RAPORT// Insuficiența manualelor în școli, starea fizică necorespunzătoare și conținuturile neactualizate au un impact major asupra calității procesului educațional

444
0

În ultimii ani, în școli se atestă insuficiență de manuale școlare, iar o bună parte din cele oferite elevilor, sunt într-o stare fizică nesatisfăcătoare și cu conținuturi care nu corespund curricumului actualizat în anii 2018-2019. Unul din cele mai vechi manuale utilizate recent a fost cel de istorie pentru clasa a VI-a, editat în anul 2011, și care a fost utilizat în procesul educațional până la finele anului 2023, adică circa 12 ani, ceea ce a depășit de cel puțin două ori durata de utilizare a manualului respectiv. Problemele respective au fost evidențiate în cadrul prezentării „Raportului de monitorizare a cheltuielilor pentru asigurarea cu manuale a elevilor din învățământul general” de către Asociația Obștească „Părinți Solidari”, care a avut loc pe 3 iulie 2024. Deficitul de manuale este recunoscut și de autorități, dar totodată, acestea susțin că responsabili finali de asigurarea elevilor cu manuale în școli sunt managerii instituțiilor de învățământ, iar în prezent se editează un număr suficient de manuale pentru a acoperi necesitățile tuturor celor implicați în procesul de educație.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Potrivit informațiilor prezentate în Raport, în perioada anilor 2021-2024, domeniul asigurării cu manuale s-a bucurat de o finanțare considerabilă și sistematică, valoarea aprobată a căreia a variat de la 44 802, 8 mii de lei la 64 872,8 mii de lei. Valorificarea resurselor financiare însă a fost la un nivel mult mai scăzut, în special în anii 2021și 2022, când s-a  reușit să se cheltuie 6 160,4 mii de lei și 4 524,8 mii de lei. În anul 2023, au fost întreprinse măsuri active pentru asigurarea elevilor cu manuale pentru buna desfășurare a procesului educațional, respectiv și suma executată în acest scop a crescut până la 45 651, 3 mii de lei.

Evoluția resurselor financiare pentru procurarea manualelor, aprobat, precizat și executat pentru 2021-2023

Tendința de valorificare a resurselor financiare pentru achiziționarea manualelor continuă și în acest an, fiind aprobate 60 832, 8 mii de lei. În anii 2025-2026, valoarea estimată  a resurselor financiare ce urmează a fi alocate din bugetul de stat este de 64 832, 8 mii  de lei pentru fiecare an.

Prețurile de editare la manuale s-a dublat

Costurile pentru asigurarea cu manuale ale elevilor sunt suportate de părinți și bugetul de stat, prin intermediul Ministerului Educației și Cercetării (MEC), cea mai mare parte a cheltuielilor revenind bugetului de stat. Pentru perioada 2021-2024 a fost constată o tendință continuă de creștere a prețului unitar per manual, acesta practic dublându-se pe perioada de monitorizare, de la 20,11 lei/manual în anul 2021 la 49,40 lei/manual planificat pentru anul 2024.

MEC deține principalul rol în procesul de asigurare cu manuale a instituțiilor de învățământ general, dar nu mai puțin responsabile sunt și atribuțiile Fondului special pentru manuale, a Comisiei Naționale pentru Aprobarea Manualelor, a direcțiilor de învățământ raionale, dar și a instituțiilor de învățământ. Și doar o activitate eficientă a fiecărui dintre autoritățile/organele vizate pot asigura elevii cu manuale de calitate și în timp util.

 

Autorități responsabile pentru procesul de asigurare cu manuale a elevilor din învățământul general

La finalul prezentării raportului, directoarea executivă a AO „Părinți Solidari”, Ala Revenco, a venit cu câteva concluzii. Potrivit ei, în perioada de monitorizare se atestă o planificare și realizare deficitară a procesului de achiziție a manualelor; utilizare ineficientă a resurselor; se atestă cheluieli excesive la editarea manualelor, condiționate de deficiențe a procesului de evaluare a necesarului de manuale; creșterea prețului unitar al manualelor, care s-a dublat, precum și scăderea eficienței procedurilor de achiziție a manualelor.”

„În școlile unde nu se ajung manuale la copii responsabilitatea o poartă directorul instituției respective”

Vizavi de necesitățile de manuale pentru întregul sistem, secretara de stat, Valentina Olaru, a spus că dinamica demografică este în scădere și, apriori, tirajul manualelor care a existat, a fost mult mai mare decât copiii din sistemul educațional, de exemplu, în anii 2023-2024, ceea ce înseamnă că în stat manualele există. Am avut o migrație de la sat la oraș. „Deficit de manuale nu era, pentru că întotdeauna țineam situația sub control. Chișinăul susținea că nu au deficit de manuale și totul se făcea prin împrumut intern. Există o altă variabilă: confortul echipei manageriale din fiecare instituție de învățământ. Sunt cazuri când instituția nu vrea să facă anumite acțiuni în plus. E mult mai ușor și o cale mai scurtă să le spună părinților să caute, să cumpere. Afirm încă o dată, inițiativa de a redistribui manualele din țară în municipiului Chișinău a existat, iar responsabilitatea o au managerii instituțiilor de învățământ”, a explicat Valentina Olaru.

De cealaltă parte, Ala Revenco, susține că au fost cazuri frecvente când în Chișinău, părinții se confruntă cu lipsa de manuale. „Din păcate nu există un mecanism centralizat prin care părinții să se poată expună referitor la calitatea conținuturilor manualelor sau la calitatea fizică a acestora”, a mai spus Ala Revenco.

Părinții, obligați să cumpere caiete și manuale

Victoria Tuhari, părinte, prezentă în cadrul evenimentului, susține că s-a ciocnit cu problema lipsei manualelor pentru copiii săi. „Acum copilul meu merge în clasa a IV-a și am fost informată ce cărți și caiete trebuie să cumpăr în sumă de 188 de lei”.

Valentina Olaru, secretară de stat la MEC, a spus că „caietele suplimentare sunt recomandate de către învățătorul clasei și rămâne la discreția părinților, care poartă discuții cu cadrul didactic. Nimeni nu poate obliga părinții să cumpere caietele. Iar școala care are deficit de manuale, pe tot parcursul verii, administrația școlii, împreună cu bibliotecara, caută manuale în școlile din republică, unde există surplus de manuale. În multe școli sunt manuale, pentru că se editează un număr suficient de manuale pentru a acoperi tot necesarul pe întreaga republică. În școlile unde nu se ajung manuale la copii responsabilitatea o poartă directorul instituției respective”.

Și Irina Baran, părinte, mamă a trei copii, a mărturisit, în cadrul mesei rotunde, că întotdeauna s-a confruntat cu lipsa de manuale școlare, anume la istorie. Femeia a spus că de trei ani tipărește manuale de istorie, copiii săi mergând la un liceu din sectorul Ciocana al capitalei, unde învață 1800 de elevi.

În unele școli, manualele sunt cumpărate de părinți

O altă participantă, Elena Triboi, a spus că în toți anii când ambii săi copii au fost la școală a cumpărat manuale și caiete.

Tot ea a descris situația actuală a unei colege de serviciu. „Am o colegă de lucru. Copilul ei merge la un liceu de la Ciocana. În fiecare an achită 700-800 de lei pentru manuale și caiete, deoarece matematica este rufoasă. Merg părinții și cumpără manuale noi. Trăim în două realități paralele”, a spus ea, referindu-se la explicația dată în cadrul mesei rotunde de către secretara de stat a MEC, Valentina Olaru, cu referire la asigurarea cu manualele a copiilor din școli. „În prezent, liceul respectiv are câte cinci clase de fiecare. E vorba de ciclul primar. Se adună 500 de mii de lei. Eu vă întreb unde se duc banii?”, a întrebat părintele.

Valentina Olaru, secretara de stat la MEC, i-a recomandat părintelui să semnaleze problema la autorități, pentru că lucrurile care au loc, nu sunt legale.

Raportul de monitorizare a cheltuielilor pentru asigurarea cu manuale a elevilor din învățământul general a fost prezentat cu scopul de a contribui la îmbunătățirea și eficientizarea procesului de asigurare cu manuale a elevilor din învățământul general din Republica Moldova.

În Republica Moldova, conform datelor statistice, numărul de beneficiari de manuale în învățământul general, în anul de studii 2023/2024 se ridică la peste 360 de mii de persoane, inclusiv 334.404 de elevi și 25.994 de profesori.

La eveniment au fost prezenți reprezentanți ai Ministerului Educației și Cercetării, Fondului special pentru manuale, ai societății civile, jurnaliști și părinți.

Acest material a fost produs cu suportul financiar al Uniunii Europene și Fundației „Friedrich Ebert”. Conținutul acestuia reprezintă responsabilitatea exclusivă a proiectului „Societatea Civilă pentru Integrare Europeană”, finanțat de Uniunea Europeană și cofinanțat de Fundația „Friedrich Ebert”, implementat de Centrul Analitic Independent Expert-Grup, în calitate de partener principal, în parteneriat cu Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE), AO Institutum Virtutes Civilis (IVC) și Fundația „Friedrich Ebert”.
Opiniile exprimate în cadrul materialului aparțin autorilor din cadrul echipei AO „Părinți Solidari” și nu reflectă în mod neapărat viziunea Uniunii Europene și Fundației „Friedrich Ebert”.

 

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE