Cu mortul în casă

600
0

22 aprilie, 150 de ani din ziua naşterii lui Lenin – un jubileu lipsit de orice relevanţă. Ce sens are să celebrezi naşterea cuiva, când evidenţa arată că el e mort-mort. Bolşevicii au intuit din capul locului acest moment jenant şi tocmai de aceea şi-au formulat mantra: Lenin e veşnic viu! Un cadavru, zic ei, e mai viu decât toţi viii. Nu e o figură de stil, nu e o alegorie, o ştie toată lumea. Lenin a fost, şi este, un cadavru. Cu toate acestea, în efortul ruşilor de a conserva acest corp fără de viaţă, aceste moaşte seci, se întrevede toată magia lugubră a vieţii ruse care deja de mai bine de un veac se consumă ca într-un somn letargic.

A existat un moment istoric, în august 1991, când ruşii puteau scăpa de mortul lor. De ce nu au făcut-o? Probabil că au uitat, că nu le ardea atunci de el. Trăiau o viaţă tumultuoasă, care se schimba vertiginos şi, în acea învălmăşeală, au uitat de Ilici. Alte evenimente, întâmplări, sărbători aveau prioritate: Jocurile Olimpice din Soci, Zile ale Victoriei şi tot aşa, guleai după guleai, că au făcut ţăndări toată vesela din casă. Când şi-au luat de seamă, le-a fost oarecum să spargă la urmă şi sarcofagul din mausoleu. Astfel mumia lui Lenin a fost cruţată, lăsată ca zălog simbolic: chipurile, încă nu-i totul pierdut, vom trăi şi vom vedea cum se mai întoarce viaţa.

Aici se învederează simbolismul profund al existenţei ruso-sovietice. După cum a observat un înţelept, triumful materialismului s-a soldat cu distrugerea materiei. Materia nu mai constituie realitatea, ci doar un însemn al acesteia. Indicând un tărâm sacru, „ceea lume”, unde „totul va fi bine”. Eterna ordine ființială a fost astfel total pervertită. Filozofii ştiu de mii de ani că materia nu este forma ultimă, ireductibilă, a realităţii, ci doar o potențialitate a existenţei, însufleţită de o idee, de un tipar creator. Viaţa nu este o formă de existenţă a unor corpuri, ci spiritul etern care le însuflețește şi le dă viaţă. Chiar dacă admitem, aşa cum considera Lenin în filozofia sa rudimentară, că există o „dialectică a naturii”, că materia se mişcă. Da, se mişcă, însă fiind impulsionată de spiritul ființial.

Altfel spus, moartea este când spiritul părăseşte viul. Despărţirea de duh înseamnă moarte. Mort, adică neînsufleţit. Materialismul, care consfinţeşte moartea ca principiu şi ca adevăr suprem al existenţei. Simbolismul mausoleului este expresia pregnantă a acestor lucruri.

Aici, ne punem iarăşi aceeaşi întrebare: cui foloseşte? Toţi ştiu că pentru actuala putere Lenin este o figură absolut inutilă. Stalin mai poate fi cumva, prudent, reinventat, mai poate fi reînviat mitul liderului puternic, învingător. Cu Lenin însă treaba rămâne moartă, fără nicio şansă. Cu toate acestea, mausoleul nu se închide, iar cadavrul lui Lenin nu este dat pământului. De ce?

Din păcate, explicația e la vedere, iar motivele nu-s deloc încurajatoare. Politica actualei puteri este de a nu schimba nimic. Orice mişcare pe care ar face-o ar deranja echilibrul constituit, comod. Conservatorismul şi menţinerea statu-quo-ului sunt alfa şi omega actualei politici. Să încremenești fără de mişcare, să imiţi un cadavru. Iar pentru o asemenea politică nu e nimic mai potrivit şi mai expresiv decât mortul din mausoleu.

Boris Paramonov, filozof, publicist

(Text difuzat de Radio „Svoboda”. Traducere de I. Nagacevschi)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here