevanți ai școlii teatrale ruse. Acest lucru mi-a făcut un serviciu nespus de prețios în activitatea mea didactică pe care o exercit în prezent.

  • Într-un articol spuneați că profesor este orice om de la care poți învăța ceva. Din 1999, sunteți profesor de Artă teatrală. Cum și cu ce a venit statutul de cadru didactic?

În lupta de a supraviețui mai mulți actori activau și în școlile care aveau profil teatral. Nevoia m-a făcut să pășesc și eu pe această cale. Cu timpul am îmbrățișat această profesie amintindu-mi de munca părinților mei în școală. Am trecut mai multe stagii formative, am acumulat cunoștințe și experiență, drept rezultat fiindu-mi acordat gradul didactic unu. Îmi plac copiii și lucrez cu plăcere cu ei.

  • Insuflați dragoste de artă multor elevi, unii din ei devenind actori. Cum îi motivați să iasă în scenă?

Sunt convinsă că dacă se reușește să se găsească rolul, poezia, fabula sau fragmentul de proză potrivit într-un program artistic/spectacol, copilul se îndrăgostește de acest gen de artă pentru toată viața. El caută cu prima ocazie să se producă în scenă. Ceea ce nu înseamnă deloc că el își dorește neapărat să devină actor.

  • Dincolo de statutul de profesor, actor, maestru în artă, sunteți mamă și bunică. Dedicația cu care ați muncit și munciți nu au pus familia pe planul doi?

Orice profesie presupune și anumite sacrificii. Or profesia de actor de teatru impune jertfirea sistematică a timpului care, de regulă, în majoritatea familiilor este destinat ocupațiilor cu copiii, cu treburile casnice. În acest sens și copiii mei, și soțul au fost privați de multe lucruri firești.

  • Cum este un om al scenei în viața cotidiană?

Mult timp se considera că, pentru a face o operă de artă, creatorul trebuie să aibă stranietăți în comportamentul și gândirea sa, ceea ce s-a dovedit a fi un fals. Oamenii de artă, inclusiv actorii, trebuie să fie oameni absolut normali. Or aparențele, înfumurarea, îngâmfarea, manierismul,  întotdeauna sunt observate și taxate. Mai mult ca atât, un astfel de comportament este absolut contraproductiv și dezastruos atât în procesul de creație, cât și în viața cotidiană.

  • Doamnă Băcescu, viața e un teatru?

Pentru unii, da.

  • În 2013, a văzut lumina tiparului placheta Dvs. de versuri ,,Discernământ”. Putem spune ca poeziile sunt părți ale sufletului unui artist?

Cu siguranță. „Actorul moare azi și moare mâine,/ și cât va trebui tot va muri./ Dar astfel cine-n viață mai rămâne/ și cine veac de veac va dăinui?”, mă întreb.

  • Totuși cine va dăinui: personajul sau actorul din spatele acestuia?

Multe personaje dăinuie peste veacuri. Dar se întâmplă ca și actorii care le-au creat să dăinuie. Cred că acest lucru și-l dorește fiecare autor.

  • Care este profesiunea de credință a unui Artist cu 73 de primăveri în suflet?

Nu demult, soțul mi-a povestit despre un profesor dintr-o țară care, la vârsta lui de 92 de ani, este încadrat în câmpul muncii, ține prelegeri.

Interviu realizat de Octavian Graur, stagiar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here