„Nu știm cum vor evolua lucrurile pe timp de pandemie”

1134
0

Interviu cu directorul Spitalul Raional Criuleni, Sergiu Halipli

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Pentru locuitorii din raioanele Criuleni și Dubăsari a fost deschisă o secție pentru tratarea Covid-19 la Spitalul Raional Criuleni. În secție activează 21 de persoane, dintre care patru sunt medici. Conform spuselor managerului spitalului acestea sunt echipate pentru a trata pacienții. Medicii care lucrează în secția pentru tratarea Covid-19 sunt cazați la o tabără pentru copii din raion.

  • Stimate domnule Sergiu Halipli, spitalele au devenit focare de Covid-19. Avem 658 de medici bolnavi. Care este situația la Spitalul Raional Criuleni?

Din 6 aprilie, la S.R. Criuleni s-a deschis o secție cu două compartimente pentru a vindeca pacienții bolnavi de Covid-19. Una este pentru bolnavii cu suspiciune de infectare, alta – pentru bolnavii confirmați. Pentru cei cu suspiciune salonul este separat. Acolo este internat câte un pacient. Avem 13 saloane pentru pacienții cu suspiciune și 30 de paturi pentru pacienții confirmați. La spitalul din Criuleni sunt aduși pacienți din raioanele Criuleni și Dubăsari.

  • Care este situația la capitolul dotare, aparate de ventilare pulmonară, echipament pentru medici, medicamente pentru tratamentul Covid-19?

Spitalul dispune de medicamente pentru tratarea virusului și de două aparate de ventilare pulmonară. Acestea nu sunt vechi și încă nu au fost folosite. Nu am avut pacienți grav bolnavi de noul coronavirus. Medicamentele pentru tratarea pacienților sunt livrate de la ministerul de resort. Dispunem de antivirale și alte preparate necesare tratamentului.

Personalul medical este echipat. Am primit echipament de la minister, dar o parte de la Consiliul Raional Criuleni, care are grijă să ne aprovizioneze cu cele necesare.

  • Spitalele raionale duc lipsă de personal medical? Aveți medici infectați cu Covid-19?

În secția deschisă la Spitalul Raional Criuleni lucrează 21 de angajați, dintre care patru sunt medici – doi infecționiști, un chirurg și un pediatru. Niciun angajat din spital nu este infectat cu noul virus.

Acum sunt internați doi pacienți cu suspiciune, alți șapte sunt spitalizați. Până acum, au fost testați 36 de pacienți. După testare, cei cu rezultate negative au fost externați cu recomandarea de a se izola la domiciliu timp de 14 zile. Cei cu rezultat pozitiv sunt internați în secție pentru a fi tratați. În caz că unii dintre pacienți aveau comorbidități, au fost direcționați  în altă secție, pentru tratament separat la medicul de profil.

  • Unde se face testarea pacienților cu suspiciune de coronavirus?

Testarea se face doar la Agenția Națională pentru Sănătate Publică, la laboratorul din Chișinău, dar probele se prelevă la noi. Dacă probele sunt prelevate dimineața, până-n seară rezultatele sunt trimise online. Cazurile confirmate oficial sunt luate a doua zi, când ducem următoarele probe la laborator. În prealabil, primim și rezultatele online.

  • Aveți copii bolnavi de Covid-19?

A fost confirmat pozitiv un copil din localitatea Cocieri. Minorul a fost transferat pentru a se trata la Spitalul Clinic Municipal de Boli Contagioase de Copii din Chișinău.

  • Medicii se întorc la casele lor după ture sau sunt cazați pe loc?

Personalul medical din Secția Covid-19 este cazat la o tabără pentru copii din raion. CR Criuleni asigură hrana și cazarea medicilor. Au un grafic de lucru stabilit cu ei împreună, pentru că e foarte dificil să lucrezi mult timp în costumul de protecție. Este imposibil. Cine nu a lucrat în aceste echipamente nu-și dă seama cât de dificil este să lucrezi în acest costum timp de șase ore. Apropo, tot personalul medical a fost instruit cum se îmbracă acest costum și, cel mai important, cum se scoate. Aici de fapt este punctul vulnerabil când te poți infecta.

  • Fluxul de pacienți e în creștere?

În prezent, reușim să primim pacienții care au nevoie de servicii medicale. Fluxul nu este mare. Nu știm ce ne așteaptă în viitor și cum vor evolua lucrurile pe timp de pandemie. Cu suspiciune poate fi fiecare pacient. În multe cazuri coronavirusul nu are semne clinice.

Sunt anumite criterii recomandate de ministerul de resort, care pacienți sunt pentru spitalizare și care pentru tratament ambulatoriu. Ultimii sunt supravegheați la domiciliu de medicii de familie.

  • Cum va fi remunerat personalul medical?

Cadrele medicale vor primi un salariu de funcție dublu, conform unui ordin emis de Comisia pentru Situații Excepționale.

–      Din spital au ieșit pacienți tratați de Covid-19?

Preconizăm să fie vineri, după ce vor fi testați a doua oară, după tratament.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE