„Manipulatorii de produse” sunt responsabili de intoxicarea elevilor

899
0

Cei peste 100 de elevi, care au făcut o intoxicație alimentară, în noiembrie la Liceul Municipal Internat cu profil sportiv din sectorul Buiucani al mun. Chișinău, au consumat alimente contaminate cu bacteria stafilococ.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Școlarii au avut tulburări digestive și, pentru a se stabili exact care a fost cauza îmbolnăvirii, au fost făcute analize de laborator la Centrul de Sănătate Publică (CSP). Au fost luate probe de pe toate suprafețele din blocul alimentar al instituției de învățământ și verificați toți angajații Combinatului școlăresc (n. r. – întreprindere de alimentație publică pentru elevi).

Stilul „înalt” al concluziei CSP

Ancheta epidemiologică a arătat că la doi angajați ai Combinatului școlăresc s-a depistat stafilococ. „Declanșarea izbucnirii a facilitat implicarea în procesul de manipulare cu produse alimentare a personalului cu portaj (n. r. – cei care pregătesc mâncarea) la care a fost depistat stafilococ. Două persoane cu stafilococ. Și nerespectarea igienei personale de către manipulatorii de produse cu contaminarea secundară a bucatelor preparate”, spune Maria Gabuja, directorul Liceului Municipal Internat cu profil sportiv din sectorul Buiucani. Șefa liceului a citat din concluzia Centrului de Sănătate Publică din 20 noiembrie 2020. În același document, Centrul de Sănătate Publică scrie că „rezultatele investigațiilor de laborator ale produselor alimentare n-au stabilit abateri de la prevederile actelor normative”.

Maria Gabuja precizează că „elevii se simt bine. Peste două – trei zile au revenit la lecții. N-au avut complicații pe termen mediu și lung”. Copiii, care au avut de suferit sunt de diferite vârste: de la clasa întâi până la clasa a 12-a. Maria Gabuja a ținut să precizeze că angajații sunt ai Combinatului școlăresc, care asigură toate instituțiile de învățământ din sectorul Buiucani cu hrană pentru elevi.

Tot Combinatul școlăresc are grijă ca toți angajații săi să treacă de două ori pe an (septembrie și martie) controlul medical la Centrul de Sănătate Publică. „Lucrătorii din cantină ar fi putut nici să nu știe că au bacteria asta. Cei doi angajați au urmat un tratament. S-au tratat. Au dat analiza din nou, dar nu s-a depistat bacteria. Vedem și în martie când urmează să treacă controlul medical”, ne spune Maria Gabuja.

Inacțiunea egală cu infracțiunea”

Care-i responsabilitatea directorului de liceu, întreb. „Mă uit ca produsele alimentare să nu fie cu termenul expirat, să fie păstrate la frigider și să se respecte igiena sanitară în blocul alimentar. Vizual. Eu n-am laborator ca să văd ce se întâmplă pe suprafețele meselor sau ale veselei. Asta intră în competența Combinatului și a Centrului de Sănătate Publică. Eu monitorizez. Ei (n. r.- Combinatul școlăresc) duc toată responsabilitatea. Dacă văd ceva în neregulă, îi pot spune șefei, dar n-am dreptul să dau mustrări pentru că nu-s angajații noștri”, răspunde Gabuja.

După două luni de la incidentul de intoxicație alimentară, care a avut loc pe 12-13 noiembrie 2020, nimeni dintre funcționarii publici n-a fost tras la răspundere, denotă Angela Munteanu Pojoga, consilier municipal la Primăria Chișinău.

Insist și cer anchete de serviciu pentru a fi trași la răspundere cei care se fac vinovați, dar rămân stupefiată de ignoranța și iresponsabilitatea executivului primăriei care încearcă să mușamalizeze cu orice preț acest tragic incident. Răspunsurile reprezentantului Direcției generale educație, tineret și sport (DGETS), invitat la ședința Consiliului Municipal Chișinău, sunt un argument în plus în acest sens”, scrie Pojoga pe o rețea socială.

Cine e responsabil de alimentația elevilor?

La rândul ei, întrebată cine e responsabil de alimentația elevilor, Viorica Negrei, director adjunct al DGETS, a spus că „este o responsabilitate împărțită între instituția de învățământ, unde directorul asigură monitorizarea produsului finit pe care-l livrează întreprinderea către elevi. În rest, procurarea produselor alimentare și pregătirea bucatelor sunt în responsabilitatea întreprinderii de alimentație publică”.

Care-i rolul DGETS, cine monitorizează ca să nu se mai întâmple intoxicații a câte o sută de copii?, întreabă Angela Munteanu. „Direcția participă la alimentația copiilor în două etape. Prima etapă e organizarea achizițiilor pentru alimentarea elevilor, adică procurarea și semnarea contractului cu agentul economic care a câștigat licitația. În a doua etapă suntem responsabili de monitorizarea organizării alimentației de către întreprinderile școlărești”, răspunde Viorica Negrei.

Cine se face vinovat după două luni de investigații, analize, de intoxicarea acestor copii? La această întrebare, Viorica Negrei a citit concluzia anchetei epidemiologice, efectuată de Centrul de Sănătate Publică, subliniind că „angajații nu-s ai DGETS. Sunt ai întreprinderii de alimentație publică”.

Cum putem penaliza acest Combinat școlăresc?

Eu nu știu în amănunte care este modalitatea de gestionare a unei întreprinderi municipale. Aspectul îl cunoașteți dvs. mai bine”, a fost răspunsul Vioricăi Negrei la întrebarea consilierei Munteanu Pojoga.

Șefa DGETS, Rodica Guțu, și-a depus demisia pe 22 ianuarie, la cererea primarului Ion Ceban. „Nu a durat mult, după ce luni (n. r. – 18 ianuarie) am cerut să plece benevol. Asta, deoarece doamna știa că a avut multe încălcări pe parcursul activității sale în această direcție, dar și scheme de interese”, scrie Ceban pe facebook. Nu este clar dacă demisia Rodicăi Guțu ar avea legătură cu intoxicația elevilor.

Amintim că, la 12 noiembrie 2020, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor a înregistrat o sesizare la linia fierbinte, referitor la o toxiinfecție alimentară în incinta Liceului Internat Municipal cu profil sportiv din sectorul Buiucani al capitalei. Potrivit Angelei Munteanu Pojoga, administrația liceului ar fi informat despre faptul că aproximativ 139 de elevi, cu vârste cuprinse între 13 și 19 ani, au prezentat dureri abdominale și vomă, doi dintre ei au fost spitalizați.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE